Tribunalul București a respins cererea de fuziune între Patria Bank și Banca Comercială Carpatica, ceea ce va întârzia procesul de contopire a celor două bănci dincolo de 1 februarie, potrivit unui comunicat la Bursă.
Patria Bank, bancă ce urmează să fuzioneze cu Carpatica și să preia numele celei din urmă, a luat în plată 11 apartamente în toată țara, în valoare de 1,3 milioane de lei.
Banca Națională a României a aprobat prealabil operațiunea de fuziune prin absorbție dintre Banca Comercială Carpatica și Patria Bank, fostă Nextebank (bancă absorbită), potrivit unui comunicat al BCC de la Bursă.
Asociația Română a Băncilor este în negocieri cu autoritățile de resort pentru o schimbare a cadrului de reglementări în așa fel încât acesta să permită furnizarea unor servicii bancare digitale integrale. Nivelul de securitate și recunoașterea tranzacțiilor sunt aspecte care nu permit eliminarea totală a hârtiilor, precum și costul de autentificare a operațiunilor digitale, atrage atenția Valentin Vancea, șef de operațiuni la Banca Comercială Carpatica.
Convocatorul AGA corectat remis de Romgaz BVB stipulează că acționarii sunt convocați în vederea aprobării "retragerii SNGN ROMGAZ SA din Patria Bank SA si aprobarea depunerii declaratiei de retragere". Nu doar Romgaz deține acțiuni la Patria Bank, ci și mai mulți membri ai conducerii producătorului de gaze, printre care directorul general Virgil Metea, totodată membru executiv al Consiliului de Administrație, și directorul general adjunct Dumitru Rotar, potrivit declarațiilor de avere și interese ale acestora.
Nu doar Romgaz deține acțiuni la Patria Bank, ci și mai mulți membri ai conducerii producătorului de gaze, printre care directorul general Virgil Metea, totodată membru executiv al Consiliului de Administrație, și directorul general adjunct Dumitru Rotar.
În procesul de restructurare, Banca Comercială Carpatica și-a redus activele cu 5,43%, la 2,89 miliarde lei, în paralel cu o diminuare de 8% a pasivelor, în principal prin reducerea numărului de depozite atrase. Instituția de credit își recunoaște pierderi în creștere, dar își îmbunătățește indicatorii prudențiali.
Banca Națională a României (BNR) a acordat avizul Patria Bank (fosta Nextebank) pentru externalizarea de servicii bancare în rețeaua Poștei Române, în următorii ani, a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR).
Nextebank și-a schimbat denumirea în Patria Bank și vizează o fuziune cu Banca Comercială Carpatica, în acest an, potrivit unui comunicat de presă al băncii.