Cum primul loc a fost deja adjudecat de Donald Trump și a lui campanie “America first”, țările europene și nu numai se întreabă acum cine va ocupa locul doi în clasamentul celor mai mărețe națiuni de pe glob.
Noua Administrație Trump a eliminat reducerea aplicată primelor de asigurare pentru ipotecile garantate de instituția de resort, Federal Housing Administration. Aceasta lăsa în buzunarele debitorilor câte 500 de dolari în fiecare an.
De fiecare dată când intră la bulău un politician, un patron de agenție de turism se ascunde sub pat și plânge. Unde au zburat vremurile minunate de acum câțiva ani când luxul era lux, iar barosanii își luau familia și dădeau ocol lumii pe vapor pentru 40-50.000 de euro?
Declarațiile de intenție, dar mai ales persoanele numite în funcție, trădează o schimbare majoră a politicii Statelor Unite ale Americii sub conducerea noului președinte Donald Trump. Abandonarea proiectelor de globalizare pentru o întoarcere către naționalismul economic, atacarea directă a fundamentelor intelectuale ale stângii și o întoarcere către un conservatorism strict ar urma să fie liniile directoare ale acțiunii strategice a Americii în următorii ani. Astăzi, Trump și-a preluat mandatul la Casa Albă.
JPMorgan și Bank of America, cele mai mari bănci americane, au raportat profituri peste așteptări pentru trimestrul patru, susținute de intensificarea operațiunilor de trading, pe fondul alegerilor din Statele Unite din noiembrie, soldate cu victoria lui Donald Trump, transmite Reuters.
Încercările președintelui Donald Trump de a convinge corporațiile americane să nu-și mute producția peste graniță amintesc de interferența statului în interesele private caracteristică politicilor lui Mussolini, spune Bill Gross, fondatorul PIMCO, societatea de administrare a activelor financiare cu cele mai mari plasamente pe piețele de bonduri.
Într-un sondaj realizat de Profit.ro în rândul unor profesioniști din piața de capital românească, majoritatea respondenților anticipează pentru anul 2017 creșteri de 5-10% pentru indicele S&P500 al Bursei de la New York. Argumentele principale sunt randamentele mai mari pe dolar și programul de stimulare fiscală promis de președintele-ales Donald Trump. 2 proiecții, însă, indică un declin de aproximativ 6% al pieței americane de acțiuni, în baza tensiunilor geopolitice și a vulnerabilităților unui trend vechi de aproape 8 ani.
Performanța recentă a titlurilor emise de fondurile care au dețineri imobiliare reprezintă o miză pe o economie în creștere și o inflație crescută, spun analiștii.
Apartamentele vândute de proprietari în cartierul new-yorkez Manhattan au fost cedate, în ultimul trimestru al anului trecut, la prețuri medii de 900.000 de dolari, în scădere cu 6,3% față de anul precedent, fiind primul declin din 2015.
Mark Spitznagel de la fondurile Universa Investments spune că spargerea balonului speculativ de pe bursă ar putea trage economia SUA în recesiune, o explozie nedorită de președintele ales Donald Trump pe parcursul mandatului său.
Banca americană de investiții Goldman Sachs a ajuns la un acord cu autoritățile americane pentru aacceptarea unei sancțiuni pentru operațiuni de abuz de piață în piața derivatelor. Plata de 56,5 milioane dolari se adaugă altor amenzi de 324 milioane dolari pe care 7 bănci le-au primit în luna mai.
David Rosenberg, fostul economist-șef de la banca americană de investiții Merrill Lynch, spune că aprecierile de pe bursa de la New York sunt normale, aproape fiecare președinte ales având o lună de miere. Totuși, elanul indicilor este susținut numai de sectorul financiar și cel energetic, iar cotațiile sunt vulnerabile față de datele de evaluare fundamentale ale acțiunilor. „Avem mama tuturor piețelor supraevaluate.”
Jeffrey Gundlach de la fondurile DoubleLine, cu plasamente preponderente în piețele de obligațiuni, spune că trendul bursier de creștere a fost generat de victoria republicanului Donald Trump, dar acum cumpărătorii vor traversa o perioadă de regrete. El se așteaptă ca actualul impuls de creștere să se încheie cu ceremonia de investire a noului președinte american la Casa Albă, în luna ianuarie.
Indicele S&P Corelogic Case-Shiller, care măsoară cotațiile din rezidențialul american după metoda de ajustare la valoarea inflației, a avut în septembrie o apreciere anualizată de 5,5%. În termeni nominali, prețurile medii ale locuințelor sunt cu 0,1% peste vârful din iulie 2006.
Costurile de finanțare ale SUA cresc pe măsură ce se apropie mandatul republicanului Donald Trump.
Statul american Wisconsin a decis ieri că voturile de la alegerile prezidențiale de acum 2 săptămâni vor fi renumărate. Jill Stein, candidata în alegeri a partidului verde din SUA, a solicitat alegătorilor bani pentru acest demers care ar urma să mai includă statele Pennsylvania și Michigan. După ce a strâns suma inițială de 2,5 milioane dolari, cea care a promovat colecta a mărit succesiv suma cerută la 4,5 milioane dolari și 7 milioane dolari, în ceea ce observatori din piață speculează a fi o încercare de a obține bani pe seama dezamăgirii electoratului liberal care a urmat victoriei în alegeri a republicanului Donald Trump.
În condițiile prețurilor de balon imobiliar, vânzările de locuințe din zona golfului San Francisco scăzut cu 10% în primele 9 luni ale anului față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare prăbușire, de 35,7%, este pe segmentul imobilelor executate silit, care au atins cel mai coborât nivel din ultimii 15 ani. Principalul motor care a mai susținut piața se gripează pe măsura micșorării stocului de locuințe lichidate forțat, iar acum piața se blochează în condițiile în care abia 10-20% din rezidenți își permit să cumpere la prețul median al caselor.
Rareori în ultimii aproape 100 de ani s-a întâmplat ca un candidat al partidului la putere să câștige Casa Albă când scade bursa sau să piardă când crește bursa. Declinul din ultimele 3 luni a indicelui S&P500 al Bursei de la New York ne spune că nemulțumirile ar trebui să se catalizeze împotriva Administrației Barrack Obama și a candidatei Hillary Clinton.
O trâmbiță sună peste Ocean pentru schimbări majore la nivelul primei puteri planetare. Campania pentru Casa Albă a candidatului republican Donald Trump a catalizat energii în societate și a trezit în establishment-ul american zone demult resemnate. Presiuni există pentru reîntoarcerea SUA către o politică mai aproape de cea tradițională, iar în plan extern aceasta înseamnă izolaționism.
Clinton Foundation a confirm[ că a acceptat o donație în valoare de un milion de dolari din partea Qatarului, pe când Hillary Clinton era secretar de Stat, fără să informeze Departamentul de Stat, în pofida faptului că ea s-a angajat că va permite departamentului să examineze donații noi și creșteri importante ale unor donații din partea unor guverne străine.
Indicele care calculează prețurile caselor din SUA prin metoda ajustării la inflație s-a întors la maximul de acum 10 ani, care a precedat prăbușirea cotațiilor în imobiliar și criza financiară subsecventă.
Confruntarea televizată dintre Hillary Clinton și Donald Trump, ultima în cursa lor pentru fotoliul de la Casa Albă, a abundat în atacuri ale celor doi pretendenți.
Numărul de proiecte inițiate pentru construcția de locuințe a scăzut luna trecută în Statele Unite cu 12%, la minimele ultimului an și jumătate.
Bank of America, a doua cea mai mare bancă americană în funcție de active, a raportat, luni, prima creștere a profitului din ultimele trei trimestre, rezultatul fiind susținut de tranzacțiile cu obligațiuni.
Bill Gross, cel care la PIMCO a avut în administrare active de aproape 2.000 miliarde dolari, spune că politicile de tipărire de bani ale băncilor centrale mizează pe dublarea pariurilor și este mai potrivită pentru cazinourile din Las Vegas. „Nu se poate încheia bine.”