MEDIjobs, platformă de recrutare online în domeniul medical din România, vrea să intre pe piețe din Europa și Statele Unite, cu ajutorul unui investitor care să susțină operațiunea. Germania este una dintre țările europene spre care se va îndrepta compania care operează platforma.
Sistemul de sănătate avea, în 2016, 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de pacienți, relevă datele INS. De asemenea, activitatea din sistemul sanitar - public și privat - s‐a desfășurat în peste 60.000 de unități sanitare, 49.000 în mediul urban și 11.000 în mediul rural.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că, de la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Șapte din zece români din mediul urban folosesc tehnologia pentru activități legate de sănătate, 58% dintre aceștia susținând că astfel au un control mai mare asupra stării de sănătate, alte beneficii indicate fiind un stres redus în ceea ce privește afecțiunile proprii sau ale familiei (44%) și o comunicare mai ușoară cu medicii (42%), relevă arată un studiu realizat de agenția Medic One în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group.
Sustenabilitatea creșterii economice trebuie analizată și din perspectiva pieței muncii, în contextul în care România a pierdut în ultimii ani aproximativ 3 milioane de persoane plecate să lucreze în principal în țările din vestul Europei. În această situație, pentru a suplini golul și pentru a rămâne competitivă, România trebuie să aducă forță de muncă din țări din afara UE, cum ar fi cele din Orientul Mijlociu și Asia, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria, la Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, miercuri, legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că de la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Polițiștii fac, luni după-amiază, mai multe percheziții în Brașov, la Spitalul de Urgență și la cel de Pediatrie, dar și în Craiova, într-un dosar de fapte de corupție săvârșite de medici și profesori universitari, surse judiciare declarând că în acest caz există suspiciuni că ar fi fost decontate ilegal operații estetice.
Plecările în masă din țară ale medicilor români s-au mai temperat în ultima perioadă, însă problema este că România se polarizează tot mai mult, lipsa specialiștilor acutizându-se în orașele medii, spune Fady Chreih, CEO al rețelei de sănătate Regina Maria. Compania sa a crescut salariile asistentelor cu 25%, anticipând majorările din sistemul public, însă doar creșterile de lefuri, care inevitabil se duc și în prețurile către pacienți, nu sunt suficiente, cel puțin în cazul medicilor, pentru a-i motiva să rămână în țară.
Stabilirea unui număr minim de asigurați/medic de familie poate genera restricționarea, pe o perioadă mare, a dreptului de acces la exercitarea profesiei pentru medicii de familie care vor să intre în sistem, iar denunțarea unilaterală de către casele de sănătate a contractelor încheiate cu cabinetele medicale care, 6 luni consecutiv, au un număr de persoane asigurate mai mic de 20% din numărul minim stabilit reprezintă eliminarea de pe piață a unor entități care desfășoară o activitate liberală, atenționează Consiliul Concurenței.
Cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România au finalizat, în primul trimestru din acest an, investiții de peste 12 milioane de euro în modernizări, deschideri de noi clinici sau preluări, arată datele centralizate de News.ro.
Media salariilor medicilor specialiști din Moldova se ridică peste media țării, în jurul pragului de 4.000 de lei, datorită faptului că această regiune suferă de un deficit de medici fără precedent. Și asistenții medicali din Moldova sunt mai bine plătiți. În Centrul și Vestul țării, salariile medicilor debutanți se încadrează, în general, în media pieței.
Un medic rezident, astăzi cu un salariu de 2.621 lei, va ajunge să primească anul viitor 5.700 de lei, iar un medic primar gradul V ATI va crește salarial de la 5.987 lei la 16.672 de lei. În învățământ, un profesor debutant de liceu va porni de la 1.962 lei anul acesta și va ajunge la 3.520 lei in 2020, iar un profesor universitar cu vechime și gradație maxime va porni de la 6.050 lei și va ajunge la 11.337 lei în 2020. Toate acestea sunt promisiunile incluse în proiectul de salarizare unitară a bugetarilor și anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Compania Materna Care din Timișoara, care operează și spitalul Premiere, unul dintre cele mai importante din vestul țării, a cumpărat de la firma locală de construcții Constructim, deținută de omul de afaceri Lucian Perescu, clădirea fostului spital Athena din oraș, cea mai mare unitate sanitară privată din regiune, dar intrată în faliment pe fondul unor acuzații de decontare fictivă a unor servicii medicale și trafic de ovule. Tranzacția a depășit ca valoare 4 milioane de euro, a declarat pentru Profit.ro Ovidiu Pătruț, Executive Manager al Premiere Hospital.
Specialiștii din domeniul medical solicită la interviul de angajare salarii cu 15% mai mari față cât pot oferi angajatorii din sistemul privat, o arată un studiu efectuat la începutul anului 2017 de MEDIjobs, cea mai mare platformă de recrutare in domeniul medical din România.
La cerere, toți medicii ar putea primi dreptul de a se pensiona la vârsta de 67 ani, în loc de 65 de ani, și, totodată, ar putea să nu mai fie considerați incompatibili dacă vor colabora, în anumite condiții, cu companiile farmaceutice. Guvernul și-a dat recent acordul cu privire la modificările legislației în acest sens.
Doctorii de la Wiener Privat Klinik, instituția medicală care tratează foarte mulți români, spun că mulți dintre pacienții lor au beneficiat de tratamente bune acasă, dar infrastructura spitalelor din țară lasă loc unor cazuri de recidivă.
Peste 14.000 de medici români au plecat în vestul Europei în ultimii 15 ani, mulți dintre aceștia trăgând însă în continuare “cu ochiul” la operațiile pe care le efectuează colegii lor rămași în țară și care, datorită tehnologiei IT, pot fi astăzi transmise live.
Plicul pentru pentru medic rămâne o practică în spitalele din Româia, spune premierul Dacian Cioloș, arătând că are prieteni care au oferit bani în spitale.
Peste 6.000 de absolvenți ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie susțin, duminică, examenul de intrare în rezidențiat, o treime dintre ei în centrul universitar București. La nivel național au fost scoase la concurs aproape 4.000 de locuri și posturi.
Programul Partidului Social Democrat pentru Sănătate, dat publicității vineri, cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale, prevede ca de la 1 ianuarie 2018 un medic rezident debutant să aibă un salariu minim brut de 1.200 euro, în timp ce un medic primar gradul V va porni de la un salariu de peste 3.000 euro. Potrivit acestor promisiuni electorale, impozitul pe venit în cazul medicilor va fi de 0%.
Medicii străini, cărora un stat membru al Uniunii Europene le-a eliberat Cartea Albastră, vor putea profesa în mod liber în România, potrivit unei ordonanțe de urtență aprobate miercuri de Guvern, în încercarea de mai reduce din deficitulde personal din spitalele de stat.
Federația "Solidaritatea Sanitară" recomandă tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte anumite drepturi și avertizează că se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor, potrivit unui comunicat al Federației remis AGERPRES.
Corpul de control al premierului a declanșat o investigație privind sponsorizările efectuate de companii farmaceutice către medici, a anunțat șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, care a catalogat drept greșită relația doctorului român cu marile companii farmaceutice, apreciind că adesea "medicul trece o linie în a discuta, în a sta foarte aproape de aceste companii".
Ordonanța de urgență privind salarizarea bugetarilor, prezentată în premieră de Profit.ro, a intrat pe circuitul de avizare al ministerelor, urmând a fi adoptată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.
Rata de penetrare a medicamentelor generice, mai ieftine, a rămas la același nivel redus din 2011, a declarat luni președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care arată că medicii prescriu produsele scumpe influențați de bugetele mari de marketing ale companiilor farma.