Președintele PSD Liviu Dragnea consideră că inspectorii antifraudă ar trebui să soluționeze problemele generate de mafia importului de legume și fructe în România. Liderul social-democraților consideră că în acest sector “sunt rețele mafiote, cu bani mulți investiți, cu protecție din partea unor membri ai unor instituții”.
Înghețul și zăpăda care s-au așternut peste terenurile agricole din România la începtul acestui an au avut un impact negativ asupra legumelor și pomilor fructiferi, în timp ce culturile însămânțate în toamnă au fost afectate într-o mică măsură, afirmă fermierii chestionați de News.ro.
Românii apți de lucru, dar fără locuri de muncă, care locuiesc în mediul rural, ar trebui să fie instruiți de direcțiile județene ale Ministerului Agriculturii și să poată cultiva, dacă doresc, fructe și legume, a afirmat joi, la Profit AgriBusiness Forum, Alexandru Gheorghe, proprietarul firmei Somalex și membru al Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Producătorii agricoli de legume și fructe din România vor primi sprijin financiar cu caracter temporar, ceea ce va permite beneficiarilor, în opinia Guvernului, să-și recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia.
Dacă în urmă cu 10-15 ani legumele și fructele din import le luau ochii românilor, având de multe ori un aspect mai comercial decât cele locale, în ultima vreme situația s-a inversat. Românii încep să caute din ce în ce mai mult, la magazine și la piață, legume și fructe autohtone, pe care le consideră mai ecologice și mai gustoase.
Un nou pachet de măsuri de criză pentru sectorul laptelui, cărnii de porc și al legumelor și fructelor va fi prezentat pe 18 iulie la viitorul Consiliu al miniștrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în deschiderea Forumului Internațional al Alimentației.
O suprafață de teren de 2,347 milioane de hectare din Uniunea Europeană a fost alocată în 2015 pentru producția de fructe, dintre care 144.900 hectare sau 6,2% în România, la care se adaugă o suprafață de 2,075 milioane de hectare alocată pentru producția de legume, dintre care 151.600 de hectare sau 7,3% din total în România, arată un raport publicat miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea organizează licitație pentru furnizarea de legume și fructe
Proiectul de lege care prin care marii comercianți vor fi obligați să asigure din producția locală, în oferta proprie, 51% carne, legume, fructe, produse lactate, de panificație, miere și ouă, a fost amânat, marți, chiar înainte de a fi votat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Comercianții vor fi obligați să asigure în oferta proprie și 51% miere și ouă din producția locală, pe lângă carne, legume, fructe, produse lactate șu de panificație. Vor fi exceptați de la această obligație comercianții cu cifra de afaceri anuală netă sau active totale de până la 2 milioane euro.
Obligația magazinelor de a se asigura că minimum 51% din carnea, legumele și fructele oferite la vânzare sunt din producția locală, decisă de Senat în luna octombrie, va fi extinsă, conform informațiilor Profit.ro, la cererea producătorilor și cu acordul ministrului Agriculturii, și în cazul laptelui și al produselor de panificație. Un amendament în acest sens a fost propus deputaților, care vor lua decizia finală, va fi discutat în comisii și urmează să fie aprobat dacă nu apar mari surprize.
Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna din Galați organizează licitație pentru furnizare de fructe și legume transformate
Producătorii de legume și fructe care au înregistrat pierderi în august-septembrie anul trecut, după ce Rusia a interzis, pe fondul unor tensiuni politice, importul de astfel de mărfuri din mai multe state, vor primi bani din partea Guvernului, până la 30 septembrie.
Agenția Națională de Administrarea Fiscală (ANAF) prezintă pe pagina de Facebook un exemplu al modului în care este utilizat codul de TVA pentru fraudarea bugetului, folosindu-se firme fantomă. Prejudiciul identificat, de peste 24 milioane euro, reprezintă TVA aferentă comercializării de legume și fructe de firme fantomă către marile lanțuri de retail (Carrefour, Lidl, Metro, Selgros, Billa, Real, Cora, Mega Image).
Polițiștii bucureșteni au declanșat, joi, percheziții la domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală în comerțul cu legume și fructe, prejudiciul la buget rezultat din operațiunile acestora fiind estimat la aproximativ 2 milioane de euro.
Producătorii vor lansa la sfârșitul lunii octombrie un portal care va avea rol de piață online și unde vor fi postate anunțuri de vânzare de legume și fructe, dar va conține și informații despre firmele din domeniu și despre noutățile legislative, a declarat pentru Profit.ro Aurel Tănase, președintele Organizației Interprofesionale Naționale - Prodcom Legume Fructe.
Două treimi dintre români consideră că produsele alimentare românești sunt mai bune calitativ decât cele străine, iar circa 40% spun că sunt la fel de scumpe, potrivit unui studiu INSCOP realizat pentru Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
Magazinele vor fi obligate să se asigure că mai mult de jumătate din carnea, legumele și fructele puse în vânzare sunt produse în România, a decis Senatul. Practic, minimum 51% din aceste mărfuri trebuie să fie producție locală, procentaj care iarna, doar pentru fructe și legume, poate să scadă la 30%.
Un român mănâncă, în medie, într-un an, în jur de 100 de kilograme de pâine, mai mult decât dublu față de standardele impuse de o alimentație sănătoasă, 40 de kilograme de cartofi și doar 43 de kilograme de legume, de trei ori mai puțin decât ar fi nevoie, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS).
Vânzările de fructe și legume în piețele din țară, dar și în lanțurile de magazine, au scăzut cu aproximativ 30% comparativ cu toamna anului trecut, românii preferând din ce în ce mai mult să cumpere mâncăruri gata preparate și conserve, a declarat, pentru Profit.ro, Aurel Tănase, directorul executiv al Organizației Interprofesionale Legume-Fructe Prodcom.
Producătorii de legume și fructe din România vor primi despăgubiri din fondurile Uniunii Europene în limita unei cantități de 3.000 de tone, pentru retragerile de pe piață, nerecoltarea și recoltarea înainte de coacere, în urma prelungirii embargoului Federației Ruse impus produselor agroalimentare ale Uniunii Europene.