Angajatorii ar putea fi obligați să elibereze unui angajat în termen de doar câteva zile nota de lichidare la încetarea contractului de muncă, în caz contrar fiind pasibili la plata unei amenzi de până la 3.000 lei.
Amenda pentru munca nedeclarată va fi aplicată la limita maximă, de 20.000 lei, pentru fiecare persoană depistată fără contract individual de muncă și nu doar în cazurile în care sunt indentificate mai multe persoane în această situație. UPDATE Măsura a fost aprobată.
Condițiile de încetare a unui contract de muncă al angajatului, în lipsa unor avize, vor fi modificate, cu efect și asupra angajatorilor, prin modificarea actualului text al Codului Muncii.
Firmele care au efectuat concedieri colective nu vor putea angaja alte persoane pe locurile celor concediați timp de 3 luni de la momentul desfacerii contractului de muncă, dublu față de actuala perioadă de așteptare, de 45 de zile, impusă astăzi în Codul Muncii. Simultan, regulile de reangajare a salariaților concediați vor fi reglate.
Cuantumul salariului minim va fi stabilit, prin contractul colectiv de muncă, pe sector de activitate, grup de unități sau unitate. Noua formă a Codului Muncii nu va include însă o regulă adoptată deja la nivel politic și care stabilea un anumit plafon al salariului.
Firmele vor fi obligate să acorde unor angajați o compensație bănească sau de altă formă, precum pachete de vacanță sau diverse servicii. În anumite cazuri, firmele vor trebui să-i plătească pe angajați în regim de muncă suplimentară.
Angajatorul care în mod repetat pe parcursul unui an își va plăti angajații cu o remunerație sub salariul minim pe economie va risca pedeapsa cu închisoarea, dar numai în anumite condiții, conform unor modificări la Codul Muncii convenite de patronate și sindicate.
Clauza de confidențialitate va fi valabilă doar o perioadă limitată după ce un angajat părăsește o firmă și va fi stabilită de comun acord între cele două părți, conform modificărilor care vor fi introduse în Codul Muncii. Clauza va fi însă aplicată numai pentru anumite funcții.
Codul Muncii va fi modificat, în urma acordului sindicatelor și patronatelor, prin introducerea unor noi condiții privind acordarea concediului fără plată pentru formare profesională și a sporurilor din perioada stagiilor de formare. Codul va cuprinde noi condiții în care un angajat poate solicita din proprie inițiativă încetarea contractului de muncă, deși angajatorul a investit în formarea acestuia.
Perioada luată în calcul în Codul Muncii la depășirea orelor suplimentare, astăzi stabilită la 4 luni, va putea fi extinsă în anumite domenii. În prezent, Codul Muncii fixează durata maximă a timpului de muncă la 48 ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, dar permite negocierea unor perioade de referință mai mari, fără a stabili însă și în ce domenii.
Angajatorul care își remunerează angajații sub salariul minim pe economie va risca pedeapsa cu închisoarea numai în anumite condiții, care vor fi introduse în Codul Muncii prin modificarea actualului text. Astăzi, angajatorul riscă închisoare sau amendă penală dacă stabilește pentru angajați remunerații sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Angajatorii vor avea o nouă obligație față de angajați, aceasta urmând să fie introdusă în Codul Muncii, prin modificarea actualului text. Astăzi, angajatorul este obligat să asigure condiții de muncă, să achite salarii și taxe la buget, să le comunice situația firmei și să îi consulte asupra deciziilor importante care îi pot afecta.
Angajatorii vor avea o nouă obligație față de angajați, urmând să primească sarcina de a-i anunța cu privire la data pensionării, conform înțelegerii dintre patronate și sindicate pentru modificarea Codului Muncii, confirmată de ambele părți.
Regulile privind clauza de confidențialitate dintr-un contract de muncă vor fi schimbate, prin modificarea Codului Muncii, afectând atât firmele, cât și angajații. În același timp, sfera de aplicare a acesteia va fi limitată.
Firmele vor fi obligate să acorde compensații anumitor salariați, sub formă de bani sau alte variante, precum pachete de vacanță sau diverse servicii. De asemenea, în anumite cazuri, angajații vor trebui remunerați în regim de muncă suplimentară.
Modul de stabilire a cuantumului salariului minim va fi schimbat, prin modificarea Codului Muncii, și nu va mai include una dintre propunerile formulate anterior care ridica limita minimă a salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, la un anumit nivel din salariul de bază mediu net. Va fi aprobată și o nouă prevedere legată de relația salarială dintre angajat și angajator.
Mai multe domenii de business pentru care perioada de referință luată în calcul la depășirea orelor suplimentare este astăzi limitată la 4 luni vor fi incluse pe o listă pentru care acest interval va fi extins, prin modificarea Codului Muncii.
O serie de firme nu vor putea angaja alte persoane pe locurile celor concediați timp de 3 luni de la momentul desfacerii contractului de muncă, dublu față de actuala perioadă de așteptare, de 45 de zile, impusă astăzi în Codul Muncii.
Muncitorii necalificați vor fi angajați cu o perioadă de probă, care nu va putea depăși 14 zile calendaristice, conform informațiilor Profit.ro privind ultimele înțelegeri din negocieri între patronate și sindicate pentru modificarea Codului Muncii.
Indemnizația de neconcurență ar putea fi negociată între angajator și angajat doar pentru anumite domenii de activitate, conform informațiilor Profit.ro privind ultimele negocieri între patronate și sindicate pentru modificarea Codului Muncii.
Un grup de sindicate cere, printr-o inițiativă legislativă depusă în Parlament la finele anului trecut, ca liderilor sindicali să nu li se modifice contractul de muncă și să nu poată fi concediați pentru motive neimputabile lor în timpul mandatului și nici timp de 2 ani de la încetarea mandatului, precum și ca sindicatele să includă și pensionari. Proiectul este criticat de Confederația Națională a Patronatului Român deoarece favorizează un tratament inechitabil între angajați, un alt argument fiind că un sindicat militează pentru salariați, nu pensionari.