Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au precizat, sâmbătă, că cei 41 de cetățeni români și membri de familie evacuați recent din Fâșia Gaza, vor porni spre România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Armata română vrea să doteze cu ochelari și binocluri de noapte efectivele mai multor unități militare din Constanța, Buzău și București și a lansat în acest scop o procedură de licitație restrânsă.
Ministerul Apărării anunță că atacurile rusești asupra porturilor ucrinene au continuat, în noaptea de miercuri spre joi, iar echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a comandat un al doilea lot de camioane de la Iveco Defense Vehicles, în baza unui contract-cadru de peste 3,4 miliarde de lei, atribuit producătorului italian de camioane militare în 2019.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a atribuit, în urma unei licitații, mai multe contracte, în valoare totală de 534,58 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea de echipamente de tip router. Cu o durată de 4 ani, contractul a fost estimat la 537,1 milioane de lei, fără TVA.
FAST Brokers va intermedia, în urma câștigării unei licitații, polița RCA pentru servicii de asigurare RCA a autovehiculelor din cadrul unităților subordonate Statului Major al Forțelor Aeriene. Estimată la 7,79 milioane de lei, polița a fost atribuită pentru 2,44 milioane de lei și acoperă perioada 01.08.2023-31.07.2024.
FAST Brokers va intermedia, în urma câștigării unei licitații, polițele de viață destinate militarilor români aflați în misiuni de luptă pentru următorii trei ani. Ministerul Apărării Naționale, prin UM 01020 Dej (județul Cluj), va achita o primă de asigurare 20,637 miloane de lei, cifra fiind identică cu bugetul estimat al procedurii.
Modernizarea celor 10 aeronave IAR-99 ale Ministerului Apărării Naționale (MApN), destinate pregătirii piloților români în vederea utilizării avioanelor americane multirol F-16, a fost întârziată de problemele logistice cauzate de pandemia COVID-19 și de războiul din Ucraina asupra României și Israelului.
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, vrea să cumpere un număr de 3 sisteme de obuziere autopropulsate pe șenile cu calibru de 155 mm de nivel batalion, plus muniție pentru acestea
Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Compania Națională Romtehnica, a anulat procedura de achiziție prin care voia să cumpere minimum 115 și maximum 231 de sisteme portabile de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acțiune (MANPAD).
Ministerul Apărării Naționale, prin UM 01144 Roman, a atribuit Asirom Vienna Insurance Group, prin licitație publică, un contract pentru servicii de asigurare RCA și CASCO, polița fiind semnată pentru 17,75 milioane de lei pe 12 luni, de la un estimat de 17,99 milioane de lei.
Autoritățile române au comandat primele trei sisteme tactice de avioane fără pilot Watchkeeper X din cele șapte astfel de sisteme ce vor fi achiziționate de la compania israeliană Elbit Systems, în cadrul unui acord de 1,89 miliarde de lei semnat la finele anului trecut.
Este revoltă în două comune din județul Arad după ce țăranii au aflat că ar putea rămâne fără mii de hectare de pământ. Ministerul Apărărării Naționale vrea să extindă un poligon aflat în zonă și are nevoie de terenurile oamenilor. Sătenii spun că se vor opune din toate puterile acestui proiect.
Bluespace Technology, companie cu sediul în Bragadiru (județul Ilfov) și afaceri de 47 milioane de lei în 2022, a câștigat o licitatie organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru achiziționarea unui număr de 3.700 de laptopuri, 6.328 de stații de lucru și 2.408 telefoane VoIP. Estimat la 249.229.050 lei, fără TVA, pentru patru ani, contractul a fost atribuit pentru aceeași sumă, în condițiile în care Bluespace Technology a fost unic ofertant, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii din subordinea Statului Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) ia în calcul achiziționarea de servicii și echipamente satelitare Starlink sau similare, relevă date analizate de Profit.ro.
MApN a cerut aprobare din partea Parlamentului la sfârșitul verii trecute pentru a achiziționa 3 sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene, cu capacități de lovire a țintelor, plus pachet de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a primit mai multe oferte în cadrul unei proceduri de atribuire care vizează furnizarea de routere pentru datacenter și voce, contractul fiind estimat la 537,1 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de patru ani.
Bluespace Technology a depus singura ofertă în cadrul unei proceduri organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru achiziționarea unui număr de 3.700 de laptopuri, 6.328 de stații de lucru și 2.408 telefoane VoIP. Contractul a fost estimat la 249,23 milioane de lei, fără TVA, pentru patru ani.
Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, a făcut primele declarații în fața reporterilor, la ieșirea din sediul de Poliție unde merge zilnic fiind sub control judiciar. Pițurcă a transmis că nu fiul său e cel care știa de afacere, ci o altă firmă (Interarms, n.red.) care i-ar fi propus juniorului să intre în business.
Forțele Aeriene ale României își modernizează flotila de 7 aeronave C-27J Spartan, achiziționate la finalul lui 2007 de la producătorul Alenia din Italia, parte a grupului aerospațial și de apărare Leonardo SpA, la care cel mai mare acționar este statul italian prin Ministerul Economiei și Finanțelor de la Roma, cu peste 30% din acțiuni.
Logic Computer va furniza Ministerului Apărării Naționale (MApN) un sistem specializat de protecție cibernetică pentru suma 18,45 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost estimat la 17,15 milioane de lei, fără TVA.
Guvernul a aprobat miercuri prin hotărâre circumstanțele și procedura specifică aferente fazei I din cadrul etapei I a programului de înzestrare pentru Armată „Autovehicule tactice blindate de tip ușor” (ATBTU), în baza cărora va fi demarat un proces de licitație, selecție și negociere pentru încheierea unui contract pe 5 ani de cumpărare a peste 1.000 de astfel de vehicule.
La sediul Romtehnica a fost semnat contractul de achiziție de către Ministerul Apărării Naționale din România a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Regatului Norvegiei
România se pregătește să cumpere mai multe sisteme de drone turcești Bayraktar, care și-au arătat eficiența în războiul din Ucraina și au devenit un simbol al rezistenței în fața agresiunii militare ruse, în prima parte a conflictului.
Armata va plăti suma de 105,78 milioane de lei, fără TVA, pentru a se înzestra cu 30.000 de calculatoare și laptopuri, contractul fiind semnat cu Ixodron și Romflex Sistem, care au câștigat o licitație organizată de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii (CCI) din cadrul Ministerului Apărării Naționale.