Fostul director al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz Avram Pantelimon, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, este urmărit penal de DNA într-un alt dosar, alături de alte două persoane care au făcut parte din conducerea unității, el fiind acuzat că a primit de la reprezentantul unei firme câștigătoare a unei licitații suma de 60.000 de euro pentru a accepta recepția unui echipament cu toate că acesta nu corespundea cerințelor stabilite în documentația de atribuire. Prejudiciul produs Romgaz depășește 2,6 milioane de lei.
Retailerul Cora din grupul franco-belgian Louis Delhaize a operat modificări în Consiliul de Administrație al Romania Hypermarche SA, principala companie locală prin care se derulează operațiunile Cora din România, prin numirea ca administratori a Emiliei Bunea, directorul general al asigurătorului de viață Metropolitan Life, și a lui Carmen Neagu, CEO-ul grupului de companii de servicii energetice EnergoBit Cluj.
Primăria Capitalei va prelua gratuit de la Serviciul Român de Informații un teren de peste 11 hectare, lângă groapa de gunoi Rudeni și rampa ecologică de depozitare a deșeurilor Chiajna ale companiei Iridex, pe care va construi o centrală termoelectrică în cogenerare care să utilizeze drept combustibil deșeurile municipale.
Pentru tronsonul de metrou Universitate - Piața Iancului - Pantelimon, Guvernul a contractat un împrumut de 465 millioane de euro și s-a angajat să aloce de la buget alte 828 milioane de euro, dar până în prezent nu a investit decât 9 milioane de euro pentru proiectarea secțiunii Iancului-Pantelimon.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu 27 ianuarie, a directorului Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Pantelimon Avram.