Cel mai mare portal de turism din România, Paravion, care și-a cerut acum insolvența, a pierdut oportunitatea de a găsi un cumpărător: o agenție de turism online din Grecia, cu care era în negocieri avansate, și-a retras oferta. Conform informațiilor Profit.ro, Paravion a pierdut și licența IATA, care îi permitea să vândă direct bilete de avion, operațiune pe care o poate continua acum în mod indirect. Firma rămâne în continuare de vânzare.
Proprietarii hotelurilor Radisson și Park Inn din București negociază cu patru fonduri de investiții vânzarea acestora pentru 180 de milioane de euro, tranzacția fiind așteptată să fie semnată, într-un scenariu optimist, la sfârșitul acestei veri. În cazul în care cele două hoteluri, de cinci și patru stele, care cumulează peste 630 de camere, sunt vândute la suma cerută, va fi cea mai mare tranzacție din istoria turismului românesc.
Proprietarul grupului Eurolines, Dragoș Anastasiu, negociază preluarea agenției de turism Happy Tour, una dintre cele mai mari din România, deținută de fondul spaniol de investiții GED. Omul de afaceri vrea să dezvolte, astfel, zona de turism de business din grupul său.
Lira sterlină este în creștere modestă luni, prima zi de negocieri pe tema Brexit între Uniunea Europeană și Marea Britanie, semn că investitorii sunt optimiști în privința condițiilor în care Regatul Unit se va desprinde de blocul comunitar.
Comisia Europeană a cerut, vineri, mandat de la statele membre UE să negocieze cu Rusia pe tema gazoductului Nord Stream 2, pentru a se asigura că viitoarea conductă de transport al gazelor rusești către Europa respectă regulamentele UE.
Lira sterlină scade luni, pe fondul tensiunilor legate de Brexit, cât și din cauza unui sondaj realizat de YouGov, potrivit căruia popularitatea Partidului Conservator, condus de Theresa May, este în scădere, informează Bloomberg.
Liderii europeni se vor întâlni pe 29 aprilie pentru a conveni principalele teme ce vor fi abordate în cadrul negocierilor pe tema Brexitului dintre UE și Marea Britanie, a anunțat marți președintele Consiliului European, Donald Tusk.
Sindicatul Automobile Dacia, de la uzinele Dacia din Mioveni, a anunțat că va sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș cu privire la declanșarea unui conflict de muncă. Este vorba despre încheierea fără rezultat a negocierilor privind semnarea noului Contract Colectiv de muncă cu patronatul Automobile Dacia.
Salariul minim brut rămâne la 1.250 de lei până când noul Guvern va decide majorarea acestuia. Guvernul nu a intervenit astăzi în acest domeniu, deoarece salariul minim este fixat pe termen nelimitat la 1.250 de lei, nivel care nu expiră, deci, la finalul acestui an.
Firmele care au efectuat concedieri colective nu vor putea angaja alte persoane pe locurile celor concediați timp de 3 luni de la momentul desfacerii contractului de muncă, dublu față de actuala perioadă de așteptare, de 45 de zile, impusă astăzi în Codul Muncii. Simultan, regulile de reangajare a salariaților concediați vor fi reglate.
Salariul minim brut va fi ridicat din ianuarie la 1.450 de lei, anunță liderul PSD, Liviu Dragnea, care se pregătește să formeze viitorul Guvern. Luni, sindicatele au întrerupt negocierile cu actualul Cabinet Cioloș, preferând să aștepte instalarea unui Cabinet PSD care să ridice salariul minim la 1.450 de lei brut.
Salariul minim va fi stabilit de viitorul Guvern, sindicatele preferând să aștepte instalarea unui Cabinet PSD care să ridice acest salariu la 1.450 de lei brut, așa cum social-democrații, acum cu cele mai mari șanse să formeze Guvernul, au promis prin programul de guvernare prezentat înaintea alegerilor parlamentare de duminică.
Negocierile dintre patronate și sindicate privind salariul minim pentru anul viitor nu au ajuns la niciun rezultat, unii dorind să dea angajaților cât mai puțin, iar ceilalți încercând să smulgă de la angajatori cât mai mult.
Grupul german Linde, numărul doi mondial pe piața gazelor industriale, va relua negocierile cu rivalul american Praxair în vederea unei eventuale fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume, cu o valoare de peste 60 miliarde de dolari. O tentativă anterioară de a uni operațiunile celor două companii a eșuat în septembrie, din cauza neînțelegerilor privind conducerea grupului rezultat.
Grupul bancar italian UniCredit a intrat în negocieri exclusive cu administratorul francez de active Amundi, numărul unu european, pentru vânzarea diviziei de administrare a activelor Pioneer Investments, prezentă și în România, au anunțat luni cele două părți.
Șeful Deutsche Bank, John Cryan, nu a reușit încă să ajungă la o înțelegere cu autoritățile americane pentru soluționarea anchetei privind titlurile garantate cu credite ipotecare (MBS) vândute înainte de criza financiară din 2007-2008, potrivit cotidianului german Bild am Sonntag, citat de Bloomberg.
România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care vor fi finalizate și negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, arată Guvernul de la București.
Muncitorii necalificați vor fi angajați cu o perioadă de probă, care nu va putea depăși 14 zile calendaristice, conform informațiilor Profit.ro privind ultimele înțelegeri din negocieri între patronate și sindicate pentru modificarea Codului Muncii.
Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că negocierile pentru Parteneriatul Transatlantic de Comerț și Investiții (TTIP), un acord de liber-schimb negociat între Statele Unite și Uniunea Europeană, au eșuat, relatează Reuters.
Samsung Electronics poartă discuții avansate cu Fiat Chrysler Automobiles (FCA) în vederea cumpărării mai multor operațiuni ale producătorului de componente auto Magneti Marelli, deținut de grupul italian, o eventuală preluare a întregii companii nefiind exclusă, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
Toyota Motor poartă discuții cu reprezentanții Alphabet, compania-mamă a Google, pentru achiziția a două divizii de robotică din cadrul grupului american, potrivit Reuters, care citează informații publicate de presa japoneză.
Jaguar Land Rover poartă negocieri exclusive pentru închirierea circuitului auto de la Silverstone, gazda Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, tranzacție evaluată la aproximativ 33 milioane de lire sterline, potrivit BBC.
Politicienii care s-au acreditat la sala de lectură a Ministerului Economiei pentru a consulta documente secrete privind stadiul negocierilor TTIP dintre SUA și UE trebuie să accepte să fie supravegheați permanent, pe durata lecturii, de către un ofițer de securitate al ministerului și să renunțe la telefonul mobil.
Grecia și creditorii internaționali au încheiat duminică o nouă rundă de negocieri privind continuarea programul de asistență financiară a statului elen, condiționată de adoptarea unor reforme și măsuri de austeritate, fără a ajunge la un acord. Discuțiile urmează să fie reluate începând cu 2 aprilie, transmit Bloomberg și Kathimerini.
Negocierile avute de prefectul județului Hunedoara și reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) cu minerii de la Lonea și Vulcan, în cursul nopții de marți spre miercuri, s-au soldat cu un eșec parțial, în condițiile în care doar o parte dintre ortaci au acceptat să iasă la suprafață, dar au precizat că nu renunță la protest.