Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde euro pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare.
Comisia Europeană a transmis Ministerului Finanțelor un prim răspuns la întrebările formulate de partea română referitor la aplicarea taxei de solidaritate, demers anunțat de Profit.ro și confirmat de către ministrul Finanțelor. La prima dintre cele trei întrebări adresate de către Ministerul Finanțelor, Comisia Europeană a răspuns că pragul de 75% din cifra de afaceri, în funcție de care se aplică taxa de solidaritate, este parte integrantă a regulamentului UE, iar "statele membre nu îl pot reduce din propria inițiativă". Asupra modului în care este calculată cifra de afaceri, a treia întrebare, discuțiile vor continua, după ce Comisia a cerut informații suplimentare, relevă documentul aflat în posesia Profit.ro.
Comisia Europeană a decis că reintroducerea de către România a schemei de ajutor menită să sprijine companiile în contextul invadării Ucrainei de către Rusia este în linie cu Cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, și modificat în iulie 2022 și în 28 octombrie 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează o încetinire a creșterii economiei la 2,8% în acest an, de la 4,9% în anul precedent, și o rată a inflației de 8% la sfârșitul anului, în scădere de la 16,4% la finalul anului 2022.
Comisia Europeană a cerut Croației, României și Ungariei să prezinte rapoarte referitoare la obiectivele lor naționale pentru 2020 privind energia din surse regenerabile, respectiv eficiența energetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Comisia Europeană a solicitat unui număr de 14 state membre, printre care și România, să își respecte angajamentele de reducere pentru mai mulți poluanți atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici ("Directiva privind plafoanele naționale de emisie" sau "Directiva NEC"), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a confirmat informațiile Profit.ro privind demersul de a cere Comisiei Europene clarificări asupra regulamentului transpus de către autoritățile române în legislația națională privind taxa de solidaritate, precizând că, în câteva zile, România va primi răspuns dacă taxa în energie va fi aplicată și OMV Petrom.
Romgaz, cel mai important producător de gaze din România, anunță că va achita taxa de solidaritate, de 60% pe "profiturile excepționale" din 2022, și estimează că va achita statului român peste 900 de milioane de lei.
Clarificările care vor fi transmise de Comisia Europeană vor fi decisive.
Compania națională aeriană TAROM este gândită să treacă pe profit chiar de anul viitor, conform planului de restructurare, actualizat și trimis acum Comisiei Europene, indică un document analizat de Profit.ro. Ultimul an în care compania aeriană a înregistrat profit a fost 2007.
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Competiție, a transmis ambasadorului României la Uniunea Europeană o scrisoare în care arată că noile modificări aduse în Parlamentul României cu privire la funcționarea Consiliului Concurenței, prin care actuala conducere va fi schimbată fără un alt motiv decât intrarea în vigoare a noii legi, ar încălca independența autorității de concurență, stabilită la nivel de directivă europeană. În acest context, Comisia Europeană arată că, în funcție de forma finală a noii legi, va analiza cu atenție posibilitatea declanșării procedurii de infringement împotriva României.
Asociațiile reprezentative românești din sectorul apicol au solicitat introducerea obligatorie pe etichetă a procentelor care compun mierea obținută prin amestec și care este vândută în acest mod, dar Ministerul Agriculturii, care pregătise un ordin de ministru în acest scop, a renunțat să promoveze modificarea regulilor de etichetare după ce Comisia Europeană nu a fost de acord.
După cum a relatat Profit.ro, recent, Guvernul schimbase discret legislația decarbonării, după ce Comisia Europeană și-a exprimat obiecții la adresa acesteia și a amenințat din acest motiv chiar cu respingerea unei cereri de plată de fonduri UE a României în baza PNRR aferentă anului în curs, în valoare de 2,8 miliarde euro.
După cum a relatat Profit.ro, recent, Guvernul a schimbat discret legislația decarbonării, după ce Comisia Europeană și-a exprimat obiecții la adresa acesteia și a amenințat din acest motiv chiar cu respingerea unei cereri de plată de fonduri UE a României în baza PNRR aferentă anului în curs, în valoare de 2,8 miliarde euro.
Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin a guvernului german pentru energia regenerabilă, de 28 de miliarde de euro, care vizează extinderea rapidă a utilizării energiei eoliene și solare, transmite Reuters.
Țările UE au ajuns la un acord pentru a limita prețul gazelor naturale la 180 de euro/MWh, punând capăt mai multor luni de dispute politice privind intervenția autorităților într-o criză energetică care riscă să împingă regiunea în recesiune.
Comisia Europeană a aprobat vineri achiziția traderului german de gaze Uniper SE de către guvernul de la Berlin, deschizând calea pentru naționalizarea companiei care aproape s-a prăbușit după ce Rusia a încetat să mai furnizeze gaze Europei, iar prețurile au crescut puternic, transmite CNBC.
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 32 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în vederea promovării împăduririi.
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns, joi, la un acord politic referitor la Directiva privind transparența salarială, menită să asigure faptul că femeile și bărbații din UE primesc salarii egale pentru o muncă egală.
România a rămas și în 2020 pe ultimul loc în Uniunea Europeană după gradul de colectare a TVA, cu un deficit de încasare de 35,7% din totalul veniturilor preconizate.
Ungaria nu a pus în aplicare suficiente reforme pentru a îmbunătăți garanțiile anticorupție, a declarat vineri Comisia Europeană, care recomandă ca miliardele de euro ce i-ar reveni Ungariei din fondurile europene să rămână blocate, relatează Reuters.
Bursele de criptomonede și alți prestatori de servicii care facilitează tranzacțiile cu criptoactive vor fi obligați să raporteze tranzacțiile clienților care își au reședința în Uniunea Europeană, potrivit unei propuneri de modificare a Directivei privind cooperarea administrativă.
Fostul ministru austriac de Finanțe Hartwig Löger va fi director general și președinte al consiliului de administrație al grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), începând cu luna iulie a anului viitor.
Guvernul României își exprimă încrederea că setul de măsuri și instrumente propuse de către Comisia Europeană, în Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest, publicat astăzi, sunt de natură să răspundă inclusiv preocupărilor exprimate recent de Austria cu privire la evoluțiile din acest an pe ruta Balcanilor de Vest, oferind soluții pragmatice în direcția gestionării eficiente a acestei situații.
Comisia Europeană a subliniat că Bulgaria, România și Croația îndeplinesc ''în totalitate toate cerințele'' pentru a fi membre cu drepturi depline ale spațiului de liberă circulație Schengen și se așteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele țări se opun, transmite EFE.