România a atras 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, acești bani fiind atrași prin Programul de Dezvoltare Rurală, conform datelor furnizate de Comisia Europeană de la Bruxelles.
Agricultorii pot depune cereri de finanțare în cadrul a două submăsuri, din Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, prin care primesc bani europeni pentru proiecte de investiții în activități neagricole derulate în mediul rural. Solicitanții au la dispoziție în acest an, pentru cele două submăsuri, 158 milioane de euro, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Ministerul Fondurilor Europene trebuie să se mute, la finele lunii iunie, din clădirea Tower Centre International din Piața Victoriei, deținută de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, astfel că a început să caute pe piață un alt spațiu de birouri, de aproximativ 6.000 de metri pătrați, pentru care este dispus să achite o chirie de până la 20,2 euro/metrul pătrat fără TVA. Ministerul a primit, la începutul anului, de la Guvern un spațiu în Palatul Parlamentului, dar pe care spune că nu îl poate folosi.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Cristian Ghinea în funcția de ministru al Fondurilor Europene.
Premierul Dacian Cioloș a înaintat marți președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de numire a lui Cristian Ghinea, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene.
Statul încearcă să recupereze banii cheltuiți cu mai multe proiecte IT&C în perioada 2007 - 2013 prin acoperirea acestora cu fonduri europene nerambursabile, iar dacă avizul Comisiei Europene va fi favorabil, suma va depăși 100 milioane de euro.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan spune că legislația în vigoare prevede clar că alocările bugetare către statele membre nu pot fi reduse în același exercițiu bugetar. Astfel, în perioada 2014-2020 România nu riscă nicio limitare de fonduri dacă refuză un număr sporit de refugiați, oricare ar fi declarațiile liderilor europeni.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze, în aprilie, 6 ghiduri care privesc programul antisărăcie, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), potrivit datelor publicate pe site-ul instituției. Valoarea totală a finanțării europene pentru proiectele care urmează a fi depuse se ridică la 1,175 miliarde de euro.
În primii doi ani din exercițiul financiar 2014-2020, autoritățile au lansat apeluri de proiecte pentru doar 464 milioane de euro din fondurile în valoare totală de 23 miliarde euro puse la dispoziție României de Uniunea Europeană.
Ministerul Fondurilor Europene a anunțat firmele și alte entități care solicită fonduri europene că pot testa, începând de astăzi și până pe 18 martie, sistemul online de depunere a proiectelor pentru exercițiul financiar 2014-2020. Invitația vine după ce premierul Dacian Cioloș a cerut recent urgentarea deschiderii acestei platforme online.
Ministerul Fondurilor Europene se va muta din clădirea Tower Centre International din Piața Victoriei, deținută de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, în condițiile în care contractul de închiriere a expirat la finalul anului trecut. Noul sediu al Ministerului va fi la Palatul Parlamentului.
Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) trebuie să depună cererile de plată la autoritatea de management în format fizic pentru că sistemul ActionWeb nu este operațional, se arată într-un anunț publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o conferință de specialitate.
România înregistrează mari restanțe în atragerea de fonduri europene din perioada precedentă, exercițiul financiar 2007-2013, cu o restanță de 30% din totalul fondurilor, iar actualul Guvern nu va putea face minuni pentru a evita "o dezangajare totală", a afirmat premierul desemnat Dacian Cioloș, în fața Parlamentului, la acordarea votului de învestitură.
Peste 200 de șomeri din regiunea București-Ilfov au urmat cursuri gratuite pentru deschiderea unei afaceri, în cadrul unui proiect finanțat prin programul operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, iar 25 dintre aceștia au participat și la un curs în domeniul e-business.
Anchetatorii efectuează cinci percheziții în județul Prahova, într-un dosar ce vizează fraudarea fondurilor europene destinate infrastructurii.
Libra Internet Bank organizează, în perioada septembrie - noiembrie 2015, o serie de workshop-uri pe tema fondurilor europene adresate sectorului IMM, sub genericul Finanțări accesibile prin garanții acordate de Uniunea Europeana.
Procurorii DNA efectuează percheziții la trei companii din Bacău, suspectate de fraudarea de fonduri europene, destinate construcției unor parcuri de centrale electrice eoliene.
Suspiciuni de fraudare a fondurilor europene din domeniile infrastructură și deșeuri. Procurorii DNA efectuează 62 de percheziții în București și cinci județe.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat, duminică, noul site www.fonduri-ue.ro (www.fonduri-ue.gov.ro), care pune accent pe sprijinirea beneficiarilor și a potențialilor beneficiari în accesarea fondurilor și în implementarea proiectelor finanțate în perioada de programare 2014-2020.
Achiziția de bunuri, mașini, utilaje, echipamente specializate și chiar servicii, pentru perioada 2014-2020, în cadrul programelor cu finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune se va face conform unei baze cu prețuri de referință stabilite de Ministerul Fondurilor Europene.
Numărul proiectelor depuse la nivel național pe o parte din măsurile deschise din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a ajuns la 1.215, iar valoarea acestora totalizează aproape 87 de milioane de euro.