Guvern a adoptat, prin ordonanță, majorarea salariului brut al tutudor cadrelor didactive și cadrelor didactice auxiliare cu 1.000 de lei, fiind avizată și o creștere cu 400 de lei pentru cadrele nedidactice, a anunțat ministrul Muncii. La rândul său, ministrul Educației a precizat că impactul bugetar al măsurilor din această ordonanță este de circa 2,16 miliarde de lei. Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că mesajul public pe care îl transmite Executivul este „negocierile s-au încheiat”.
Sindicaliștii din Educație, care au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, au transmis că angajații din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva va continua.
Guvernul va adopta, la 1 iunie, prin ordonanță de urgență, creșterea salariilor pentru personalul didactic cu 1.000 lei brut lunar, un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în noua lege de salarizare ce se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că nu crede că există persoane care doresc închiderea companiei aeriene Tarom și a adăugat că „cine nu înțelege că trebuie pus în aplicare planul pentru salvarea Tarom, înseamnă că trebuie să plece”.
Toyota Motor și-a redus planul de producție de vehicule la nivel global pentru luna iunie pentru a doua oară în această săptămână și a semnalat că și estimarea referitoare la producția anului 2022 ar putea fi redusă, subliniind impactul crizei din lanțul de aprovizionare și restricțiile din China legate de Covid-19.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că dacă TAROM nu va respecta planul de restructurare agreat cu Comisia Europeană - plan care implică restructurări de personal astfel încât să se ajungă la schimbarea raportului dintre personalul navigant și restul salariaților – compania va avea soarta celorlalți operatori aerieni de stat din Europa de Est. Grindeanu a precizat că Tarom trebuie să facă restructurări inclusiv în iunie, pentru că în momentul acesta zona de angajări e dezechlibrată.
Românii care vor să fie liberi și luni, 31 mai, înainte de Ziua Copilului, 1 iunie, când va fi liber prin lege, își pot lua o zi de concediu, spune ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Zi liberă pentru elevi, profesori și părinți, 1 iunie este o dată care cel mai probabil nu va fi legată de weekend pentru o mini-vacanță, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, cea care poate propune sau nu Guvernului această "punte".
Ministerul Economiei a făcut o serie de propuneri a măsurulor de relaxare ce ar urma să intre în vigoare la 1 iunie. Propunerile sunt diferite față de cele făcute de Comitetul Interministerial.
Angajații vaccinați împotriva Covid-19 ar putea reveni la birou începând de la 1 iunie, conform unei propuneri care va fi discutate la nivelul Guvernului.
În cazul în care se va ajune la 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, se va putea elimina obligativitatea măștii de protecție pe plajă sau la munte, iar resturantele și hotelurile ar putea fi deschise la capacitate de 100%, dar pentru persoanele vaccinate. De asemenea, vor putea fi organizate evenimente pilot pentru persoanele vaccinate, a anunțat premierul Cîțu, care s-a arătat însă nemulțumit de încălcarea regulilor de protecție anti-Covid pe litoral, la sfârșitul săpătămânii trecute.
Veniturile din exploatare ale Metrorex SA, controlată integral de către Ministerul Transporturilor, vor crește începând cu semestrul II al anului, ca urmare a punerii în funcțiune a Magistralei 5, care acoperă Drumul Taberei, însă lucrările necesare acestui obiectiv, neacoperite de subvenția de la bugetul de stat, vor duce și la majorarea pierderilor companiei, se afirmă în proiectul de buget pe 2020 al Metrorex.
Termenul de 30 iunie 2020, asumat de toate părțile implicate, pentru finalizarea Magistralei 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei rămâne ferm, a dat asigurări ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la solicitarea premierul Orban. Bode a arătat că stadiul lucrărilor este verificat săptămânal de reprezentanții ministerului, iar lucrările sunt în grafic.
Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicității de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters și DPA.
Luna trecută, marcată de un val de caniculă excepțională care a afectat cu precădere Europa de Vest, a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria înregistrărilor meteorologice.
Firma cu care s-a negociat direct, Trans World Insurance Brokers, era deținută și condusă de Fred Wilson, om de afaceri californian, prieten apropiat și partener de golf al fostului președinte american Gerald Ford. Wilson a externalizat ulterior prestarea serviciilor convenite cu autoritățile de la București unui lobbyst de meserie, al cărui principal client era puternica Asociație a Bancherilor Americani.
Luna iunie este destul de lipsitǎ de evenimente din punct de vedere declarativ fiscal, în sensul cǎ au termene de depunere declarațiile cele mai frecvente. Liniștea din iunie este binevenită după ce mai, o lună aglomerată în mod obișnuit, a fost încărcată suplimentar și de intrarea în vigoare a Regulamentului General Privind Protecția Datelor Personale (GDPR).
Aeroportul din Baia Mare este închis de la finele anului 2015, când au fost oprite toate zborurile ca urmare a începerii lucrărilor de extindere și modernizare a suprafețelor aeroportuare. Acum, după ce Guvernul tocmai a alocat peste 3 milioane euro pentru aceste lucrări, conducerea instituției susține că aeroportul va fi deschis la începutul lunii iunie, deși mai există o serie de proceduri de îndeplinit, iar Executivul trebuie să aprobe și transferul unui teren pentru ca aeroportul să poată fi certificat pentru zboruri.
Firmele pot acorda de 1 iunie cadouri, inclusiv tichete cadou, angajaților și copiilor acestora fără costuri suplimentare, întrucât valoarea poate fi ulterior dedusă dacă se încadrează în limita a 150 de lei/persoană și per total nu depășește 5% din costul cu salariile. Chiar și adulții fără copii pot primi de 1 iunie cadouri a căror valoare să fie ulterior dedusă, dar consultanții recomandă prudență. Reguli pentru părinți angajați la aceeași companie sau cu mai multe locuri de muncă.
Bugetarii au primit de la Guvern o minivacanță de 5 zile, în perioada 1 - 5 iunie, Executivul adoptând astăzi o hotărâre prin care a legat zilele nelucrătoare declarate prin lege de Ziua Copilului și de Rusalii.
Bugetarii vor avea o minivacanță de 5 zile, în perioada 1 - 5 iunie, urmând ca Guvernul să adopte în ședința de joi o Hotărâre prin care va lega zilele nelucrătoare declarate prin lege de Ziua Copilului și de Rusalii, au precizat, pentru News.ro, surse guvernamentale.
Ministerul Apărării Naționale urmează să declasifice o serie de documente emise de minister în luna iunie a anului 1990 și clasificate în prezent ca secrete de stat, solicitate de către Parchetul General pentru cercetările în dosarul penal privind minieriada din 13-15 iunie 1990, însă accesul publicului la acestea ar putea fi în continuare restricționat, se arată într-un document guvernamental.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, este declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel național.
Plenul Camerei Deputaților a votat, proiectul prin care o zi de sărbătoare va fi considerată zi liberă, nelucrătoare.
Plenul Senatului a votat, marți, ca ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, să fie zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi liberă la nivel național.