Sumele atrase prin oferte publice inițiale în SUA au atins, în primul trimestru, maximul ultimtilor 3 ani, un motor de creștere fiind și companiile chineze care au ales să se listeze în Statele Unite, în pofida unor tensiuni între Washington și Beijing.
Listări în valoare de aproape 260 milioane euro de anul trecut și prima jumătate a acestui an au făcut din Bursa de Valori București a doua piață în regiune, după cea de la Varșovia, în ceea ce privește ofertele publice de listare.
Început de an promițător din punct de vedere al listărilor de noi acțiuni. Aproape 370 de companii au lansat oferte publice inițiale (IPO) pe bursele internaționale în perioada ianuarie-martie, cel mai ridicat număr înregistrat la nivelul primului trimestru din ultimii 10 ani. Cele mai multe listări au avut loc pe piețele asiatice, în frunte cu China, însă topul în funcție de finanțările atrase este dominat de SUA.
Vicepreședintele ASF Mircea Ursache a avut discuții cu reprezentanții guvernului despre proiectul preconizat al unui fond suveran românesc, însă deocamdată nu se știu foarte multe despre parametrii de funcționare a acestuia.
Statul va putea cumpăra cu bani de la buget acțiuni la societăți comerciale, fie de pe burse, fie direct de la alți acționari, și va putea efectua schimburi de pachete de acțiuni cu alți acționari. Prevederile care interzic instituțiilor de stat să cumpere acțiuni sau active la societăți comerciale, să le aloce fonduri și să le acorde credite vor fi abrogate.
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, spune că pachetele minoritare ale societăților profitabile de stat nu vor mai fi vândute, ci incluse într-un fond suveran.
Fostul premier Victor Ponta a fost invitat la Bursa de Valori București în momentul unui pas important pentru primirea statutului de piață emergentă, în calitate de șef al Guvernului cu cele mai multe listări pe piața locală. Ponta a afirmat în glumă că a făcut acest lucru ca hobby și nu pentru a atrage foloase necuvenite, în laude și aplauze, făcând trimitere la un dosar penal deschis recent de procurori. Multe dintre glumele rostite de fostul oficial la deschiderea ședinței de tranzacționare de azi au fost ironii țintite către Direcția Națională Anticorupție.
Mediul de afaceri a solicitat, în repetate rânduri, listarea companiilor de stat, dar inițiativa companiilor private de a intra la cota bursei este modestă, situație care arată că discursul nu este onest, a declarat Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
Teama de transparență și așteptarea unor prețuri nerezonabile de ieșire sunt explicații pentru care nu avem listări private pe piața de capital românească enunțate astăzi la Financial Forum, organizat de Profit.ro.