Cu o rată de mortalitate de 20 de ori mai mare decât cea a Covid-19 și fără un vaccin, Boala X ar putea îngenunchea rapid omenirea. Puțini ar rămâne neatinși de agentul patogen, acesta provocând prăbușirea sistemelor de sănătate și colapsul economiilor, în timp ce lumea ar încerca din nou să stăpânească o forță a naturii. În acest scenariu, experți în domeniul sănătății la nivel mondial au luat cuvântul săptămâna aceasta în cadrul unui panel al Forumului Economic Mondial (WEF), desfășurat sub tema: „Pregătirea pentru boala X”. Denumirea a fost propusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2018.
Trei muncitori din uzină au murit din cauza COVID.
Laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz, fosta primă doamnă a Africii de Sud și Mozambicului, Graça Machel și fostul secretar general al ONU, Ban Ki-moon, se numără printre cei aproape 200 de semnatari ai unei scrisori prin care le cer guvernelor să „nu mai permită niciodată” ca "profitul și naționalismul” să prevaleze în fața nevoilor omenirii, ca urmare a pandemiei de coronavirus, relatează The Guardian.
Un grup de oficiali chinezi a sosit sâmbătă în Taiwan, în prima vizită din ultimii trei ani, de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru a participa la un eveniment cultural într-o perioadă de tensiuni militare crescânde în Strâmtoarea Taiwan, informează Reuters.
A treia iarnă a pandemiei de coronavirus se întrevede la orizont în emisfera nordică, iar oamenii de știință avertizează atât guvernele slăbite, cât și populația să se pregătească pentru mai multe valuri de COVID-19, relatează luni Reuters.
Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a declarat că sunt în lucru ”90 sau 93” de dosare care au legătură cu pandemia de COVID-19. În unele dosare s-au dat și sentințe, iar în altele inculpații au încheiat acord de recunoaștere cu procurorii anticorupție.
Ministerul Sănătății anunță vineri 1.709 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 275 mai puține decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 9 decese.
Ministerul Sănătății anunță joi, 1.984 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 336 mai puține decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 23 de decese.
Ministerul Sănătății anunță marți, 2.320 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 727 mai puține decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 18 decese.
Ministerul Sănătății anunță marți, 3.047 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 1.715 mai multe decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 27 de decese.
Ministerul Sănătății anunță luni 1.332 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 97 mai puține decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 12 decese.
Ministerul Sănătății anunță duminică 1.429 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 745 mai puține decât în urmă cu o zi. 147 dintre acestea sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Au fost raportate 11 decese.
Acțiunile producătorul american de vaccinuri Novavax se apreciază puternic în tranzacțiile premarket, după ce compania a anunțat că a obținut aprobarea pentru comercializarea vaccinului său anti-Covid în Uniunea Europeană.
De ce să merg la doctor când nu mă doare nimic și nu doar când chiar am nevoie de tratament? Un calcul de risc, costuri, efort și beneficii pe care ne dorim să-l fi făcut alegând prevenția atunci când ajungem să experimentăm ultima variantă – tratamentul în faza unei boli agravate. Cu atât mai mult cu cât, între variantele de prevenție, există una – abonamentele medicale - care apasă în ambele talere ale balanței: protecția sănătății prezente și viitoare, pe de o parte, cu costuri diminuate și accesibilitate tot mai facilă în ultima perioadă, pe de altă parte.
Isteria, ura și semnalarea virtuții au urcat la cote noi în societate. Uneori, de-a dreptul hilare. Întâmplare adevărată: un client vaccinat intră în banca X și, supărat că nu i-a cerut nimeni la ușă certificatul verde, ci l-a lăsat să intre liber, cheamă Poliția să amendeze banca. Deși accesul în agenție la X este chiar excesiv de organizat, mai strict ca la alte bănci, nicio șansă de aglomerație, dezinfectanți la toate colțurile, să-și toarne clientul și în cap. Omului, însă, nu i se părea drept ca și nevaccinații să-și poată scoate banii, spre exemplu, de la banca unde intră el imunizat.
Furnizorul de servicii și echipamente pentru industria petrolieră Petro Welt Technologies (PeWeTe), intrat pe piața locală în 2018, a decis să renunțe la subsidiara din România, indicată recent drept nou hub regional pentru companie, din cauza “întârzierilor și obstacolelor provocate de restricțiile Covid”.
În urma unei cereri de asistență din partea României, Comisia Europeană mobilizează asistență în România pentru a trata numărul mare de pacienți cu COVID-19 din țară, potrivit unui comunicat al Executivului UE.
Guvernul Ungariei va trimite României 1.000 de cutii cu favipiravir, un medicament antiviral folosit la tratarea Covid-19, la începutul săptămânii viitoare, a transmis ministrul de Externe din țara vecină vineri.
România va primi 56 milioane de euro prin intermediul programului REACT-EU, fonduri destinate sprijinirii persoanelor defavorizate.
Federația Sanitas respinge proiectul de OUG care prevede că angajații din asistența socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală, afirmând că acesta "obligă doar angajații din asistența socială să se testeze pe cheltuiala proprie" și "discriminează o categorie de salariați deja profund afectată de nenumărate inechități".
Guvernul pregătește alocarea a încă aproape 8 milioane de euro pentru compania națională aeriană TAROM, drept compensație pentru pierderile suferite în a doua jumătate a anului trecut, ca urmare a pandemiei de Covi-19. În prezent, Tarom are de achitat, pe termen scurt, datorii care se ridică la aproape 700 de milioane de lei.
Marea Britanie și Israelul vor să afle nivelul de anticorpi dezvoltat de populație în pandemia Covid-19. În Israel, testarea a fost lansată pentru minorii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, căutând să monitorizeze mai mult protecția dezvoltată de copiii nevaccinați. Guvernul vrea astfel să evite o eventuală închidere a școlilor, în ciuda creșterii numărului de cazuri provocată de varianta Delta, scrie AFP.
Demonstranți anti-carantină s-au ciocnit violent, sâmbătă, cu poliția, în timp ce mii de oameni, fără mască, au mărșăluit pe străzile din orașul australian Melbourne, relatează The Guardian.
Grupul turc Șișecam, cel mai mare producător de sticlă din Turcia și printre primii cinci jucători din industria globală de profil, prezent cu fabrică și în România, și-a asigurat un împrumut de 75 milioane de dolari de la International Finance Corporation (IFC), fonduri ce vor fi utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru și vor contribui la redresarea companiei post-pandemie.
Grupul de Comunicare Strategică anunță vineri 628 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, nouă persoane au decedat. Numărul pacienților cu COVID-19 internați la ATI a crescut la 167.