Oil Terminal își propune al patrulea client, ca importanță, drept partener la construirea unui nou terminal de bitum în Portul Constanța

Oil Terminal își propune al patrulea client, ca importanță, drept partener la construirea unui nou terminal de bitum în Portul Constanța
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 23 feb 2024

Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța, a anunțat că cea mai bună ofertă dintre cele 7 primite din partea unor potențiali investitori interesați să se asocieze cu compania în proiectul construirii unui nou terminal de bitum este cea venită din partea firmei de trading, transport și logistică de țiței, gaze și produse petroliere Euronova Energies.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, conducerea Oil Terminal a convocat o AGA extraordinară pentru luna viitoare, la care se va lua în discuție ″aprobarea demarării negocierilor cu Euronova Energies în vederea constituirii unui parteneriat pentru construcția unui terminal de bitum″, precum și ″mandatarea conducerii administrative și executive în vederea negocierii condițiilor legale și formularea propunerii finale privind modalitatea de realizare a parteneriatului, propunere ce va fi transmisă spre aprobare unei AGEA ulterioare″.

Grecia vrea să aducă 40.000 de angajați din șase țări CITEȘTE ȘI Grecia vrea să aducă 40.000 de angajați din șase țări

Euronova Energies, înregistrată în Elveția, era al patrulea cel mai important client al Oil Terminal după primele 9 luni ale anului trecut, cu facturi emise de 26,4 milioane lei, reprezentând peste 9% din total. În 2022, volumul de business cu Euronova al operatorului român s-a ridicat la aproape 30 milioane lei, conform rapoartelor financiare ale Oil Terminal.

Firma este parte a Euronova Holding SA, grup controlat și condus de elvețianul Christopher Slaboszewicz și de ex-iugoslavii Stephane Jovanovic și Nikola Mandic.

Biden anunță un adevărat arsenal de sancțiuni impuse Rusiei, la o săptămână după moartea lui Navalnîi CITEȘTE ȘI Biden anunță un adevărat arsenal de sancțiuni impuse Rusiei, la o săptămână după moartea lui Navalnîi

Compania comercializează, transportă și depozitează țiței și produse rafinate pe piața Europei de sud-est, având facilități de stocare la Marea Adriatică și Marea Neagră și sedii la Geneva, în Dubai, precum și în Serbia.

Ceilalți ofertanți au fost Socar Petroleum, Takida Terminal SRL, angrosist de combustibili controlat de omul de afaceri Constantin Leonov, din Republica Moldova, Frial SA, operator logistic și de depozitare în Portul Constanța controlat indirect și condus de omul de afaceri libanez Fouad Khayat, OMV Petrom, Trafigura Pte. Ltd., divizia din Singapore a gigantului omonim al tradingului de mărfuri, și Vitaro Energy SRL, subsidiară românească a conglomeratului de trading de mărfuri Vitol.

TABEL Au venit rezultatele la simulare Evaluare Națională 2024: Dezastru la matematică. Lucrările au fost corectate pentru prima dată digital CITEȘTE ȘI TABEL Au venit rezultatele la simulare Evaluare Națională 2024: Dezastru la matematică. Lucrările au fost corectate pentru prima dată digital

Oil Terminal vrea să construiască un terminal de bitum pe un amplasament propriu și caută parteneri în acest scop, întrucât nu are suficiente fonduri proprii.

În prezent, în Incinta Port Constanța funcționează un singur furnizor de servicii de manipulare și depozitare bitum. Apreciem oportună implicarea într-un proiect nou cu un partener capabil să comercializeze pe piața românească și în țările vecine respectivul produs, care să cunoască piața de distribuție pentru acest produs, să dețină know-how în domeniu și să asigure un flux constant de marfă pe o perioadă semnificativă de timp. Acest terminal de bitum poate fi amplasat pe actuala platformă a Secției Platformă Port, situată în incinta portului Constanța, Dana 69″, se arăta în anunțul inițial de intenție al companiei de stat românești.

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal bitum
oil terminal investiție
oil terminal euronova energies