Începând cu exercițiul financiar-bugetar 2021-2027 la nivelul UE, finanțările pentru IMM în cadrul Programului Operațional Regional vor urma domenii de specializare inteligentă stabilite pe fiecare regiune de dezvoltare, iar firmele care doresc să obțină finanțare trebuie să țină cont de tipologia de finanțare pe care fiecare regiune și-o propune, a arătat, în deschiderea Videoconferinței Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză, Sorin Maxim, președinte ROREG - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România și director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).
Pandemia a afectat puternic companiile din România, cu un impact mai mare în unele domenii, precum HoReCa sau activități recreative, iar gradul de îndatorare al acestora a crescut anul trecut la 78%, față de 72% în 2019. Totodată, cea mai mare parte a finanțărilor companiilor vine din zona creditelor comerciale, creditelor de la furnizori, cele mai afectate fiind companiile mai mici cu putere de negociere mai redusă, în principal IMM-uri, a declarat Alina Popa, director comercial, Coface România, la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză. Ajutoarele acordate de stat anul trecut în contextul pandemiei, au ajutat firmele să reziste, însă nu au rezolvat problemele companiilor vulnerabile. În timp ce problemele unor companii se accentuează, sprijinul va fi retras gradual, iar costurile cu finanțarea vor urca, urmare a accelerării inflației.
Cum îți calibrezi bugetul în pandemie, soluțiile pentru a face față scăderii comenzilor și nevoii de reducere a costurilor, variantele de finanțare care sunt la îndemână pentru IMM-uri în această perioadă, atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții, vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză.
Rata de răspuns pozitiv s-a îmbunătățit semnificativ de la adoptarea programului cu garanții de stat IMM Invest și unele companii au aplicat pentru prima oară pentru un credit bancar, arată Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor. Accesul firmelor mici și mijlocii la finanțarea bancară rămâne, însă, limitat de situația bilanțieră a firmelor, dar și de educația antreprenorială, în timp ce în bănci există supralichiditate. Firmele preferă finanțarea prin credit furnizor, care poate fi și de 10 ori mai scumpă decât cea bancară și se reflectă în prețurile din economie, avertizează Dănescu.
UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finanțelor o suplimentare de 464 milioane de lei a plafonului disponibil pentru acest an în programul IMM Invest.
Datele pe ultimul an arată o reorientare a creditării bancare dinspre segmentul populației spre cel al firmelor. Avansul împrumuturilor pentru companii a ajuns la aproape 18% în septembrie, care a fost o lună de creștere a soldului cu peste 3 miliarde de lei. Doar componenta de lei a crescut cu un sfert în ultimul an. Creditarea populației încetinește mai ales pe segmentul de consum, dar BNR a pregătit o înăsprire a cerințelor prudențiale pentru creditele ipotecare de anul viitor.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de millioane de euro, destinată întreprinderilor românești mici și mijlocii afectate de pandemia de Covid-19 și restricțiile aferente.
Banca Comercială Română (BCR) anunță că a acordat finanțări în valoare de 1,2 miliarde de lei în cadrul programului IMM Invest din acest an și a obținut o suplimentare a plafonului inițial cu încă 400 de milioane de lei. 89% din credite au fost acordate pentru capital de lucru, în timp ce numărul companiilor care au accesat finanțare pentru investiții s-a dublat comparativ cu 2020.
Cum îți calibrezi bugetul în pandemie, soluțiile pentru a face față scăderii comenzilor și nevoii de reducere a costurilor, variantele de finanțare care sunt la îndemână pentru IMM-uri în această perioadă, atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții, vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză.
Premierul demis Florin Cîțu a declarat sâmbătă că Guvernul ia în calcul reducerea temporară a TVA la energie electrică și gaze naturale de pe facturile de consum ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), pentru diminuarea poverii scumpirilor galopante din ultima perioadă.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care modifică programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. Schimbările vizează prelungirea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat și majorarea plafoanelor maxime pentru granturile de care pot beneficia IMM-urile.
Garanti BBVA Leasing a obținut un împrumut de până la 10 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fonduri destinate finanțării microîntreprinderilor și a companiilor mici și mijlocii (IMM) locale.
Afacerile mai mari ale băncilor din 2021 și reintrarea dobânzilor pe o tendință de creștere vor aduce și profituri mai substanțiale, câtă vreme creditele neperformante sunt ținute sub control. Deja la jumătatea acestui an sistemul bancar avea un profit net record, care a venit însă pe fondul întoarcerii unor provizioane pentru riscuri din criza sanitară asupra economiei, care nu s-au mai materializat.
BT Microfinantare (BT Mic), instituție membră a grupului financiar Banca Transilvania, urmează să primească un împrumut de 10 milioane de euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) în scopul finanțării întreprinderilor mici și mijlocii de pe plan local, conform unei hotărâri adoptate de acționari la finele lunii iulie.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre care prevede extinderea IMM Invest pentru a include și agenți și brokeri de asigurări în categoria beneficiarilor admiși la finanțare-garantare în cadrul programului. Proiectul de hotărâre vizează alinierea prevederilor normelor metodologice la intenția leguitorului de includere a activității agenților și brokerilor de asigurare în cadrul activităților eligibile.
Guvernul cubanez a aprobat o lege care autorizează înființarea de Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM), o schimbare majoră pentru o țară comunistă unde întreprinderile de stat reprezintă standardul, informează AFP.
Guvernul a adoptat un nou set de schimbări la programul IMM Invest, destinat sprijinirii întreprinderilor mici și medii în contextul crizei cauzate de pandemia de coronavirus. Astfel, la determinarea necesarului de lichiditate vor fi incluse atât costurile cu capitalul de lucru, cât și costurile cu investițiile, iar perioada de selecție a beneficiarilor și cea de emitere a scrisorilor de garanție/acorduri de finanțare sunt stabilite până la 31 decembrie 2021.
Garanti BBVA Leasing, parte a grupului financiar Garanti BBVA România, a semnat un acord de împrumut, în valoare de 10 milioane de euro, cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale.
Guvernul pregătește un nou set de schimbări la programul IMM Invest, destinat sprijinirii întreprinderilor mici și medii în contextul crizei cauzate de pandemia de coronavirus. Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect care prevede, printre altele, că la determinarea necesarului de lichiditate pot fi incluse atât costurile cu capital de lucru, cât și costurile cu investițiile, schimbarea normelor pentru ca perioada de selecție a beneficiarilor și de emitere a scrisorilor de garanție/acorduri de finanțare să fie până la 31 decembrie 2021.
Creditarea populației a luat viteză în iunie, pe fondul revenirii consumului și a accelerării cereri de împrumuturi ipotecare. Împrumuturile pentru firme au înregistrat o nouă lună cu creștere consistentă și au ajuns la cel mai ridicat ritm de după primăvara lui 2009.
Băncile au accelerat creditarea în 2021 și au generat volume substanțial mai mari nu doar în comparație cu anul 2020 afectat de pandemie, dar și față de anii anteriori. Creditele noi în lei acordate în ianuarie-mai au fost cu 46% mai sus decât în 2020, în timp ce împrumuturile în euro au crescut cu un sfert.
Guvernul a aprobat astăzi modificarea programului IMM Invest, în urma prelungirii de către Comisia Europeană, până la 31 decembrie 2021, a valabilității cadrului temporar necesar funcționării. Modificările, inițiate de către Ministerul Finanțelor, vizează majorarea plafoanelor reprezentând ajutor de stat, dimensionarea cuantumului împrumuturilor în funcție de necesarul de lichidități și de dimensiunea întreprinderii, precum și prelungirea valabilității schemei de ajutor de stat până la data de 31 decembrie 2021.
Ministerul Finanțelor a pregătit modificarea programului IMM Invest România, în urma prelungirii de către Comisia Europeană până la data de 31 decembrie 2021 a valabilității cadrului temporar necesar funcționării IMM Invest. Modificările vizează majorarea plafoanelor reprezentând ajutor de stat, dimensionarea cuantumului împrumuturilor în funcție de necesarul de lichidități și de dimensiunea întreprinderii, precum și prelungirea valabilității schemei de ajutor de stat până la data de 31 decembrie 2021.
Creditul neguvernamental a ajuns la o dinamică de două cifre în mai, pentru prima oară în 9 ani. Dinamica ridicată vine din creșterea împrumuturilor pentru populație și mai ales firme, dar și dintr-un efect de bază generat de contracția împrumuturilor la începutul pandemiei.
Măsura 3, granturi pentru investiții destinate IMM-urilor, va fi desființată, iar fondurile vor fi transferate de la Măsura 3 la Măsura 2, pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, conform unui proiect de ordonanță adoptat miercuri de Guvern.