PROFIT NEWS TV Florin Dănescu, ARB: Accesul la creditarea bancară a crescut cu IMM Invest. Finanțarea prin creditul comercial crește prețurile în România

PROFIT NEWS TV Florin Dănescu, ARB: Accesul la creditarea bancară a crescut cu IMM Invest. Finanțarea prin creditul comercial crește prețurile în România
scris 3 nov 2021

Rata de răspuns pozitiv s-a îmbunătățit semnificativ de la adoptarea programului cu garanții de stat IMM Invest și unele companii au aplicat pentru prima oară pentru un credit bancar, arată Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor. Accesul firmelor mici și mijlocii la finanțarea bancară rămâne, însă, limitat de situația bilanțieră a firmelor, dar și de educația antreprenorială, în timp ce în bănci există supralichiditate. Firmele preferă finanțarea prin credit furnizor, care poate fi și de 10 ori mai scumpă decât cea bancară și se reflectă în prețurile din economie, avertizează Dănescu.

Cum poate fi calibrat un buget în pandemie, ce soluții de finanțare sunt astăzi la îndemână și alte variante de sprijin pentru firme vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză.

Videoconferința, programată pentru 4 noiembrie și organizată împreună cu Nordis Group, Banca Transilvania, ING, Unicredit Bank și Coface, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

“Industria bancară s-a comportat cu totul diferit față de criza financiară anterioară, când toată lumea a avut temeri, și instituții și reglementatori și alte industrii, nu numai cea bancară, care puseseră un stop al dezvoltării”, spune Dănescu, la Profit News TV.

Întreprinderile mici și mijlocii susțin peste jumătate din valoarea adăugată din economie și acoperă 67% din totalul locurilor de muncă. În structură figurează 490.000 de IMM, dar 35%, în trecut chiar și 40%, înregistrează capitaluri negative. ”Nicio bancă nu te finanțează dacă de 7 sau 10 ani înregistrezi pierderi”, arată președintele executiv al organizației industriei bancare.

Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare

Astfel, doar o parte din firme sunt eligibile pentru credit bancar și doar un număr mic apelează la credit și îl mai și obțin. Maxima companiilor finanțate este de 15%.

“S-a întâmplat cu IMM Invest ca accesul la creditare a IMM să crească, și acesta este un lucru excepțional de bun”, spune Dănescu.

În acest program statul garantează creditele bancare în proporție de 80-90% și oferă și o subvenție de dobândă. De la o rată de o cerere de credit aprobată la 7 solicitări s-a ajuns cu IMM Invest la una de o cerere aprobată la 3 solicitări.

“Mai multe IMM au accesat pentru prima oară un credit și poate l-au și obținut”, spune Dănescu.

Previn sau mă tratez doar când am nevoie? Abonamentele medicale înclină și mai mult balanța spre prevenție în calculul de costuri, efort și beneficii CITEȘTE ȘI Previn sau mă tratez doar când am nevoie? Abonamentele medicale înclină și mai mult balanța spre prevenție în calculul de costuri, efort și beneficii

În septembrie, creșterea anuală a creditului pentru companii a ajuns la aproape 18%, acestea fiind și cele mai bune date de dinamică de la precedenta perioadă de boom de dinaintea crizei din 2009-2010. Creditarea firmelor a depășit ca viteză creditarea populației cu un ritm aproape dublu.

“50 de ani de comunism au făcut ca România să nu aibă acumulare de capital. Este o cerere esențială pentru dezvoltarea economiei, și normal că industria bancară trebuie să complementeze această nevoie”, spune Dănescu.

Pe ansamblu, însă, creditul bancar are o pondere redusă în economie în comparație cu media europeană, cu o rată de un sfert față de circa 90%. Există și o problemă de mentalitate, respectiv de educație financiară, în ceea ce privește antreprenoriatul românesc, crede Dănescu, iar acest lucru are un efect asupra mediului economic și consumatorilor.

“În anii trecuți era o adevărată mândrie să declari că n-ai credit la bancă”, spune Dănescu. “Companiile pot apela mult mai rapid la credit comercial – pare facil să plătești peste două luni. Dar crești prețurile în România. Dacă mergi la bănci trebuie să ai transparență contabilă și economică”, adaugă el.

Dacă pentru a compensa întârzierea la plată a facturilor companiile pun în prețul produselor un leu la 10 de lei, atunci pentru o plată amânată cu două luni dobânda anualizată este de 60%, de zece ori mai mare decât dobânda medie bancară de 6%, arată Dănescu, aceasta fiind și o explicație pentru prețurile mai mari din România, mai ales că creditul comercial e de trei ori mai mare decât cel bancar.

Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun

Dar și băncile se confruntă cu o serie de costuri ridicate. Un studiu realizat la solicitarea ARB acum câțiva ani arăta că dintr-o dobândă de 8%, 1 punct procentual era costul finanțării, 2 puncte erau costul riscului, 4 puncte erau costurile operaționale și abia 1 punct este marja de profit.

“Costurile operaționale sunt foarte mari”, spune Dănescu.

Un astfel de cost este cel cu administrarea documentelor pe care clientul trebuie să le semneze. Operațiunea ar putea fi mult ușurată dacă ar fi utilizată semnătura digitală similară cu cea folosită la internet banking, astfel încât să nu fie nevoie ca milioane de oameni să meargă în sucursale. Și problema actualizării datelor, care afectează sau enervează clienții, ar putea fi rezolvată simplu dacă băncile ar avea acces la registrul de evidență a populației, crede Dănescu. O altă doleanță a sistemului bancar este aceea de a înființa un sistem automat de punere și ridicare automat și instantaneu a popririlor.

viewscnt
Afla mai multe despre
arb
imm invest
creditare imm
florin danescu