Grupul olandez Damen Shipyards va construi primul său vas de croazieră la șantierul din Mangalia, la care deține o participație de 49%, preluată anul trecut de la sud-coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Damen a semnat un acord pentru construcția unui mega-iaht de peste 150 metri, contract care marchează debutul olandezilor pe segmentul de vase de croazieră.
Consiliul de Administrație al Șantierului Naval Orșova, societate controlată de SIF-uri, propune distribuirea a 88% din profitul net obținut anul trecut sub formă de dividende. Acțiunile cresc pe bursă cu aproape 8%.
Șantierul Naval Constanța a depus la Curtea de Apel Constanța o cerere de renunțare la procesul prin care a solicitat anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitația pentru corvete, iar instanța a decis, la termenul de miercuri, să anunțe Guvernul României și Ministerul Apărării Naționale, cele două instituții urmând să comunice până la următorul termen dacă sunt sau nu de acord cu renunțarea la acest proces.
Deși și-a sporit în 2018 cu un sfert câștigul operațional, Șantierului Naval Orșova a avut o dinamică ceva mai redusă, urmare a scăderii drastice a veniturilor financiare nete.
Procesul prin care Șantierul Naval Constanța a solicitat anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitația pentru corvete a fost amânat miercuri pentru 20 februarie, deoarece Șantierul Naval nu a angajat avocat. De asemenea, compania Damen a făcut o cerere de intervenție în dosar.
Afacerile Șantierului Naval Orșova s-au redus în primele 3 trimestre ale acestui an, însă compania va avea de prins în contabilitate pentru octombrie o încasare initial programată pentru septembrie.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care B.V. Holding Maatschappij Damen, Olanda, și Șantierul Naval 2 Mai SA preiau Daewoo Mangalia Heavy Industries SA și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL. Guvernul a modificat, în luna iulie a acestui an, prin ordonanță de urgență, legislația guvernanței corporative a companiilor de stat pentru a putea să cedeze managementul operațional al șantierul din Mangalia olandezilor de la Damen în schimbul preluării de la aceștia a 2% din capitalul companiei, cu care statul român redevenea acționar majoritar, cu 51% din acțiuni, al șantierului deținut de coreenii de la Daewoo.
Deși a avut afaceri relativ constante, Șantierul Naval Orșova a reușit prin reducerea costurilor să aducă un profit în creștere societății.
Guvernul a modificat, marți, prin ordonanță de urgență legislația guvernanței corporative a companiilor de stat pentru a putea să cedeze managementul operațional al șantierul naval Mangalia olandezilor de la Damen în schimbul preluării de la aceștia a 2% din capitalul companiei, cu care statul român ar redeveni acționar majoritar al șantierului, cu 51% din acțiuni.
Guvernul vrea să modifice prin ordonanță de urgență legislația guvernanței corporative a companiilor de stat pentru a putea să cedeze managementul operațional al șantierul naval Mangalia olandezilor de la Damen în schimbul preluării de la aceștia a 2% din capitalul companiei, cu care statul român ar redeveni acționar majoritar al șantierului, cu 51% din acțiuni.
Ministerul Economiei, care deține peste 93% din acțiunile societății Șantierul Naval 2 Mai SA, a aprobat în AGA societății asocierea acesteia cu grupul olandez Damen Shipyards, prin care statul român va redeveni acționar majoritar al șantierului naval Daewoo Heavy Industries din Mangalia, cu 51% din capital. Șantierul își va schimba denumirea după implementarea tranzacției, prin ieșirea din acționariat a coreenilor de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering.
Șantierul naval Daewoo Heavy Industries din Mangalia, unde statul român urmează să redevină acționar majoritar, în parteneriat cu olandezii de la Damen, a raportat în 2017 primul profit net anual, după 12 ani consecutivi (2005-2016 inclusiv) de pierderi masive. Rezultatul pozitiv de anul trecut s-a cifrat la peste 158 milioane lei, față de pierderile de aproape 484 milioane lei din 2016.
Pe fondul unui avans de 9% al afacerilor, Șantierul Naval Orșova, societate aflată în portofoliul SIF-urilor, a raportat un profit net trimestrial de aproximativ 52.000 de lei.
Șantierul Naval Constanța (ȘNC) a încheiat, vineri după-amiază, un acord de asociere cu Naval Group din Franța pentru a participa la procesul de achiziție al programului de corvete multifuncționale lansat de Guvernul României. Conducerea ȘNC susține că prin această asociere Forțele Navale Române vor fi înzestrate cu o tehnologie avansată pentru lupta pe mare, în cazul în care asocierea va câștiga procedura de licitație.
Statul va redeveni acționar majoritar al Șantierului Naval Mangalia, înțelegându-se cu olandezii de la Damen Shipyards, care au cumpărat recent de la Daewoo pachetul majoritar, să îi fie cesionat gratuit 2% din acțiuni, astfel încât să preia participația majoritară. Pe 27 februarie, Profit.ro a anunțat că grupul italian Fincantieri, printre cei mai mari constructori de nave din lume, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde euro, care controlează și grupul norvegian Vard, proprietarul șantierelor navale din Tulcea și Brăila, a trimis Guvernului român o ofertă de management operațional al Șantierului din Mangalia și, ulterior, de cumpărare a 49% din acțiunile acestuia.
Decizia pivind exercitarea sau nu de către statul român a dreptului de preempțiune pentru preluarea acțiunilor deținute de Daewoo la Șantierul Naval Mangalia va fi semnată la finalul lunii martie-începutul lunii aprilie.
Ministrul Economiei i-a anunțat astăzi pe liderii Sindicatului Liber ''Navalistul'' că discută cu un "potențial investitor strategic" interesat de Șantierul Naval Mangalia. Surse apropiate au confirmat pentru Profit.ro că respectivul investitor este grupul italian Fincantieri, printre cei mai mari constructori de nave din lume, ai cărui reprezentanți ar fi venit în această săptămână la minister, împreună cu ambasadorul Italiei. Muncitorii i-au transmis ministrului că 700 de salariați nu mai au front de lucru din 7 februarie, atunci când a fost livrată ultima navă construită pe șantier.
Conducerea administrativă a Șantierului Naval Orșova propune repartizarea sumei de 1,83 milioane lei căre acționari, respectiv un dividend brut de 0,16 lei/acțiune.
Grupul italian Fincantieri, printre cei mai mari constructori de nave din lume, cu afaceri de peste 4 miliarde euro, care controlează și grupul norvegian Vard, proprietarul șantierelor navale din Tulcea și Brăila, a trimis Guvernului român o ofertă cu anumite puncte pentru Șantierul din Mangalia. Recent, Guvernul a anunțat că blochează tranzacția prin care olandezii de la Damen cumpărau de la Daewoo pachetul majoritar al șantierului, astfel încât statul să redevină unicul proprietar.
La doar o zi după raportarea financiară anuală preliminară în care menționa piața slabă a construcțiilor de nave, Șantierul Naval Orșova a anunțat încheierea a 3 contracte pentru construcția de nave fluviale.
Pe fondul unui declin de peste 27% al afacerilor, Șantierul Naval Orșova a raportat un profit net în 2017 de 2,72 milioane lei, în scădere cu 2,5% față de anul trecut, dar cu 1,7 milioane lei mai mare decât afișa la T3.
Guvernul va interveni în tranzacția prin care olandezii de la Damen Shipyards Group cumpără de la Daewoo pachetul majoritar al Șantierului Naval din Mangalia, avizată inclusiv de Consiliul Concurenței, statul român urmând să facă uz de dreptul de preempțiune și să răscumpere cele 51% din acțiuni de la partea sud-coreană, deposedându-i astfel pe olandezi de participația pentru care au acceptat să achite circa 26 milioane dolari.
Treisprezece persoane au murit și două sunt declarate dispărute, după ce o ambarcațiune de pescuit s-a ciocnit de un petrolier, duminică, în largul coastei occidentale a Coreei de Sud, a anunțat garda de coastă, potrivit Le Figaro.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care olandezii de la Damen Shipyards Group, acționarii majoritari ai Șantierului Naval Damen Galați, au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni la Șantierul Daewoo din Mangalia, pentru care au plătit aproape 26 milioane de dolari, aproximativ jumătate din suma vehiculată anterior.
Damen Shipyards Group, cel mai mare constructor de nave din Olanda, plătește sud-coreenilor aproximativ 26 milioane de dolari pentru pachetul majoritar de acțiuni la Șantierul Daewoo din Mangalia, mult sub suma vehiculată anterior. Statul român are 49% din participație.