Producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass a oprit producția la fabrica din Timișoara, puternic afectată după incendiul din 5 iunie. Compania a anunțat că cererile clienților vor fi onorate de alte unități de producție din cadrul grupului.
Compania elvețiană Clariant, care construiește o fabrică de bioetanol în România, în apropiere de Craiova, a semnat un acord privind vânzarea diviziei de pigmenți către grupul german Heubach și SK Capital Partners, într-o tranzacție ce evaluează afacerea la aproape 800 milioane de euro și care va crea unul dintre jucătorii de top pe piața globală de profil.
Producătorul german de componente auto Dräxlmaier, cu 15.000 de angajați în România, a anunțat un plan de investiții de 200 milioane euro pe următorii șase ani. Un punct foarte important constă într-un sistem de asamblare a bateriilor pentru mașinile hibrid ale unui producător de automobile premium începând cu 2022
Guvernul a promis prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) subvenții de stat pentru investiții în lanțul national de producție de panouri și celule fotovoltaice, în condițiile în care s-a angajat să majoreze cu peste 2.000 MW, până în 2025, puterea instalată în parcuri de generare de energie solară din România.
Producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass a oprit producția la fabrica din Timișoara, puternic afectată după incendiul din weekend și a anunțat că cererile clienților vor fi onorate de alte unități de producție din cadrul grupului.
Uzina Mecanică (UM) Sadu din Bumbești-Jiu, Gorj, filială producătoare de muniție de infanterie a companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, a demarat o investiție în retehnologizare și vrea să achiziționeze utilaje noi de producție, după ce în ultima parte a anului trecut a beneficiat de o majorare semnificativă de capital din partea statului.
Braiconf Brăila, cel mai mare producător de cămăși din România, cu o tradiție de 70 de ani pe piață, nu și-a mai vândut o parte din teren către Kaufland, retailerul german propunând anularea antecontractului de vânzare-cumpărare.
O firmă controlată indirect de către omul de afaceri Vasile Didilă, proprietar al grupului Grampet alături de fratele său Gruia Stoica, este acționar majoritar al unei companii înființate în urmă cu circa 3 luni la Onești, având ca obiect principal de activitate fabricarea bateriilor și a acumulatorilor, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro. Anul trecut, grupul Grampet a preluat platforma industrială a rafinăriei RAFO, tot din Onești.
Novator Pharma are prezență internațională, fiind fondată în 2007 în Marea Britanie și având sediul central în Londra, dar cu 18 reprezentanțe în lume. Portofoliul companiei include peste 50 de nume de medicamente și aditivi biologic activi.
Prin preluarea J.F. Furnir, Unilin obține acum acces direct la bușteni premium. JAF Group (J. u. A Frischeis) este o afacere de familie fondată în apropiere de Viena de soții Josef și Antonia Frischeis în 1948.
Tranzacția surpriză prin care grupul de companii agricole Aaylex, care deține marca CocoRico, a preluat, discret, afacerile locale ale unuia dintre concurenți, compania Banvit Foods, anunțată în premieră de Profit.ro în urmă cu două luni, a fost finalizată. Tranzacția este de peste 20 de milioane de euro.
Kärcher va deschide la Curtea de Argeș, în octombrie, a doua fabrică de aspiratoare, după o investiție de 20 de milioane de euro. Grupul german a inaugurat prima unitate în aceeași localitate, în 2016, investiția fiind atunci de 15 milioane de euro.
CEC și EximBank au acordat grupului de companii agricole Aaylex, care deține marca CocoRico, un credit de 20 milioane euro pentru tranzacția surpriză, anunțată anterior de Profit.ro, prin care a preluat afacerile locale ale unuia dintre concurenți, compania Banvit Foods.
Tranzacția surpriză prin care grupul de companii agricole Aaylex, care deține marca CocoRico, a preluat, discret, afacerile locale ale unuia dintre concurenți, compania Banvit Foods, anunțată în premieră de Profit.ro în urmă cu două luni, a fost finalizată. Tranzacția este de peste 20 de milioane de euro.
Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe vor cumpăra fosta Fabrică de Țigarete din municipiu, care este dezafectată de aproape 10 ani, și vor să înființeze acolo un centru interactiv de știință și divertisment, după modelul "Palatului minunilor" din Budapesta.
Producătorul britanic de ambalaje DS Smith va investi, în următorii doi ani, 11 milioane de euro pentru eficientizarea operațiunilor la fabrica de hârtie din Zărnești. Banii vor merge către înlocuirea sistemului de canalizare, achiziția unei noi stații de epurare a apelor tehnologice și a unui incinerator.
Procter & Gamble (P&G) a inaugurat astăzi noua sa fabrică de la Urlați, unde va produce capsule de detergent lichid Ariel, care vor ajunge apoi în mai multe țări europene. În noua fabrică vor fi create peste 200 de noi locuri de muncă.
Penuria de cipuri pentru industria auto a închis fabrica producătorului auto german Daimler din Ungaria până pe 2 mai, anunță agenția ungară de stat MTI, citată de News.ro.
Platforma Termene.ro a încheiat un parteneriat cu Fabrica de Consultanță pentru a oferi companiilor o soluție digitală în procesul de obținere a finanțărilor guvernamentale și europene. Doar pentru industria HoReCa sunt disponibile 500 de milioane de euro, fiind eligibile în total 73.841 firme.
Antreprenorii Daniel Șoldea și Constantin Piti au fost autorizați să construiască un ansamblu rezidențial cu circa 140 de apartamente premium pe un teren din cartierul Timpuri Noi al Bucureștiului, cumpărat de la grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter, într-o tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro.
Grupul Angst, unul dintre principalii jucători din industria cărnii, va finaliza în vara acestui an o "fabrică de mâncare gătită", a anunțat la Profit TV Sorin Minea, proprietarul Angst.
Grupul elen Chipita, producătorul brandurilor 7Days, Fineti și Chipicao, pregătește extinderea cu 60% a suprafeței de producție a fabricii pe care o deține în Clinceni, județul Ilfov, prin continuarea unor lucrări începute încă din 2009, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Producătorul de lactate artizanale Artesana investește 5 milioane de euro pentru construirea unei noi fabrici în Tecuci care va tripla producția de lactate a companiei, începând cu luna aprilie 2022.
Compania poloneză Elemental Holding va construi prima fabrică din Uniunea Europeană pentru reciclarea atât a bateriilor auto, cât și a altor deșeuri care conțin metale, cu ajutorul unui împrumut de până la 25 de milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), scrie publicația Budapest Business Journal.