Fiscul a vândut cu circa 1 milion de euro noi bunuri ale lui Marian Iancu

Fiscul a vândut cu circa 1 milion de euro noi bunuri ale lui Marian Iancu
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 8 nov 2017

Fiscul a vândut cu circa 1 milion de euro noi  bunuri ale omului de afaceri Marian Iancu, condamnat în dosarul Rafo, de această dată fiind licitate o hală industrială și construcții metalice, în suprafață totală de peste 6.000 metri pătrați, cu terenuri aferente de alte aproape 3.000 metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În vara anului trecut, ANAF a vândut și o stație de carburanți din Timișoara a lui Marian Iancu.

Acesta a fost condamnat la închisoare după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au stabilit că mai mulți oameni de afaceri, printre care și el, au derulat activități comerciale ilicite în care ar fi fost implicate grupul de firme VGB, rafinăria Rafo, societatea Tender și Carom Onești, având ca scop spălarea banilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
voiculescu
fiice
ferma
actiuni
licitatie