În cadrul acestui litigiu, deschis în primăvară, statul reclamă nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, ulterior divizată în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, și le cere italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii pentru 2012.
Statul face primul pas spre înființarea fondului de investiții de 1 miliard de dolari pentru plasamente în sectorul energetic românesc, convenită în 2013 prin memorandumul semnat cu compania de stat kazahă KazMunayGas în vederea reglării datoriilor bugetare istorice ale Rompetrol.
Compania care operează rafinăriile Petromidia și Vega a obținut în primele 6 luni un câștig EBITDA cu 60% mai mare în condițiile unui declin cu 14% a afacerilor la 1,70 miliarde dolari.
Rompetrol Moldova, subsidiara din Republica Moldova a KMG International (fostul Rompetrol Grup), a deschsis, în prima jumătate a acestui an, 10 stații de carburanți, și a ajuns astfel la o rețea de 75 de puncte de distribuție, în cadrul cărora funcționează 35 de magazine.
Vicepreședintele KMG International, Azamat Zhangulov, crede că, după Brexit, guvernele din întreaga lume trebuie să facă tot ce este posibil pentru a încuraja investițiile străine, subliniind în acest context că Guvernul român nu își respectă promisiunile și, momentan, și-a înghețat angajamentele față de companie.
Anca Alexandrescu, fost coordonator al Departamentului de Comunicare al Executivului în timpul Guvernului Ponta, inclusiv în momentul semnării memorandumului de înțelegere din 2013 dintre autoritățile de la București și KMG International privind stingerea datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, a preluat, începând de miercuri, funcția de director Comunicare și Relații Publice al KMG International.
Fitch Ratings menține sub supraveghere calificativul pentru împrumuturile pe termen lung atribuit grupului petrolier KMG International (fost Rompetrol), în vederea unei posibile retrogradări, și a avertizat că ancheta procurorilor DIICOT în dosarul Rompetrol 2 ar putea avea un impact negativ sever asupra finanțelor companiei controlate de kazahii de la KazMunayGas (KMG).
Ar fi pentru a doua oară când Rompetrol dă în judecată statul român în curțile arbitrale internaționale. Acest lucru s-a întâmplat prima oară în 2005, când Dinu Patriciu, pe atunci proprietar al companiei, acuza autoritățile de la București de hărțuire judiciară și administrativă a sa și a Rompetrol și cerea despăgubiri de peste 185 milioane dolari.
ÎCCJ a respins, vineri, contestațiile formulate de KMG International și de subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions, dar și de fostul director general al Petromidia, Alexandru Nicolcioiu, la sechestrul instituit de DIICOT pe active de circa 2,7 miliarde lei ale celor 3 companii în dosarul Rompetrol 2, menținând măsura asigurătorie.
MFP a respins cererea Rompetrol Gas, parte a KMG International, fosta Rompetrol Group, de reautorizare ca antrepozit fiscal de producție a stației sale de îmbuteliere GPL pentru butelii de aragaz de la Năvodari de pe platforma Petromidia, ca urmare a sechestrului instituit de DIICOT pe active de 3 miliarde lei în dosarul Rompetrol 2.
KMG International și subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions au contestat în instanță sechestrul asigurător pus de procurorii DIICOT pe active de peste 3 miliarde lei ale celor trei companii în dosarul Rompetrol 2, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.
La exact o săptămână după sechestrul de 3 miliarde lei pus de DIICOT în dosarul Rompetrol 2, Camera Bilaterală de Comerț și Industrie România-Kazahstan a organizat, luni, un seminar pe tema oportunităților de afaceri pe care Kazahstanul le oferă companiilor românești: printre altele, scutire de impozitul pe profit și pe terenuri timp de 10 ani.
Activitatea din România a firmei de avocatură Salans, actualmente Dentons, se leagă indisolubil de numele americanului Obie Moore, unul dintre cele mai influente personaje de la București de după 1989. Printre multe altele, Moore a fost șef al AmCham și a deținut și funcția de director general al Rompetrol Holding.
Divizia de sevicii petroliere a grupului Rompetrol și-a înjumătățit veniturile în primul trimestru, față de perioada similară a anului trecut, ceea a ce a determinat trecerea pe pierdere a companiei.
Rompetrol Rafinare, care controlează rafinăriile Petromidia și Vega, s-a menținut pe profit și în primul trimestru al acestui an, după rezultatul pozitiv de peste 268 milioane lei consemnat în 2015, și a încheiat primele trei luni din 2016 cu un profit net de 165,7 milioane lei, față de pierderea de 329,5 milioane lei înregistrată în T1 2015.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat, miercuri seară, pe contul său de Facebook, că ministerul s-a constituit parte civilă în dosarul în care DIICOT a pus sechestru pe active de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.
Fiscul susține că a menținut sechestrul instituit în 2010 asupra unor terenuri, instalații și participații în filiale ale Rompetrol Rafinare pentru că instituțiile statului nu i-au comunicat dacă prevederile memorandumului de înțelegere încheiat în 2013 între Guvern și Rompetrol pentru stingerea datoriei istorice a companiei au fost sau nu respectate și implementate.
KazMunayGas (KMG), grupul energetic controlat de statul kazah, susține, într-un comunicat de presă, că nu a fost informat oficial despre existența unor investigații cu privire la Rompetrol Group, actualmente KMG International, în momentul când a preluat compania, în 2007, și afirmă că va folosi toate mecanismele legale pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției. KazMunayGas nu precizează cine trebuia să îi prezinte aceste informații. În 2007, compania a fost preluată de la Dinu Patriciu.
Procurorii DIICOT au pus, luni, sechestru asigurător pe bunuri ale companiilor KMG International (fosta Rompetrol Group), Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) și Rompetrol Rafinare, precum și pe conturi de salarii aparținând unui număr de 4 persoane fizice, într-un dosar disjuns din cel în care a fost judecat și Dinu Patriciu, prejudiciul fiind estimat la peste 3 miliarde de lei.
Compania națională de petrol și gaze din Kazahstan - KazMunayGas (KMG) și China Energy Company Limited (CEFC) au semnat vineri documentele specifice pentru constituirea unui joint-venture, compania chineză devenind acționar majoritar cu 51%, iar participarea KMG în noul joint-venture urmând să fie de 49%.
Cu toate acestea, compania estimează că va demara extracția de gaze pe perimetrul Satu Mare în prima parte a anului viitor, cu condiția să primească toate aprobările necesare de la autoritățile române și să găsească un partener care să finanțeze o parte din investițiile de 14 milioane dolari necesare pentru începerea producției.
Întreaga industrie a serviciilor petroliere a resimțit din plin anul trecut deprecierea masivă a cotațiilor la țiței. Potrivit datelor INS, industria de servicii anexe extracției de petrol și gaze a cunoscut în 2015 o comprimare de aproape 40% față de 2014.
KMG International, fosta Rompetrol Group, controlată de monopolul petrolier de stat din Kazahstan, KazMunayGas, a anunțat, în decembrie anul trecut, că își menține angajamentele asumate prin memorandum în 2013 față de statul român și după semnarea unui acord cu compania privată chineză CEFC China Energy Company privind intrarea chinezilor în acționariat.
Kazahii spun că mingea este acum în terenul autorităților de la București, care trebuie să finalizeze procedurile administrative prin care angajamentele asumate prin memorandumul semnat în urmă cu 2 ani să fie puse în practică. Este vorba despre crearea unui fond de investiții în energie cu o capitalizare inițială de 150 milioane dolari și de preluarea a 26,7% din acțiunile Rompetrol Rafinare cu 200 milioane dolari.
Fitch Ratings a plasat vineri sub supraveghere în vederea unei posibile retrogradări calificativul pentru împrumuturile pe termen lung atribuit grupului petrolier KMG International (fost Rompetrol). Agenția de evaluare financiară estimează că eventuala preluare de către grupul chinez China Energy Company a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International va duce la diminuarea sprijinului financiar din partea companiei-mamă, KazMunayGas.