Fiscul a vândut noi bunuri ale omului de afaceri Marian Iancu, condamnat în dosarul Rafo, de această dată fiind cedate uzinele Uton Onești, intrată în insolvență în 2013 cu datorii de aproape 50 milioane lei și ulterior în faliment, și Transmod Uton, pentru 9,3 milioane lei.
Justiția elvețiană a decis intrarea în faliment a DP Holding, entitatea juridică cu sediul în Țara Cantoanelor ce grupează business-urile rămase în posesia omului de afaceri Dinu Patriciu, decedat în 2014, după cedarea Rompetrol către KazMunayGas în 2007-2009, și care a fost transmisă ulterior moștenitorilor acestuia. În 2009, DP Holding includea circa 250 de companii din domeniile imobiliar, IT, energie, bancar, publicitate și mass-media.
Fiicele fostului patron al Rompetrol Dinu Patriciu, decedat în 2014, precum și a doua soție a acestuia, au fost condamnate la prima instanță de către Tribunalul București la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanțelor Publice, bani reprezentând celebra creanță petrolieră a statului român asupra Libiei, recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 și despre care statul consideră că ar fi trebuit vărsată integral la buget.
Fiscul a vândut cu circa 1 milion de euro noi bunuri ale omului de afaceri Marian Iancu, condamnat în dosarul Rafo, de această dată fiind licitate o hală industrială și construcții metalice, în suprafață totală de peste 6.000 metri pătrați, cu terenuri aferente de alte aproape 3.000 metri pătrați.
Acțiunile deținute de Camelia și Corina Voiculescu, fiicele lui Dan Voiculescu, la ferma Sanagra, fosta Grivco Agro Mureș, și sechestrate pentru recuperarea prejudiciului de 60 milioane de euro calculat în contul omului de afaceri au fost vândute de Fisc, cu 3,1 milioane de lei. În paralel, Fiscul a vândut și o stație de carburanți din Timișoara a omului de afaceri Marian Iancu, condamnat în dosarul Rafo.
Licitația prin care Fiscul dorea să vândă, la București, acțiunile deținute de Camelia și Corina Voiculescu, fiicele lui Dan Voiculescu, la ferma Sanagra și sechestrate pentru recuperarea prejudiciului de 60 milioane de euro calculat în contul omului de afaceri a fost anulată, fiind mutată la Târgu Mureș, unde firma își are sediul. Surse implicate evocă "o eroare de procedură" în decizia de a organiza licitația în București.