Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Sănătății vor iniția un control comun pentru a verifica modul în care se prescriu și se administrează medicamente copiilor cu afecțiuni psihice instituționalizați. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Ca urmare a unei situații semnalate public de către un ONG, potrivit căruia ar putea exista nereguli în prescrierea și administrarea de medicamente copiilor cu astfel de afecțiuni, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului din subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Sănătății, prin sesizarea Colegiului Medicilor din România, vor iniția un control comun, pentru a verifica aspectele semnalate. În situația în care vor fi constatate nereguli, Colegiul Medicilor din România va lua măsuri în consecință, fiind singura instituție acreditată să analizeze actul medical", precizează reprezentanții Ministerului Muncii pe pagina de Facebook a instituției.
Conform datelor ANPDCA, în centrele de plasament și casele de tip familial (instituționalizați) sunt 3.000 de copii cu afecțiuni psihice (din 17.000 total institutionalizați) și alți 2.400 de copii cu astfel de deficiențe se află în grija asistenților maternali (dintr-un total de 18.000 copii aflați în grija asistenților maternali), arată Agerpres.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru rezolvarea acestora. Conferința va fi transmisă în direct de Profit TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.
Conferința va fi organizată pe 1 aprilie, cu începere de la ora 09:00, la Hotel Crowne Plaza București, cu sprijinul Team Innovation Media și al partenerilor ADRFR, Affidea și Janssen Romania.
Detalii legate de această conferință sunt disponibile AICI
Este o nouă ediție a Profit Health Forum, precedentele reuniuni având, de asemenea, ca participanți pe ministrul Sănătății, pe cei mai importanți factori de decizie din sistem și pe directorii celor mai mari companii din domeniu.
Problemele sistemului sanitar din România par să devină tot mai grave: spitale vechi cu circuite ce nu fac față nevoilor acestui mileniu, infecții intraspitalicești, încă neraportate de toate spitalele, pacienți pe muchie de cuțit, ineficiență managerială, dezinteres, fraude, șpagă și, mai nou, medici falși. Peste toate, sistemul privat de sănătate își arată și el greutățile. Cam așa am pășit în 2019.
Cum vede Comisia Europeană sănătatea din România în Raportul de țară:
Rata mortalității evitabile - decesele care ar fi putut fi evitate prin acordarea unei asistențe medicale de calitate optimă este de două ori și jumătate mai mare în țara noastră decât rata din UE
Furnizarea de echipamente medicale esențiale pentru diagnostic și tratament este foarte scăzută, în special în spitale
Speranța de viață în România se situează în continuare sub media Uniunii Europene (75,3 ani, comparativ cu 81 de ani - media UE)
Rata mortalității evitabile - decesele care ar fi putut fi evitate prin acordarea unei asistențe medicale de calitate optimă - este de două ori și jumătate mai mare în țara noastră decât rata din UE
Deficitul de personal medical, asociat cu emigrarea masivă a forței de muncă, pune probleme pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului de sănătate - cel puțin unul din 5 medici români lucrează în afara țării.
Cele de mai sus sunt doar câteva dintre concluziile Comisiei Europene privind sănătatea din România, potrivit Raportului de țară anual, publicat recent.
Un sondaj arată că principalele probleme ale sistemului sanitar din România sunt:
șpaga din spitale (24%)
infecțiile intraspitalicești și diversele epidemii (20,1%)
investițiile insuficiente în sănătate (12,8%)
lipsa personalului calificat (11,5%)
lipsa dotărilor medicale (11,1%)
slaba organizare a instituțiilor medicale (7,5%)
lipsa prevenției (6,5%)
Pornind de la aceste date, vom dezbate situația reală din 2019 și posibilitatea rezolvării rapide a celor mai grave probleme:
Spitale cu infecții care au provocat zeci de decese
Vaccinarea antigripă, ignorată ani în șir a cauzat peste 170 de decese
Medici falși, pacienți fictivi, intervenții chiurgicale greșite
Activitatea de transplant, cea mai slabă din ultimii ani
Medici agresați în spitale
Criza doctorilor tot mai gravă
Soluții viabile pentru rezolvarea rapidă a problemelor grave care afectează cel mai mult situația pacienților, dar și a angajaților din sistem.
Bugetul alocat sănătății este mai mare cu 6,1 miliarde de lei în 2019, astfel că am ajuns la un procent de aproape 5% din PIB. Bugetul pentru investiții crește cu 84% (peste un miliard de lei). Acest lucru înseamnă că există bani pentru achiziționarea de aparatură, există bani pentru reparații capitale și există bani pentru finalizarea lucrărilor începute.
Participanții la dezbatere vor prezenta soluții realiste pentru ca “boala” sistemului sanitar să se amelioreze măcar, dacă nu să se vindece!