În prezent, postul de reprezentant al Statelor Unite la Uniunea Europeană, cu rang de ambasador extraordinar și plenipotențiar, este exercitat din mai 2020 de către Ronald Gidwitz, care este și ambasadorul SUA în Belgia. Gidwitz, un magnat al industriei cosmeticelor care a fost trezorier-șef al campaniei electorale prezidențiale din 2016 a lui Donald Trump din statul Illinois, a fost numit după ce predecesorul său, Gordon Sondland, a fost demis de Trump în urmă cu un an, după ce a depus oficial mărturie în cadrul procedurii de demitere a acestuia, finalizată prin achitare.
Președintele american Joe Biden a promis, vineri, că refacă ceea ce a numit relațiile ”tensionate” cu aliații europeni și din NATO, după politica externă ”America first” a predecesorului său Donald Trump, afirmând că ”un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor”, transmite CNBC.
Administrația Biden a anunțat miercuri că va investi peste 1,6 miliarde de dolari în creșterea numărului de teste pentru Covid-19 și extinderea programelor de testare îni școli și alte instituții, și pentru susținerea secvențierii genomice în Statele Unite, transmite CNBC.
Președintele Joe Biden a avertizat în timpul unei întâlniri cu un grup bipartizan de senatori, că China depășește agresiv Statele Unite în ceea ce privește infrastructura, relatează CNBC.
Președintele american Joe Biden a discutat miercuri seară, pentru prima dată de când a preluat funcția, cu omologul chinez Xi Jinping, a anunțat Casa Albă.
Administrația lui Joe Biden a anulat planul retragerii trupelor americane din Germania al lui Donald Trump, o decizie salutată vineri de către Guvernul german al Angelei Merkel, oaia neagră a fostului președinte american, relatează Reuters.
Joe Biden își începe mandatul într-un registru mult mai ferm față de Rusia, în comparație cu mandatul lui Donald Trump, marcat de tărăgănări și chiar de momente de complicitate cu Vladimir Putin, relatează AFP.
Joe Biden cere marți Guvernului să faciliteze naturalizarea a nouă milioane de imigranți eligibili în vederea primirii cetățeniei americane, potrivit unor ofciali de rang înalt din cadrul administrației, relatează AFP.
Un tribunal federal american a blocat decizia lui Joe Biden de a suspenda - pe o perioadă de 100 de zile - expulzările imigranților aflați într-o situație neregulată, relatează AFP.
Președintele american Joe Biden consideră că gazoductul Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru Europa, a declarat, marți, secretarul pentru presă al Casei Albe, Jen Psaki, transmite Reuters.
Noul președinte american Joe Biden a avut marți o convorbire cu omologul său rus Vladimir Putin, pentru prima dată de la instalarea sa la Casa Albă, în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte aflate în centrul unor tensiuni dintre cele două țări, relatează AFP.
Președintele american Joe Biden a promis luni că va înlocui parcul auto de circa 650.000 de vehicule al guvernului cu modele electrice, în contextul în care noua administrație vrea să se concentreze pe promovarea energiilor curate, relatează Reuters.
Joe Biden semnează luni un decret prin care cere agențiilor federale să cumpere ma imult produse americane - consolidând astfel planul ”Buy American” -, cu scopul de a relansa producția națională și de a apăra locurile de muncă, reluând astfel o temă a predecesorului său Donald Trump, a anunțat consilierul economic al Casei Albe, relatează AFP.
Președintele Joe Biden intenționează să reînnoiască luni restricțiile de călătorie în SUA pentru persoanele care nu au cetățenie americană și care s-au deplasat recent în Marea Britanie, Uniunea Europeană și Brazilia, informează AFP și dpa citând informații furnizate de un oficial al Casei Albe.
Odată cu venirea lui Biden în funcția de președinte al Statelor Unite, începe o nouă epocă nu doar pentru Turcia, ci pentru întreaga lume. Valurile pe care le va produce în politică și economie schimbarea de la conducerea SUA nu vor fi bruște, ci treptate, scrie ziarul turc Cumhuriyet, citat de Rador.
Acțiunile europene au urcat joi la un nivel record, în contextul în care investitorii mizează pe cheltuieli masive din partea SUA, menite să tempereze efectele restricțiilor impuse pe fondul pandemiei.
Președintele american Joe Biden le-a declarat miercuri după-amiază reporterilor de la Casa Albă că semnează ordine executive „curajoase” în Biroul Oval.
Donald Trump a părăsit Casa Albă, cu un elicopter, Joe Biden urmând să fie instalat peste puține ore.
Președintele ales Joe Biden intenționează să prelungească rapid restricțiile de călătorie pentru majoritatea persoanelor venite din Europa și Brazilia, la scurt timp după ce Donald Trump a decis să le ridice începând cu 26 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt al lui Biden, transmite Reuters.
Wall Street s-a putea confrunta cu patru ani dificili, cu o administrație Biden care semnalează o politică mai dură față de sectorul financiar decât se anticipa inițial, prin nominalizarea a doi campioni ai protecției consumatorilor la conducerea a două agenții majore, respectiv Gary Gensler drept președinte al Comisiei pentru bursă și valori mobiliare (SEC) și Rohit Chopra la șefia Biroului pentru Protecția Financiară a Consumatorului (CFPB), transmite Reuters.
Democratul Joe Biden se instalează miercuri la Casa Albă, în timp ce peste 3.000 de americani mor zilnic din cauza covid-19, aproape un milion se înscriu săptămânal ca șomeri, iar zeci de milioane se îndoiesc de legitimitatea sa, comentează AFP.
Dolarul american s-a apreciat pentru a treia sesiune consecutivă de tranzacționare luni, până la maximul ultimelor patru săptămâni, pe fondul unui climat de aversiune la risc în piețele monetare, care a tras în jos valutele rivale, printre care lira sterlină și euro.
Început agitat de an: schimbare de președinți, la pachet cu potențiale creșteri de taxe în Statele Unite. Aparent, acest context ar putea aduce un avantaj pentru Uniunea Europeană, care, influențată de izolarea impusă de anii Trump, a devenit mai independentă, prevalându-se de o reglementare concepută pentru a ține China la distanță.
Președintele ales al Statelor Unite Joe Biden va aștepta recomandarea consilierilor săi în domeniul securității, pentru a decide dacă să transmită informații clasificate lui Donald Trump după încheierea mandatului acestuia, a declarat duminică viitorul șef de cabinet al Casei Albe, Ron Klain, transmite Reuters.