Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a subliniat că această majorare este necesară pentru a compensa parțial decizia Statelor Unite ale Americii de a retrage sprijinul acordat societății civile din regiune.
„Acordul cuprinde și amendament co-semnat de mine la Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026, prin care solicităm o creștere cu 25 de milioane de euro a alocărilor destinate Vecinătății Estice, inclusiv Republicii Moldova. În contextul retragerii sprijinului american, considerăm că este datoria UE să susțină organizațiile neguvernamentale independente, pentru ca acestea să-și poată continua activitatea. Societatea civilă are un rol esențial în consolidarea democrației în statele din vecinătatea noastră, în special în țările candidate, precum Republica Moldova, care se confruntă cu presiuni și agresiuni antidemocratice din partea Federației Ruse”, a declarat Siegfried Mureșan.
Inițiativa privind majorarea bugetului aparține Parlamentului European. Un amendament în acest sens a fost votat de plenul legislativ pe 22 octombrie 2025.















