Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România și a Ordonanței Guvernului 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, informează Administrația Prezidențială.
Cele 12 puncte de trecere a frontierei cu Ungaria vor funcționa normal, ca și până acum, a dat asigurări, luni, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, după o discuție cu omologul său ungar, Sandor Pinter. Astfel, tranzitul cetățenilor și mărfurilor pe teritoriul Ungarie va fi permis în acealeași condițiica și până acum.
Ministerul de Externe a transmis, sâmbătă, că ministrul Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în contextul clarificărilor cerute după ce Ungaria a anunțat că își închide granițele. "În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români - lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate", a precizat MAE.
Comisia Europeană a propus, luni, acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 81,4 miliarde euro pentru 15 state membre, inclusiv pentru România, în cadrul instrumentului SURE, menit să ajute țările să atenueze riscurile de șomaj pe fondul pandemiei de coronavirus.
După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiția obținerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajați temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, a fost eliminată de către Parlament prin adoptarea unui proiect de lege.
Companii mari de tehnologie, între care Amazon.com și Facebook, au înregistrat luni un document într-un proces întentat de o asociație mare de afaceri, care contestă o interdicție temporare impusă de președintele Donald Trump față de intrarea în SUA a lucrătorilor străini, pentru a proteja locurile de muncă pentru americani în timpul pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.
După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiția obținerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajați temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, este pe cale de a fi eliminată de către Parlament.
Omul de afaceri Mohammad Murad, care a cumpărat și readus în circuitul turistic fosta perlă a litoralului românesc, Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, îi caută pe cei care au lucrat în anii '70 la construcția acestuia pentru a-i avea, ca invitați de onoare, la redeschiderea pentru public a complexului, pe 1 august.
Legea 263/2010 privind sistemul de pensii publice a fost modificată printr-un prioiect de lege adoptat, marți, de către Senat, în sensul includerii lucrătorilor din sectorul de construcții nave în categoria de persoane care pot ieși anticipat la pensie, fără a fi penalizate.
Proprietarul unei ferme britanice a cheltuit 40.000 de lire sterline pentru a aduce 150 de muncitori români experimentați în Marea Britanie, care să-i învețe pe culegătorii britanici necalificați cum să recolteze fructe și legume.
Fermele europene, dependente de muncitorii din statele mai sărace, ca România sau Bulgaria, se confruntă cu lipsa acută a lucrătorilor din cauza pandemiei, ceea ce creează temeri legate de creșterea prețurilor, putrezirea recoltelor rămase neculese sau lipsa fructelor și legumelor proaspete din magazine, potrivit Financial Times.
Marea Britanie se confruntă cu o criză severă de personal în sectorul agricol, iar muncitorii români, extrem de necesari fermelor britanice, sunt aduși în Regatul Unit cu zboruri speciale, scrie The Guardian.
În jur de 80.000-90.000 de cetățeni români ar putea pleca în străinătate pentru muncă sezonieră în perioada următoare, conform datelor Guvernului, a declarat joi seară premierul Orban.
Guvernul permite, prin Ordonanța Militară nr. 7, emisă sâmbătă, zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.
Români constrânși de nevoia de a câștiga banii necesari întreținerii familiilor pleacă în continuare la muncă în afara țării, în state din Europa, în pofida escaladării exponențiale a infectărilor cu noul coronavirus și a deceselor provocate de boală în multe țări de pe continent, precum și în condițiile unor restricții fără precedent, cu sancțiuni aspre, impuse de autoritățile europene în încercarea de a stopa sau măcar a frâna pandemia, restricții care aproape că au sufocat economia.
Germania a anunțat miercuri că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul ei, una dintre măsurile de combatere a extinderii pandemiei cu noul coronavirus, în pofida opoziției sectorului agricol aflat în criză de forță de muncă înaintea unor recolte importante, potrivit AFP.
Guvernul Ungariei și-a dat acordul pentru deblocarea situației lucrătorilor transfrontalieri care fac naveta zilnic de o parte și de alta a frontierei româno-ungare.
Autoritățile române au acordat, lunar, peste 1.000 de permise de muncă cetățenilor indieni în ultimele luni, a declarat ambasadorul României în India, Radu Octavian Dobre, care s-a arătat surprins de “explozia” recentă de cereri din partea lucrătorilor indieni.
Autoritățile au eliminat restricția privind angajarea cetățenilor din afara UE pe cel puțin salariul mediu pe economie, în condițiile acutizării deficitului de forță de muncă. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că această măsură ar putea contribui la reducerea tensionării pieței muncii, dar poate să creeze și probleme dacă dozajul nu e bun, pentru că trebuie păstrat și echilibrul cultural și chiar religios, în contextul în care migranții vin din Est.
Ungaria și Polonia au contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) reforma directivei europene privind lucrătorii detașați, au anunțat joi guvernele celor două țări, care au cerut pe această cale instanței europene să anuleze respectiva reformă, relatează agențiile AFP și Reuters.
Marea Britanie a anunțat joi că îi va autoriza pe producătorii de fructe și legume să recruteze până la 2.500 de muncitori sezonieri pe an din afara Uniunii Europene în 2019-2020, măsură menită să reducă deficitul de mână de lucru în acest sector, deficit accentuat de Brexit, transmite AFP.
Prevederea a fost introdusă în legislație în 2011 de către Guvernul Boc, pentru protejarea forței de muncă autohtone, și este tot mai intens contestată, inclusiv de membri ai Guvernului. De la 1 ianuarie 2018, câștigul salarial mediu brut în România a fost majorat substanțial ca urmare a trecerii contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, respectiv cu peste 1.000 de lei, de la 3.131 la 4.162 lei pe lună.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat semnarea unei Declarații comune, împreună cu alte 14 asociații ale transportatorilor rutieri din Uniunea Europeană (UE), împotriva aplicării Directivei privind detașarea lucrătorilor care efectuează operațiuni de transport internațional în spațiul UE.
Comisia Europeană a închis procedurile împotriva României, Estoniei și Luxemburgului referitoare la aplicarea directivei privind lucrătorii sezonieri, după ce a analizat măsurile comunicate de statele respective.
Ieșirea Marii Britanii din UE va pune presiune pe piața locală a construcțiilor, care depinde în mare măsură de forța de muncă asigurată de statele europene, în special Polonia, România și Lituania, afirmă reprezentanții Federatiei Patronilor Britanici din Construcții, care au cerut guvernului britanic să nu limiteze fluxul migranților dinspre UE.