Salariați ai OMV Petrom ies pe stradă pentru proteste

Salariați ai OMV Petrom ies pe stradă pentru proteste
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2021

Câteva sute de salariați OMV Petrom vor organiza miercuri acțiuni de protest, fiind nemulțumiți de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă, care este deconectată de evoluția costurilor, a anunțat Sindicatul Național Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Salariații companiei vor picheta, între orele 10:00 – 12:00, sediul central Petrom City din București și sediile asset-urilor OMV Petrom din Suplacu de Barcău, Pitești, Ploiești, Buzău, Constanța, precum și Rafinăria Petrobrazi, scrie Agerpres.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

Aceste proteste au loc în contextul exploziei prețurilor la energie, gaze, combustibil și alimente, precum și al inflației galopante, estimată de autorități că va trece de pragul de 8%. Membrii de sindicat vor să se asigure că OMV Petrom “va arăta cu adevărat că își respectă angajații și că dorește să evite ca aceștia să fie privați de protecția unui Contract Colectiv de Muncă”, care expiră în doar câteva zile, la data de 31 decembrie 2021.

“Astăzi, 22 decembrie, o zi cu însemnătate deosebită pentru libertatea și drepturile românilor, ieșim în stradă pentru a ne face auzită vocea. Vrem să fim respectați, să ni se recunoască munca asiduă, să ni se coreleze veniturile cu munca depusă și cu profitul generat. Vrem un Contract Colectiv de Muncă care să fie o garanție a drepturilor echitabile și cerem o creștere a salariului care cel puțin să mențină puterea de cumpărare”, a declarat Costin Voicu, liderul Sindicatului Național Petrom.

Printre nemulțumirile salariaților care au determinat aceste proteste se numără “oferta jignitoare propusă” pentru evoluția viitoare a veniturilor, sub rata estimată a inflației, neplata miilor de ore suplimentare, lipsa compensațiilor pentru cheltuielile din ce în ce mai mari generate de munca de acasă. Prin această ofertă OMV Petrom desconsideră aportul salariaților la consolidarea poziției de lider al companiei în industria de profil și la dublarea profitului pe primele 9 luni ale anului în curs, conform ultimelor raportări, se menționează în comunicat.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

“Este aproape ca și cum compania ne râde în față: se raportează dublări ale profitului, iar în documentele publice declară că sunt hotărâți să contribuie la obiectivul ONU pentru bunăstare și sănătate. În același timp, angajații nu au parte de creșteri reale salariale”, a spus Manuel Chejnoiu, vicepreședinte al Sindicatului Național Petrom.

Numărul participanților la pichetări este limitat de legile în vigoare și întregul program de proteste este adaptat reglementărilor și recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecția și siguranța participanților fiind prioritare, subliniază sindicaliștii, care atrag atenția că acțiunile vor continua până la soluționarea solicitărilor.

Sindicatul National Petrom este o organizație sindicală legal constituită, care reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajați din cadrul grupului OMV Petrom și din alte societăți comerciale precum Expert Petroleum S.R.L., Expert Petroleum Solutions S.R.L., Mazarine Energy, Dacian Petroleum, GSP Offshore, J.Christof E&P Services S.R.L., J.Christof Consulting S.R.L., Christof MB Well, Bonatti SpA Parma-Sucursala Bucuresti, Dietscon O&M, Dietsmann SRL, Falck Fire Services S.R.L, Kraftanlagen Romania S.R.L., R&R Oil Services SRL, SWS Engineering &Consulting, pentru care negociază și încheie Contracte Colective de Muncă.

Sindicatul Național Petrom este afiliat la F.S.L.I. Petrol-Energie, federație reprezentativă la nivelul sectorului energie, petrol și gaze și minerit energetic.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
proteste
contract de munca