Euronova Energies era al patrulea cel mai important client al Oil Terminal după primele 9 luni ale anului trecut, cu facturi emise de 26,4 milioane lei, reprezentând peste 9% din total. În 2022, volumul de business cu Euronova al operatorului român s-a ridicat la aproape 30 milioane lei.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța, a anunțat că cea mai bună ofertă dintre cele 7 primite din partea unor potențiali investitori interesați să se asocieze cu compania în proiectul construirii unui nou terminal de bitum este cea venită din partea firmei de trading, transport și logistică de țiței, gaze și produse petroliere Euronova Energies.
Ministerul Energiei a primit șapte oferte de la investitori privați pentru realizarea unui parteneriat în vederea creării unui terminal de bitum în Portul Constanța.
Socar Petroleum SA, subsidiara românească a gigantului petrolier de stat omonim al Azerbaidjanului, s-a alăturat din mers listei de potențiali investitori interesați să se asocieze cu Oil Terminal într-un proiect de construire a unei facilități de depozitare și manipulare de bitum pe un amplasament de la Constanța al companiei românești de stat.
Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a primit oferte indicative (scrisori de intenție) din partea unui număr de 6 potențiali investitori interesați să se asocieze cu compania românească de stat într-un proiect de construire a unei facilități de depozitare și manipulare de bitum pe un amplasament al Oil Terminal.
Consiliul Concurenței consideră că trebuie găsite soluții pentru a sprijini producția internă de bitum, având în vedere că, în contextul investițiilor în infrastructura rutieră anunțate pentru perioada 2021-2030, este de așteptat să se majoreze cererea semnificativ în următorii ani, potrivit datelor transmise pentru AGERPRES de Consiliul Concurenței.
Grupul ungar MOL construiește pe un teren dezafectat o nouă fabrică de bitum-cauciuc în Ungaria, investiție de 10,3 milioane dolari, unde va recicla anvelope uzate ce pot fi utilizate la construirea de drumuri, a anunțat luni grupul.