Toni Teau a demisionat din funcțiile de președinte și membru al directoratului transportatorului național de energie Transelectrica, invocând "motive personale", au declarat sâmbătă, pentru News.ro, reprezentanți ai Ministerului Economiei, în subordinea căruia se află compania.
România nu mai poate cere ajutor de avarie de la statele vecine în caz de criză în alimentarea cu energie electrică. Motivul este schimbarea legislației în energie, care a obligat Transelectrica să denunțe unilateral acordurile semnate în acest scop cu omologii din Bulgaria, Serbia și Ucraina.
O pană majoră de curent a afectat în jurul orei 19.10 mai multe zone centrale ale Bucureștiului, inclusiv circulația metroului.
Guvernul a decis lista firmelor cărora Transelectrica le poate limita alimentarea cu electricitate dacă apar situații de criză gravă în sistemul energetic, pentru protejarea consumatorilor casnici. Pe listă este și firma IRIDE controlată de austriecii de la Immofinanz, proprietara complexului imobiliar IRIDE Business Park din Pipera, în care își au sediul, din toamnă, și studiourile posturilor TV Antena din trustul media Intact al familiei Voiculescu.
Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.
Electrica Distribuție Muntenia Nord, monopolul regional de distribuție a energiei electrice care asigură alimentarea a circa 1,2 milioane de locuri de consum din județele Prahova, Buzău, Brăila, Târgoviște, Galați și Vrancea, vrea să-și cumpere un sistem de management integrat al penelor de curent.
Bucureștiul s-ar putea confrunta cu probleme de alimentare cu curent electric dacă nu se vor face investiții în întărirea rețelelor, fiind necesară construirea unei noi stații de transformare prin care să se injecteze energie electrică din rețeaua națională de transport în cea regională de distribuție, în colaborare cu distribuitorul local Enel, potrivit planului de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.
Electrica SA transmite că, în aria de operare a distribuitorului de energie Electrica Muntenia, la ora 12:00 erau 18 localități nealimentate cu energie electrică, în județele Brăila, Dâmbovița, Galați și Vrancea.
Un număr de 52 de localități din rețeaua operatorului CEZ Distribuție întâmpinau probleme în alimentarea cu energie electrică luni dimineață la ora 8, în județele Argeș, Dolj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman, în timp ce în Gorj erau înregistrate doar deranjamente individuale.
Un număr de 27 de localități din județul Constanța și cartiere din municipiul reședință de județ aveau probleme în alimentarea cu curent electric luni dimineață la ora 8, potrivit ultimelor date ale operatorului de distribuție Enel Dobrogea, un alt număr relativ ridicat de localități cu dificultăți în alimentarea cu electricitate fiind în Călărași (15) și Ialomița (7).
Aurel Pană, fost director general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a fost condamnat, definitiv, la șapte ani și șase luni de închisoare. Pană a fost acuzat că a primit 2,2 milioane de euro mită, pentru a acorda contracte de livrare și transport, aferente uleiului destinat persoanelor defavorizate.