După criza generată de COVID-19, am înțeles rapid că avem nevoie să ne readaptăm, să ne reinventăm, să reînvățăm, pentru a putea reclădi planeta, așa cum o știam înainte. Iar toate astea le putem face cu ajutorul creativității, pentru că acum, acolo unde vedem o problemă, suntem nevoiți să găsim nu una, ci mai multe soluții.
Pandemia COVID-19 a declanșat o oprire economică globală fără precedent, cu un impact profund asupra business-urilor din întreaga lume și, ca o consecință, asupra industriei MARCOM. Cu toate acestea, această criză și resetarea economică ulterioară ne oferă oportunitatea de a redefini rolul jucat de branduri în îmbunătățirea vieții oamenilor, a business-urilor și a economiilor.
Președintele SUA Donald Trump a fost scos brusc din sala de conferințe de la Casa Albă de către agenți ai Secret Service, la scurt timp după ce începuse să facă declarații jurnaliștilor, relatează luni Reuters.
Jucători redutabili din piața imobiliară, dar și avocați specializați vor fi prezenți, joi, la videoconferința Profit.ro în care vor fi anunțate perspectiva în domeniu și proiectele pregătite în criză.
Președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău, duminică, în timpul conferinței de presă pe care o susținea la sediul partidului.
Google schimbă strategia și transformă serviciul de comunicare video Meet într-unul gratuit pentru toți utilizatorii. Anterior, Meet putea fi folosit doar în zonele de business și educație.
Regia Autonomă Rasirom, aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), va furniza Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) un sistem de conferință digitalizat. Estimat la 1.952.850 lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 1.952.849,97 lei, fără TVA.
Licitația pentru frecvențele destinate introducerii telecomunicațiilor din generația a cincea (5G), care ar fi trebuit să se încheie în acest an, a fost amânată pentru prima jumătate a anului 2020, a anunțat președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.
Președinții celor mai mari bănci din România vin la conferința la care celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prezis cu doi ani înainte criza financiară din 2008, fiind azi unul dintre cei mai renumiți analiști la nivel mondial, va prezenta, la București, starea reală a economiei mondiale și perspectiva izbucnirii unei noi crize, cu caracteristici diferite de cea anterioară. El va analiza, printre multe altele, implicațiile războiului comercial dintre SUA și China, va explica pe larg ce impact va avea Brexitul, anticipând și cum va fi afectată România de astfel de evenimente și de evoluțiile din piețele financiare.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a anunțat, în iunie, că licitația pentru frecvențele destinate introducerii telecomunicațiilor din generația a cincea (5G) ar fi trebuit să se încheie la finele acestei luni. Întrebat azi care sunt noutăți privind licitația, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a evitat să dea un răspuns tranșant și a afirmat că, împreună cu cei doi vicepreședinți ai instituției, va organiza o conferință de presă pe acest subiect în cursul săptămânii viitoare.
Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prezis cu doi ani înainte criza financiară din 2008 și este astăzi unul dintre cei mai renumiți analiști la nivel mondial, vine în România pentru a participa la o conferință ce va fi organizată de Profit.ro pe 11 noiembrie, dar și pentru a fi prezent la Gala anuală a Profit.ro, Povești cu Profit Made in Romania, programată pentru aceeași zi.
Regia Autonomă Rasirom, aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), a depus singura ofertă pentru furnizarea către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a unui sistem de conferință digitalizat, contract estimat la 1,95 milioane de lei, fără TVA.
Human Invest organizează în data de 29 mai 2019 conferința “The next challenges: Leading better. Leading differently.”. Evenimentul va avea loc la Hotel Crown Plaza, în sala Crown Ballroom, între orele 9.00-17.00.
Industria Centrelor de Date evoluează rapid, iar dacă vreți să fiți la zi cu cele mai noi tehnologii, ediția 2019 a DataCenter Forum este cea mai bună ocazie. Rezervați câteva ore în agenda dvs profesională pentru o sesiune intensă de informare și networking.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Sănătății vor iniția un control comun pentru a verifica modul în care se prescriu și se administrează medicamente copiilor cu afecțiuni psihice instituționalizați. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Consilierul de stat în cadrul Administrației Prezidențiale Diana Păun atenționează că nu este suficient să existe programe de screening ''pe hârtie'', ci este nevoie de o implementare adecvată a acestora, de finanțare, monitorizare și de o bună informare a populației. Detalii privind situația spitalelor vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Conducerea Spitalului Municipal Mangalia solicită sprijinul Ambasadei SUA pentru construirea unui nou corp de clădire, în condițiile în care unitatea medicală riscă să rămână fără unul dintre pavilioane, acesta urmând să fie retrocedat către proprietarul de drept - Societatea Națională de Cruce Roșie. Detalii privind situația spitalelor vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că a avut o discuție cu vicepreședintele Cubei, cu ministrul Sănătății și ministrul de Finanțe din această țară privind încheierea unui acord prin care ar urma să se aducă în România un medicament împotriva cancerului pulmonar. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vizitat Spitalul Județean de Urgență Brăila, despre care auzise că "ar avea ceva probleme", ocazie cu care a declarat că acordă acestei unități spitalicești nota 6 din punct de vedere al infrastructurii.
Ministerul Sănătății a încheiat, după doi ani de la inițierea licitației, un contract de 723,17 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea centralizată de medicamente oncologice. Licitația a fost inițiată la 13 ianuarie 2017 și a fost estimată la 872,9 milioane de lei, fără TVA, pentru 24 de luni.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru rezolvarea acestora. Conferința va fi transmisă în direct de Profit TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.
Universitatea din București și Asociația Vindobona pentru Promovarea Arbitrajului în România vor organiza la Bucuresti, în perioada 1-3 martie 2019, a 6-a ediție a conferinței internaționale în domeniul arbitrajului și contractelor comerciale internaționale și concursului de pledoarii Bucharest Pre-Moot. Evenimentul se va desfășura la Facultatea de Drept a Universității din București, Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46.
Cluj-Napoca găzduiește în perioada 9-10 noiembrie două evenimente dedicate industriei de eCommerce și IT: TeCOMM eCommerce Conference&Expo și Târgul de Cariere în IT.
DefCamp, cea mai mare conferință de securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est, anunță agenda completă pentru cea de-a noua ediție, care va avea loc în Bucuresti pe 8-9 noiembrie.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru creșterea calității serviciilor în sprijinul pacienților, dar și al angajaților în sănătate. Conferința va fi transmisă în direct de Profit TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.