BMW Bank GmbH, vehiculul de finanțare al constructorului bavarez, are un nou director, recrutat de la Unicredit.
Elefant Online, compania ce administrează magazinul online elefant.ro, a avut anul trecut afaceri de 36,2 milioane euro, în creștere cu 25% față de 2018.
Exodul tinerilor spre alte țări a generat o problemă de resurse umane pe piața locală, dar lucrurile sunt clare în orice domeniu - Dacă vrem calitate, ni se măresc costurile, a transmis Octavian Moldovan, Director General Palatul Suter, cel mai luxos hotel din România, la conferința "Piața muncii, între criză și reinventare", organizată joi de Profit.ro.
Alexandru Mihail Rădășanu se retrage de la conducerea Siveco România și din poziția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei, unul dintre cei mai mari producători locali de software.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a avizat pe Mihai Cristian Dăianu, director general adjunct al CertAsig, în funcția de șef al asigurătorului. Compania a rămas fără conducere după ce, în vara anului trecut, președintele Consiliului de Administrație al CertAsig, Ivan Vohlmuth, și directorul general al companiei, Maria Galabova Rangelova, au demisionat, în locul acestora fiind nominalizați James Grindley, fost șef al companiei și membru CA, respectiv Mihai Cristian Dăianu.
La finele acestei săptămâni este programată Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei Naționale Aeroporturi București, surse oficiale indicând însă pentru Profit.ro că înaintea acestei ședințe va fi o reuniune a Consiliului de Administrație, unde va fi analizat raportul de activitate al conducerii. "Sunt presiuni pentru respingerea raportului și înlocuirea conducerii cu una agreata de minister", afirmă sursele citate.
Severina Pascu, fosta șefă a UPC România, în prezent director general al UPC Elveția, a fost numită în funcțiile de director financiar și director general adjunct al Virgin Media, subsidiara din Marea Britanie a operatorului american de servicii prin cablu și telefonie Liberty Global.
Poșta Română l-a chemat în judecată pe Alexandru Petrescu, care a ocupat până în ianuarie 2017 poziția de director general al companiei, pentru recuperarea unor prime apreciate ca fiind acordate fără aprobările legale din punct de vedere financiar și cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, a transmis compania pentru Profit.ro.
Directorul general al Teatrului Național București, actorul și regizorul Ion Caramitru, se judecă în instanță de peste 3 ani cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, și cere să îi fie recunoscute și plătite de către organizație drepturi de autor în calitate de aranjor sau "compilator" al operelor muzicale cu care a ilustrat sonor patru dintre piesele montate de el ca regizor pe scena Teatrului Național, printre care fragmentul Scherzo allegro din Simfonia a 5-a de Ludwig van Beethoven.
Noul director de dezvoltare al PAID România, societatea care vinde polițe obligatorii pentru locuințe, este Cosmin Tudor, fost director vânzări brokeri locali în cadrul Groupama Asigurări, funcție pe care a ocupat-o în ultimii doi ani.
Noul director general al Companiei Naționale Poșta Română este Horia Grigorescu, un avocat de 31 de ani, care l-a înlocuit pe Mircea Tudosie, al cărui mandat în această funcție a expirat. Tudosie a preluat conducerea companiei la mijlocul anului 2018 și, în cele aproape 18 luni de mandat, a reușit să tripleze profitul companiei, a demarat informatizarea oficiilor poștale și a inițiat demersurile pentru construirea unui centru de sortare la Otopeni, proiect vechi de aproape 10 ani.
Viorel Tănase, fost director al Departamentului Management Facilități al Companiei Naționale Aeroporturi București, este luat în calcul pentru postul de director general al companiei, în mandatul noului guvern, afirmă surse politice.
Multinaționala britanică de petrol și gaze Tullow Oil a revizuit în scădere țintele de producție pentru 2019 și 2020 și a suspendat acordarea dividendelor către acționari, iar directorul general și-a anunțat demisia. Acțiunile Tullow Oil au pierdut două treimi din valoare în prima parte a tranzacțiilor de luni, în urma acestor decizii.
BMW anunță numirea unui nou șef peste activitățile mărcii din România. Noul director general este Josef Reiter, care anterior a fost șef al diviziei globale BMW Group Web.
AAAS a demarat încă din primăvară procedurile legale în vederea recuperării de la Oltchim a sumei de 335 milioane euro despre care Comisia Europeană a decis în decembrie 2018 că reprezintă valoarea ajutoarelor de stat ilegale primite de companie din 2012 încoace de la instituții și companii de stat, decizie pe care, pe de altă parte, foștii administratorii judiciari menționați ai Oltchim anunțau că intenționează să o atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a numit-o în poziția de director pentru Bulgaria pe românca Anca Ioana Ionescu, anterior șefă a BERD în Macedonia de Nord.
Renault a numit un nou director de marketing global, care va deveni și senior-vicepreședinte. Xavier Martinet îl înlocuiește pe Francois Renard, care părăsește compania, deși ocupa acest post de numai 8 luni.
Noul director financiar al Elefant Online este Gherasim Briceag, care l-a înlocuit pe Alexandru Namașco, după ce acesta a întrerupt colaborarea cu societatea începând cu luna noiembrie.
Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO) condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a scos la concurs postul de director de comunicare al instituției, termenul limită de depunere a candidaturilor fiind 5 ianuarie 2020.
Acționarul majoritar al societății Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), Călin Radu, a cesionat un pachet de acțiuni reprezentând 10% din capitalul social al firmei către Sergiu Anton, directorul general al furnizorului de telecomunicații prin rețele fără cablu. În urma operațiunii, Radu și-a diminuat participația la 80%.
Adriana Mihaela Matache, actualul director financiar al Allianz-Țiriac, a preluat funcția de director general adjunct al companiei, în urma avizului primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Bogdan Constantinescu, fost director la subsidiarele locale ale Cisco, IBM și Microsoft, a fost numit administrator la Asbis România, unul dintre cei mai importanți distribuitori locali IT&C, cu afaceri de peste 200 milioane de lei în 2018.
Noul director financiar al Gothaer Asigurări este Reiner Türr, care va fi și directorul general adjunct al companiei. Anul trecut, compania a înregistrat un business de 154,4 milioane de lei și pierderi de peste 50 milioane de lei.
NN Asigurări de Viață anunță numirea lui Mihai Țânțaru în poziția de director de investiții, mandatul lui fiind aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În acest rol, el va fi responsabil de dezvoltarea și implementarea, împreună cu echipa sa, a strategiei de investiții pentru fondurile de pensii private facultative administrate de NN.
ANAF a suspendat cele 66 de concursuri pentru ocuparea de posturi de directori și șefi în cadrul regionalelor și apratului central din București al agenției, după ce anunțul organizării concursurilor, făcut public pe ultima sută de metri a guvernului demis Dăncilă, a generat critici dure. ANAF se află în subordinea Ministerului Finanțelor, iar de la începutul săptămânii este ministru Florin Cîțu. Profit.ro a scris la mijlocul lunii octombrie despre posturile scoase la concurs. Ulterior, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor a declarat că ouparea posturilor a fost amânată până î martie și că se intenționează inclusiv modificarea modului în care se desfășoară concursurile.