Cea mai importantă companie de petrol și gaze autohtonă, OMV Petrom, susține că a înregistrat progrese în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, urmând a lua o decizie finală de investiție mijlocul anului 2023. Iar această decizie pare că nu poate fi decât una favorabilă, compania anunțând pentru anul 2023, investiții în explorare și producție “de circa 2,9 miliarde lei, incluzând Neptun Deep”.
OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, ar fi depus declarație de comercialitate (DoC) a zăcămintelor de pe perimetru fără studiu tehnico-economic de evaluare a resurselor și rezervelor de pe concesiune, efectul fiind că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu poate confirma aceste rezerve, iar în absența confirmării, lucrările de dezvoltare și exploatare nu se pot executa, susține compania de stat Romgaz, într-un document înaintat Guvernului.
Potrivit acordului petrolier de concesionare a Neptun Deep, declarația de descoperire comercială trebuia depusă obligatoriu până la finalul anului, după ce, în prima parte a lui 2022, concesionarii reușiseră să obțină o amânare de la Guvern.
Procedura de rezervare de capacitate viitoare de transport survine într-un moment în care, din cauza tensiunilor politice generate de refuzul Austriei de a accepta intrarea României în Schengen, compania-mamă austriacă a OMV Petrom a devenit pe plan local ținta criticilor publice, fiind vehiculată inclusiv ipoteza că unul din motivele poziției Vienei pe acest dosar este dorința grupului OMV ca autoritățile de la București să modifice Legea offshore în favoarea sa, eliminând prevederea privind preemțiunea statului român la accesarea cantităților de gaze vândute de concesionari prin contracte bilaterale.
Decizia Comisiei înseamnă, printre altele, că OMV Petrom, în calitate de operator al perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, concesiune la care este partener cu compania de stat Romgaz, nu va mai trebui să deruleze licitații și să facă anunțuri de atribuire în mod public cu privire la contractorii angajați să lucreze la proiect, așa cum făcea fostul său partener de concesiune (și ex-operator al acesteia), gigantul american ExxonMobil.
Proiectul Neptun Deep, în care OMV Petrom este partener cu Romgaz, a avansat pe lista de priorități a principalului acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, a declarat șeful grupului austriac, Alfred Stern.
Tranzacția Romgaz-ExxonMobil, în valoare de 1,06 miliarde dolari, a fost finalizată pe 1 august. Acum, Romgaz vrea să schimbe denumirea fostei subsidiare a americanilor în Romgaz Black Sea Limited.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dezvăluit o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
Adoptarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023, iar producția ar urma să înceapă de-abia în 2027, dacă Parlamentul nu va modifica legea offshore până la finalul acestui an, lucru improbabil de altfel dat fiind faptul că deja s-a scurs o săptămână din ultima lună a anului și că urmează perioada sărbătorilor. Anunțul a fost făcut de CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, și confirmă informațiile publicate de Profit.ro.
Principalul producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, Romgaz, mai are la dispoziție mai puțin de 3 săptămâni pentru a finaliza tranzacția pentru achiziționarea companiei membră a grupului ExxonMobil care deține 50% din proiectul Neptun Deep, tranzacție care ar putea debloca potențialul offshore al României, se precizează într-un articol publicat de publicația de specialitate Petroleum Economist.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, la întâlnirea cu o delegație a grupului austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, condusă de noul CEO Alfred Stern, că finalizarea negocierilor ExxonMobil-Romgaz creează "premise încurajatoare" pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră.
După directorul Transgaz, Ion Sterian, care la sfârșitul anului trecut a lansat primul semnal de alarmă în legătură cu necesitatea, dar și urgentarea declanșării producției de gaze din Marea Neagră, un alt oficial român , vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, susține că, dacă exploatarea acestora nu începe în următorii 2-3 ani, vor rămâne definitiv îngropate sub apele mării.
Compania austriacă OMV se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a legii offshore, iar Romgaz a depus o ofertă angajantă pentru achiziționarea filialei ExxonMobil care deține 50% din proiect, a declarat CEO-ul OMV Rainer Seele în cadrul unei conferințe cu analiștii.
Dacă Romgaz va reuși să preia subsidiara locală a gigantului petrolier american ExxonMobil ce deține jumătate din drepturile asupra concesiunii de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, operarea perimetrului va fi realizată de către celălalt partener la concesiune, OMV Petrom, se arată într-un anunț transmis de către cei doi mari producători români de gaze Bursei de Valori București.
Șansele ca ExxonMobil să mai investească în proiectul Neptun Deep par a fi nule, compania americană fiind forțată de mai mulți investitori să reducă suplimentar cheltuielile de capital, să efectueze modificări în consiliul său de administrație și să efectueze mai multe investiții în tehnologii durabile.
Prăbușirea prețului petrolului și incertitudinile create de criza Coronavirusului pun în pericol cel mai ambițios program de înstrăinare de active din sectorul petrolier, cel al Exxon Mobil, care a amânat pe termen nedefinit procesul de vânzare a participațiilor din Marea Nordului, de pe urma cărora spera să încaseze aproximativ 2 miliarde de dolari, anunță The Wall Street Journal. Compania americană ar putea aplica același tratament și participației pe care o deține, alături de OMV Petrom în Neptun Deep, cu atât mai mult cu cât guvernul nu arată nicio intenție de modificare a legii offshore, așa cum a promis în repetate rânduri ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Producătorul român de gaze naturale Romgaz este interesat să cumpere un pachet de 20% din acțiuni de la Exxon Mobil în proiectul offshore din Marea Neagră, a anunțat directorul general, Adrian Volintiru.
Producătorul român de gaze naturale Romgaz cere aprobarea acționarilor săi, cel mai mare fiind statul român, cu peste 70% din capital, pentru a angaja avocați externi care să-l asiste în tentativa de preluare de la gigantul american ExxonMobil a unei participații la perimetrul offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat în prezent în proporții egale de Exxon și OMV Petrom.
Guvernul ia în calcul o nouă modificare a Legii petrolului și gazelor, prin care să renunțe la încasarea în bani a redevențelor, cel puțin a celor din sectorul offshore, în favoarea plății în natură, probabil pentru alimentarea consumatorilor vulnerabili și a CET-urilor, au declarat pentru Profit.ro mai multe surse din domeniul energetic.
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, a amenințat mai mult sau mai puțin voalat gigantul american ExxonMobil, “recomandându-i” să nu vândă direct compania care deține licența în Neptun Deep, ci să respecte legislația românească și să accepte să-și înstrăineze participația printr-o hotărâre de guvern pentru transferul licenței.
Romgaz, producătorul de gaze controlat de statul român, și încă 2 companii, ambele din străinătate, au cerut oficial Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) acces la informațiile cu privire la perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, la care americanii de la ExxonMobil, ce dețin 50% din drepturile concesiunii și statutul de operator al acesteia, intenționează să renunțe, intenție confirmată oficial pentru Profit.ro de cei de la Exxon.
ExxonMobil a confirmat recent pentru Profit.ro că în prezent testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep, susținând că încă nu a fost identificat un cumpărător.
ExxonMobil a confirmat pentru Profit.ro că în prezent testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep.