Băncile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), organizația patronală din care fac parte mai multe bănci mari și societățile de leasing aparținând acelorași grupuri bancare, au semnat noul Contract Colectiv de Munca (CCM), al doilea de acest fel negociat la nivelul sectorului financiar-bancar și aplicabil la grup de unități.
Mariior comercianți le sunt impuse termene și condiții mai stricte în relația cu furnizorii de produse conform unui proiect de lege care implementează directiva europeană privind practicile comerciale neloiale și care a fost promulgat acum de președintele Iohannis. Astfel, marile lanțuri de retail nu vor putea încasa de la furnizor alte taxe și servicii decât cele legate de actul comercial, vor trebui să respecte termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, potrivit noii legi, prezentate încă de la inițiere de Profit.ro.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat o licitație pentru a atribui un contract de proiectare și execuție de lucrări de construcții și instalații în cazarma 3041 București, contract clasificat ca secret de stat și care constă în modernizarea centrului de operațiuni din Capitală unde ar funcționa Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) în caz de război, ansamblu de clădiri a cărui construcție a fost finalizată în 1983.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție, având cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață, cu preț final de numai 0,66 lei/kWh pentru București, a decis să prelungească cu încă 3 luni, până la finele lunii iunie, perioada în care poate primi noi clienți la acest tarif.
Pentru vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate de România în perioada 2020–2022, România a achitat până acum aproape 1,4 miliarde de lei, dar mai are de achitat peste 4,6 miliarde lei constând în facturi restante și doze care urmează a fi livrate în 2022 și 2023.
Enterprise Concept și asocierile formate din Connections Consult (lider) și Trencadis Corp, respectiv Technology Systems and Services International (lider) și Enterprise Software Development vor să furnizeze Ministerului Afacerilor Interne (MAI) servicii de dezvoltare software pentru "accelerearea digitalizării proceselor identificate la nivelul instituției în contextul pandemiei COVID 19". Contractul se va încheia pe o perioadă de trei ani și a fost estimat la 56,3 milioane de lei, fără TVA.
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a atribuit S&T România și ETA2U un contract pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național EURODAC, proces care va elimina sincopele din funcționarea instituției din cauza echipamentelor învechite. Estimat la 8,39 milioane de lei, fără TVA, și cu o durată de 4 luni, contractul a fost semnat pentru suma de 7,34 milioane de lei, fără TVA.
Marii comercianți vor trebui să respecte termene și condiiți mai stricte în relația cu furnizorii de produse în baza unui proiect de lege care implementează directiva europeană privind practicile comerciale neloiale și care a fost adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Astfel, marile lanțuri de retail vor trebui să respecte diferite condiții, precum neîncasarea de la furnizor de taxe și servicii, altele decât cele legate de actul comercial, termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, potrivit proiectului prezentat încă de la inițiere de Profit.ro.
Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, a livrat două transformatoare și echipamente auxiliare pentru retehnologizarea Unității 1 de la centrala nucleară Cernavodă, în baza unui contract de 7 milioane de euro câștigat anul trecut.
Șeful companiei, Vadim Ceban, a declarat că publicarea contractului ar pune în pericol îndeplinirea obligațiilor contractuale dintre SA Moldovagaz și SAD Gazprom, dar și securitatea energetică a Republicii Moldova în general.
Scumpirile galopante din ultimele luni și perspectiva expirării de la 1 aprilie a actualei scheme de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor au făcut ca zeci de mii de români să încerce să se mute cu contractul de furnizare la "campionul" energetic național.
Guvernanții iau în calcul să introducă obligativitatea plăților în avans la contractele forward și, totodată, să limiteze vânzarea producției interne sub forma contractelor de acest tip din piața de energie.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) cărora urmează să le expire contractul de furnizare energie electrică în următoarele două luni sau cele care beneficiau de serviciul universal nu ar trebui să se culce pe o ureche ca urmare a faptului că guvernul a extins plafonarea prețului și în cazul lor până pe 31 martie. Dacă nu semnează un contract concurențial, acestea riscă să achite un preț prohibitiv după 1 aprilie, de furnizare de ultimă instanță, de câteva ori mai mare decât cel plafonat, după expirarea perioadei de plafonare, mai ales că, prin ordonanța de urgență 143/2021 consumatorii non-casnici nu mai pot beneficia de serviciul universal, ci numai consumatorii casnici.
Porr Construct va amenaja în Sectorul 4 al Capitalei parcul tematic "România Parc" pentru suma de 28,9 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat la 30,7 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 32 luni.
Angajații fabricii de automobile Dacia din Mioveni vor primi în această perioadă bonusul negociat prin contractul colectiv de muncă, aferent profitului obținut de companie în anul anterior. Suma este mai mică de 200 de euro, conform profiturilor și proporțional cu salariile celor din fabrică.
Platformele online vor trebui să indice pentru cumpărători rezultatele căutării cu ”plasări plătite de produse”, iar furnizorii de servicii de e-mail și servicii de rețele sociale vor trebui să ofere contracte utilizarilor, ținând cont de valorificarea datelor cu caracter personal ale clienților. De asemenea, comercianții vor trebui să indice produsele care au o compoziție diferită, ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi, față de produsele similiare vândute în alte state din UE. Totodată, termenul de judecată pentru reclamarea a instanță de către consumatori a unor clauze abuzive nu va putea depăși 30 de zile.
Axel Kei, un atacant american de doar 14 ani născut în Coasta de Fildeș, a devenit cel mai tânăr sportiv care a semnat un contract cu un club profesionist din Statele Unite, el ajungând la un acord cu Real Salt Lake, a anunțat, vineri, franciza din Majos League Soccer (MLS).
S&T România a câștigat o licitație organizată de Imprimeria Națională pentru modernizarea sistemului de comunicații pentru pașapoarte. Estimat la 9,6 milioane de lei, fără TVA, pentru 9 luni, contractul a fost semnat pentru 8,95 milioane de lei, fără TVA.
Atos Convergence Creators a câștiga o licitație a Băncii Naționale a României (BNR) pentru realizarea de teste de penetrare a rețelei instituției în vederea auditării securității informatice. Estimat la 600.000 euro, fără TVA, pentru 4 ani, contractul a fost semnat pentru suma de 200.000 euro.
Operatorul de transport gaze autohton, Transgaz, a anunțat semnarea unui contract de peste un sfert de miliard de lei, aproximativ o pătrime din veniturile companiei din primele 9 luni ale anului trecut, cu MET Energy România SA, confirmând o informație publicată de Profit.ro în urmă cu circa o lună.
Operatorul sistemului de transport gaze autohton, Transgaz va plăti pentru electricitatea consumată în 2022 de cele aproximativ 1.300 de locuri de consum pe care le deține un preț de 4 ori mai ridicat decât cel achitat anul trecut. La începutul lunii ianuarie, compania a semnat un contract de furnizare energie electrică cu același furnizor de anul trecut, Tinmar Energy, contract care se întinde pe întreg anul 2022 și se ridică la o valoare de 25 milioane lei.
În toate situațiile juridice în care clientul furnizorului de gaze sau energie al unui loc de consum rezidențial (apartament sau casă), titular de contract de furnizare, este o societate comercială, iar beneficiarii serviciilor de furnizare, care consumă efectiv gaze sau energie, sunt locatarii persoane fizice ai apartamentului sau casei respective, aceștia din urmă nu beneficiază de plafonarea prețurilor și compensarea facturilor.
Câteva sute de salariați OMV Petrom vor organiza miercuri acțiuni de protest, fiind nemulțumiți de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă, care este deconectată de evoluția costurilor, a anunțat Sindicatul Național Petrom.
Automobile Dacia și sindicatele din uzina de la Mioveni au reușit să încheie un acord pentru semnarea contractului colectiv de muncă, după mai multe săptămâni de tensiuni, așa cum se întâmplă în fiecare an. Momentul semnării a fost umbrit de o mică grevă spontană, pe care muncitorii au declanșat-o la finalul negocierilor.
Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), companie controlată de grupul francez Orange și Ministerul pentru Digitalizarea României, a fost sancționată cu o amendă de 6.000 de euro pentru că ar fi dezvăluit ilegal datele unei persoane fizice către o altă persoană fizică.