Directorul Aeroportului Internațional Iași, Cătălin Bulgariu, a declarat că au fost anulate cursele charter care urmau să transporte, în cursul zilei de vineri, muncitori sezonieri spre Germania.
Două zboruri charter cu muncitori sezonieri cu destinația Germania sunt programate să decoleze vineri de pe Aeroportul Iași, directorul aeroportului, Cătălin Bulgariu, declarând pentru News.ro că un autocar cu pasageri a sosit deja și că a solicitat prezența Jandarmeriei. Bulgariu a estimat la 350 numărul celor care vor pleca spre Germania.
Primul avion cu lucrători sezonieri români care vor ajuta la strângerea recoltelor de primăvară din Germania a aterizat joi pe aeroportul Schonefeld din Berlin, informează dpa.
Pandemia de coronavirus ar urma să ducă la dispariția a 6,7% din numărul total de ore de muncă la nivel mondial în cursul celui de al doilea trimestru, adică echivalentul a 195 de milioane de locuri de muncă full time, a estimat Organizația Internațională a Muncii (OIM), care a avertizat că este vorba de cea mai gravă criză cu care se confruntă muncitorii după cel de-al doilea război mondial, transmite Reuters.
Germania va permite muncitorilor străini să intre în țară și să ajute la recoltatul fructelor și legumelor, a anunțat joi Guvernul de la Berlin, relaxând restricțiile de călătorie impuse anterior pentru a limita răspândirea coronavirusului, transmite Reuters.
Indiferent dacă este servit cu unt sau cu sos hollandaise, în mod normal sparanghelul care ajunge în farfuriile europenilor anunță venirea primăverii, transmite AFP.
Epidemia de coronavirus a făcut ca numărul angajaților din străinătate sosiți în România în prima jumătate a lunii martie să fie de trei ori mai mic decât în primele 15 zile din februarie, în special pentru că hotelurile și restaurantele au sistat angajările și au amânat cu 2-3 luni contractele semnate pentru aducerea de angajați asiatici, potrivit International Work Finder (IWF), una dintre cele mai mari firme din România specializate în importul de forță de muncă. Pe de altă parte, retailul, construcțiile, agricultura și industria grea fac angajări la foc continuu și nu au oprit sau amânat aducerea de angajați din Asia.
Principalul impact al OUG 114 în sectorul construcțiilor, la un an de la adoptarea actului normativ, a fost intrarea în legalitate a angajatorilor care lucrau cu muncitori "la negru și la gri", situație care a condus la creșterea încasărilor bugetare cu 30%, a spus, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro, Adriana Iftime, directorul general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). Ea arată însă că statul ar trebui să stabilească anumite obligații pentru muncitori străini care, odată aduși în România, pot pleca să lucreze pe bani mai mulți la un alt angajator care nu și-a asumat costul emigrării, și atenționează asupra faptului că, în construcții, învățământul dual nu funcționează.
Marea Britanie își va închide granițele pentru muncitorii necalificați și pentru cei care nu vorbesc limba engleză, ca parte a unei revizuiri generale a legilor imigrației care va pune capăt perioadei în care mâna ieftină de lucru a dominat sectoare precum construcții, industria și servicii, informează The Guardian.
Două noi proiecte de lege privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, respectiv privind munca în domeniul pescuitului maritim, care fuseseră pregătite de Ministerul Muncii, au fost depuse la Parlament de liberali, pentru a fi promovate astfel după căderea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură.
Aproape 500.000 de români au depus cereri până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a trăi și a lucra în Regatul Unit după Brexit.
Sărăcia afectează 14 milioane de persoane în Marea Britanie și a crescut în rândul muncitorilor, copiilor și pensionarilor, arată un studiu publicat vineri și citat de France Presse.
Numărul românilor care locuiesc în alte state membre UE a crescut cu 7% (echivalentul a 173.000 de persoane) în 2018 față de anul precedent, România menținând primul loc în Uniunea europeană în funcție de mobilitatea forței de muncă, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Germania are nevoie de mai mulți angajați migranți calificați, pentru a acoperi deficitul de pe piața muncii și pentru a menține stabilitatea sistemului său de protecție socială, a afirmat duminică Daniel Terzenbach, membru al Board-ului Agenției Federale de Muncă, transmite DPA.
Guvernul a aprobat, vineri, stabilirea la 30.000 de persoane a contingentului de lucrători străini non-UE, care vor fi admiși pe piața forței de muncă în anul 2020. Este vorba de un contingent egal cu cel aprobat, în mai multe etape, pentru anul curent.
Autoritățile române au acordat, lunar, peste 1.000 de permise de muncă cetățenilor indieni în ultimele luni, a declarat ambasadorul României în India, Radu Octavian Dobre, care s-a arătat surprins de “explozia” recentă de cereri din partea lucrătorilor indieni.
Mai mulți muncitori polonezi s-au întors acasă decât au plecat în străinătate anul trecut, o premieră pentru Polonia în ultimul deceniu, ca urmare a îngrijorărilor provocate de Brexit dar și a dinamismului pieței muncii din Polonia care a dus la creșterea rapidă a salariilor, transmite Bloomberg.
Franța va introduce cote de lucrători imigranți din afara Uniunii Europene, a declarat marți ministrul muncii, Muriel Pénicaud, o măsură cerută de multă vreme de partidele de dreapta, transmit Reuters și AFP.
România primește cu covorul roșu muncitori asiatici, iar Ungaria vecină preconizează 75.000 de permise de muncă în 2019 din afara Uniunii Europene (UE), de trei ori mai multe decât în 2017, scrie AFP într-un reportaj.
Ministerul Muncii propune suplimentarea contingentului de lucrători străini non-UE cu 30.000 de persoane anul viitor, arată un proiect de Hotărâre de Guvern publicat de instituție.
Angajații Uzinei Dacia din Mioveni, Argeș, au declanșat o grevă spontană în timpul schimbului de dimineață, speriați de faptul că mai multe dispozitive robotizate care vor fi instalate în uzină au ajuns la sediul companiei.
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a anunțat la Iași că, în acest an, aproximativ 2.000 de români plecați la muncă în străinătate s-au întors în țară, precizând că Guvernul va anunța în perioada următoare măsuri “importante și atractive“ pentru a încuraja revenirea românilor acasă.
După ce la începutul anului a aprobat pentru anul în curs 20.000 de avize pentru muncitori străini, estimând că angajatorii vor avea nevoie de această forță de muncă, Guvernul se pregătește acum să majoreze aceste avize cu încă 10.000. În prima jumătate a anului, numărul cererilor de angajare a străinilor a crescut cu 165% față de aceeași perioadă din 2018.
După ce la începutul anului a aprobat pentru anul în curs 20.000 de avize pentru muncitori străini, estimând că angajatorii vor avea nevoie de această forță de muncă, Guvernul se pregătește acum să majoreze aceste avize cu încă 10.000. În prima jumătate a anului, numărul cererilor de angajare a străinilor a crescut cu 165% față de aceeași perioadă din 2018.
Economia românească se confruntă deja, de câțiva ani, cu o criză acută de forță de muncă, necesarul de muncitori fiind evaluat la aproape 1 milion de oameni, dar și de 10.000 de roboți industriali, arată o analiză a companiei Frames.