Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui este audiat la DNA, în dosarul șefului Romarm, Gabriel Țuțu, în care sunt cercetați și fostul selecționer Victor Pițurcă și fiul acestuia, Alexandru Pițurcă.
Coaliția de guvernământ, PSD-PNL-UDMR; a respins în Senat un proiect de lege pentru eliminarea birocrației și sprijinirea antreprenorilor, care fusese promovat de Ministerul Economiei, în mandatul fostului ministru Claudiu Năsui (USR). Proiectul a fost avizat pozitiv atât de Consiliul Concurenței, cât și de partenerii sociali din Consiliul Economic și Social, dar actualul Minister al Antreprenoriatului a transmis Parlamentului că nu susține această propunere de debirocratizare.
Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei a declarat în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre taxa pe care companiile ar urma să o plătească pentru promovare, camerelor de comerț județene, pentru promovare, anunțată în premeră de Profit.ro, că nu este nici legitimă și nici morală. Practic, este o taxă de șmecher, o taxă pe care un ONG, o instituție privată vrea să o perceapă, cu forța, tuturor întreprinderilor, a spus Năsui.
Fostul ministru USR al Economiei Claudiu Năsui afirmă că România putea vinde participația la Krivoi Rog când încă valora ceva. ”N-a vrut PNL. Acum nu mai valorează nimic”, a afirmat Năsui.
Declarația anuală privind beneficiarul real va fi eliminată în Parlament printr-un proiect al USR Plus, însă este necesar ca firmele să depună informațiile solicitate acum, până la termenul de 1 octombrie, astfel încât să fie asigurată baza de date conform obligațiilor României și solicitărilor Comisiei Europene, a declarat parlamentarul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei și autorul unei simplificări similare tot în Parlament, schimbată ulterior de către Guvern. Odată ce acest obiectiv este îndeplinit, declarația anuală va fi eliminată prin adoptarea unui amendament la legislația actuală, urmând ca firmele să transmită informațiile doar la înființare și să le actualizeze dacă survin modificări. Pentru Comisia Europeană este important ca România să-și respecte obligația de a avea baza de date, actualizată atunci când este necesar, nu ca statul să ceară informațiile anual de la toată lumea, a explicat acesta.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță că a fost încheiată licitația internațională pentru studiul de fezabilitate privind exploatarea grafitului din România, câștigător fiind consultantul german Roland Berger.
Românii care vor salarii mai mari din munca lor nu cer niciun privilegiu, ci doar să nu le mai luăm jumătate din salariu ca să plătim tot felul de privilegii pentru cei conectați politic, susține ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
Ministerul Economiei intenționează să desființeze, prin Ordonanță de Urgență, administratorii speciali care ar trebui să pregătească pentru privatizare companiile de stat, a anunțat Claudiu Năsui.
Ministerul Economiei reacționează după ce Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România a anunțat că i-a făcut plângere penală lui Claudiu Năsui, pe care îl acuză de abuz în serviciu și atentat la interesele economiei naționale. Reprezentanții Ministerului Economiei spun că așa-numitul Program de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinații de lux pe banii contribuabililor, folosită de un grup restrâns de firme, multe grupate în ANEIR. MAi mult, aproximativ jumătate dintre firmele care utilizau această schemă nici măcar nu erau exportatori.
Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat noi măsuri pentru eliminarea birocrației și sprijinirea antreprenorilor. Astfel, ministerul a pus în transparență decizională un proiect pentru debirocratizarea comerțului, act normativ care „desființează mai multe bariere inutile și rente de băieți deștepți”.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a afirmat că „România nu este săracă, România este sărăcită”, iar țara noastră este campioana Europei la sărăcia în muncă.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că nu există consens în coaliție pentru desființarea pensiilor speciale. Năsui afirmă că USR PLUS își dorete eliminarea acestora, dar, cu 15% în Parlament, trebuie să mobilizeze o majoritate de 51%
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță desființarea unor noi "sinecuri", fiind vorba despre administratorii speciali care ar fi trebuit să pregătească privatizarea Uzinei Mecanice Cugir, Fabricii de Arme Cugir și Uzinei Automecanice Moreni. El arată că aceștia aveau salarii între 10.000 și 16.000 de lei, deși " statul român nu a mai privatizat nimic de peste un deceniu", iar aceaste companii înregistrează pierderi.
Toate firmele care au aplicat la schema de ajutor pentru HoReCa vor primi finanțare, dar în rate, în funcție de fondurile bugetare disponibile, este mesajul ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, transmis în emisiunea TV Ora de Profit.Ro. Năsui a arătat că, în prezent, există fonduri alocate de 1 miliard de lei, dar ministerul a solicitat să primească la prima rectificare bugetară din acest an și restul sumei, de 1,5 miliarde lei.
Sectorul HoReCa poate fi domeniul în care, începând din 2022, să fie aplicat impozitul zero pentru plafonul reprezentat de salariul minim în venituri, a transmis ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, în emisiunea Ora de Profit.ro, la PRIMA TV.
Guvernul, la inițiativa ministerului de resort, a abrogat, prin ordonanță de urgență, prevederile, introduse în 2017, privind atașații în turism, numărul de 40 de posturi destinate pentru atașații de turism urmând a fi redistribuite în cadrul structurilor constituite la nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Guvernul a semnat memorandumul care permite căutarea unei soluții pentru vânzarea activelor și a creanțelor deținute de România la combinatul siderurgic Krivoi Rog din Ucraina.
Noul termen pentru depunerea în 2021 a declarației anuale privind beneficiarul real, de 1 octombrie, se aplică și societăților în cazul cărora intervalul de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare, în care erau obligate conform legislației anterioare să depună declarația, s-a încheiat înainte de intrarea în vigoare a OUG 43 din 27 mai a Guvernului, cea care a stabilit noul termen, potrivit unui răspuns Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) la o solicitare pe această temă, transmisă de Profit.ro.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a apreciat că România ar trebui să vândă la licitație activele și toate creanțele pe care le deține la combinatul siderurgic Krivoi Rog din Ucraina.
Guvernul a adoptat în ședința de astăzi ordonanța care amână până la 1 octombrie declarația privind beneficiarul real. Profit.ro a informat la începutul săptămânii că Guvernul va adopta actul normativ în ședința din această săptămână. Proiectul a fost pus în dezbatere în urmă cu circa două săptămâni și a necesitat avize ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției. Pentru a intra în vigoare, ordonanța trebuie publicată în Monitorul Oficial.
Guvernul va adopta în ședința de săptămâna aceasta proiectul de ordonanță de urgență care amână până la 1 octombrie declarația privind beneficiarul real, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Proiectul a fost pus în dezbatere în urmă cu circa două săptămâni și a necesitat avize ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției. Amânarea termenului de depunere a devenit urgentă, în contextul în care este aproape termenul limită până la care o mare parte din firme trebuie să aprobe situațiile financiare anuale, după care, potrivit legislației actuale, au la dispoziție 15 zile în care să depună declarația privind beneficiarul real. O aprobare rapidă a amânării este esențială pentru ca de această facilitate să beneficieze mai multe firme.
Ministerul Economiei a pus astăzi în dezbatere proiectul de ordonanță de urgență care amână până la 1 octombrie declarația privind beneficiarul real. Măsura a fost anunțată în urmă cu câteva zile de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui. El este cel care a inițiat anul trecut un proiect de lege în Parlament, adoptat, care a exclus de la depunerea declarației firmele cu asociați doar persoane fizice. Cum a anunțat însă Profit.ro, în urma unui amendament introdus de Guvern anul acesta, excepția respectivă a fost anulată.
Ministerul Economiei a început consultări cu Comisia Europeană referitor la modificarea legislației care impune depunerea declarației privind beneficiarul real, potrivit informațiilor Profit.ro. Ministerul încearcă să convingă Comisia să accepte ca România să poată simplifica mecanismul de declarare, similar situației din Austria, astfel încât declarația să nu fie depusă în cazurile în care statul poate completa cu informații pe care le deține deja Registrul beneficiarilor reali ai societății, evidență a cărei necesitate este impusă de o directivă europeană.
Declarația privind beneficiarul real va fi amânată până la 1 octombrie, potrivit unei decizii luate în urma discuțiilor din coaliția de guvernare, a anunțat ministrul Economiei, Claudiu Năsui. Năsui este cel care a inițiat anul trecut un proiect de lege în Parlament, adoptat, care a exclus de la depunerea declarației firmele cu asociați doar persoane fizice. În urma unui amendament introdus de Guvern anul acesta, excepția respectivă a fost anulată. Potrivit informațiilor Profit.ro, amânarea ar viza pe toți cei care depun declarația, nu doar pe cei care au au făcut obiectul legii 108 de anul trecut.
Premierul Florin Cîțu se declară surprins de gestul ministrului economiei Claudiu Năsui de a cere Parlamentului amânarea dezbaterilor asupra Legii privind securitatea rețelelor 5G. "Mă surprinde o astfel de decizie, nu știam că a luat o astfel de decizie. Mesajul meu este ferm și clar. Am trimis și am aprobat un proiect de lege în Guvern și l-am trimis și în coaliție. Decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid", a declarat joi premierul.