Deputații din comisia de buget au întocmit, săptămâna trecută, raport de adoptare proiectului de lege, inițiat de președintele PSD Liviu Dragnea și senatorul Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei. Anterior atât Consiliul Legislativ, cât și BNR au avertizat că o astfel de modificare a statului BNR are nevoie de avizul Băncii Centrale Europene (BCE). Acum, și Guvernul Dăncilă îi transmite liderului PSD același avertisment, și anume că, pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să aibă acordul BCE.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, că dublul standard este o realitate, nu o ficțiune, iar în țară au intrat produse de calitate îndoielnică, astfel că liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut să se facă mai multe controale, "pentru a pune stăpânire pe aceste fenomene care deja sunt la scara națională". El spune că Ministerul Agriculturii este interesat de hrana populației. "Astăzi, fiecare dintre noi se uită la galantar și dimineața când se trezește se uită în frigider și apoi pleacă la lucru pentru a putea să își desfășoare activitatea zilnică", mai spune el.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a lansat vineri la Botoșani mai multe atacuri la adresa partidelor din Opoziție, susținând, printre altele, că acestea vor desființarea drepturilor de proprietate.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că va depune un proiect de lege prin care să poată fi sancționate firmele străine care vor vinde produse de calitate mai slabă decât în țările de origine.
Președintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională cu pruvire la proiectul propus de Guvern și aprobat de Parlament, prin care Strategia ”România 2040” urmează să fie elaborată de o comisie condusă de președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea.
Banca Națională deschide astăzi pentru public porțile sediului istoric al BNR, din strada Lipscani 25, București, facilitând vizitarea muzeului băncii centrale, dar și prezentarea unei colecții de lingouri și monede de aur din Tezaurul BNR.
Deputații din comisia de buget au întocmit, marți, raport de adoptare proiectului de lege, inițiat de președintele PSD Liviu Dragnea și senatorul Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei. Social-democrații au eliminat însă din proiect inclusiv prevederea prin care BNR putea menține doar 5% din rezerva de aur în străinătate, astfel că dacă proiectul va intra în vigoare, Banca nu va putea deține nici măcar un gram de aur în afara țării. Atât Consiliul Legislativ, cât și BNR avertizează că o astfel de modificare a statului BNR are nevoie de avizul Băncii Centrale Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pentru 20 mai dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Liviu Dragnea a plecat de la ICCJ, fără a face declarații, fiind flancat de jandarmi. El a fost huiduit și aclamat de oamenii veniți la sediul înstanței supreme.
Banca Națională deschide pentru public porțile sediului istoric al BNR, din strada Lipscani 25, București, facilitând vizitarea muzeului băncii centrale, dar și prezentarea unei colecții de lingouri și monede de aur din Tezaurul BNR.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că va discuta cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, despre introducerea unei cote reduse a TVA, respectiv de 5%, atât pentru produsele agroalimentare ecologice sau bio, cât și pentru ”produsele tradiționale românești”. În acest context, Dragnea i-a cerut lui Daea să se grăbească cu înființarea magazinelor de stat cu produse românești.
Încă din urmă cu 3 ani, Guvernul de atunci lua în calcul să preia, integral sau parțial, deținerea Fondului Proprietatea de 49% din capitalul Salrom, în contextul în care FP vroia listarea la Bursă a companiei, operațiune la care Ministerul Economiei se opunea.
Senatorii au adoptat luni proiectul de lege, inițiat de președintele PSD Liviu Dragnea și senatorul Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei, Social-democrații susțin că nu este justificat ca BNR să plătească comisioane pentru custodia aurului în străinătate, în condițiile în care a fost atins statutul de economie de piață funcțională. Consiliul Legislativ avertizează că o astfel de modificare a statului BNR are nevoie de avizul Băncii Centrale Europene.
Peședintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, declarase anterior că este posibil ca varianta finală a ordonanței de modificare a OUG nr. 114/2018 să elimine plafonarea prețului de vânzare a gazelor din producția internă la 68 lei/MWh pentru consumatorii industriali, plafonul urmând a fi păstrat doar pentru clienții casnici și pentru producătorii de energie termică ce alimentează sistemele centralizate de încălzire a populației.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, i-a primit, zilele trecute, conform informațiilor Profit.ro, pe reprezentanții companiilor Uber și Taxify/Bolt cu care a discutat pe tema solicitării acestora de reglementare a serviciilor de ridesharing. Discuțiile au loc în contextul în care Guvernul intenționează să adopte o ordonanță de urgență prin care ar putea afecta activitatea companiilor respective, iar Camera Deputaților urmează să dezbată două proiecte de legi, inițiate chiar de PSD, privind transportul alternativ de persoane.
Prin ”vin românesc” se va înțelege vinul obținut din struguri proveniți exclusiv din România, iar producătorii vor trebui să inscripționeze drapelul României pe eticheta acestui vin, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de Parlament. Proiectul mai prevede că Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc va fi sărbătorită în prima duminică a lunii octombrie.
Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat luni lista PSD pentru europarlamentare, Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Chris Terhes, fiind pe primele locuri. Listele vor fi depuse marți la Biroul Electoral Central.
Parlamentul a aprobat, prin votul coaliției de guvernământ, un proiect de lege, propus de Guvern, privind Strategia ”România 2040”, care urmează să fie elaborată de o comisie condusă de președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PSD Liviu Dragnea și-a delegat luni atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților, decizia fiind luată în contextul informațiilor privind starea sa de sănătate.
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu spune că șeful principalului partid de guvernământ Liviu Dragnea are dublă hernie de disc și rămâne internat pentru câteva zile.
Liviu Dragnea a fost prezent, sâmbătă, la PSD Ilfov unde au avut loc alegeri pentru organizația locală. Șeful PSD a vorbit celor prezenți o bună bucată de timp. La puțin timp după declarații, Liviu Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale și a ajuns la spital, transmite Digi24.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, cere Guvernului să înceapă discuții cu Fondul Proprietatea pentru ca statul să răscumpere acțiuni de la diverse companii.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că, în timp ce unii ”fac circ” și susțin protestul ”România vrea autostrăzi”, a început lucrul la primii kilometri reali de autostradă. ”La ora 12:30 au început lucrul pentru primii kilometri de autostradă în Moldova, adică reali. Ei fac circ, noi facem autostrăzi, ei țipă, noi dezvoltăm România”, a spus Dragnea.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că "teoretic" miercuri ar trebui să aibă loc o ședință a plenului reunit al Parlamentului "pentru a-i trimite din nou bugetul "leneșului" de la Cotroceni, poate găsește pe cineva să-i ia mâna să semneze".
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Slobozia, că ”bugetul a fost construit foarte bine și foarte riguros” și nu este nevoie de modificări așa cum a cerut președintele Klaus Iohannis. Dragnea anunță că, dacă Guvernul va adopta o ordonanță pentru aprobarea plafoanelor, săptămâna viitoare va fi aprobat și retrimis la Cotroceni bugetul pentru anul 2019.
Proiectul noii Legi a minelor, elaborat de Guvern, reglementează posibilitatea redeschiderii exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării și monitorizării postînchidere. Acesta include și prevederi privind reluarea activității miniere de către societățile aflate în insolvență.