Patria Bank a luat în plată 11 apartamente. După fuziune, acestea vor ajunge la Banca Carpatica

Patria Bank a luat în plată 11 apartamente. După fuziune, acestea vor ajunge la Banca Carpatica
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 12 dec 2016

Patria Bank, bancă ce urmează să fuzioneze cu Carpatica și să preia numele celei din urmă, a luat în plată 11 apartamente în toată țara, în valoare de 1,3 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Micuța Patria Bank, locul 27 în sistemul bancar din România, și-a crescut portofoliul de imobile ca urmare a Legii dării în plată. Banca a votat transferul a 33 de imobile din patrimoniul personal în cel al Băncii Comerciale Carpatica, bancă la care controlează pachetul majoritar de acțiuni și cu care urmează să fuzioneze prin absorbție, preluând structura Carpatica.

Printre cele 33 de imobile transferate către Carpatica se numără diferite clădiri ale sucursalelor din țară, terenuri ajunse în proprietatea băncii – cu o valoare totală de 43,9 milioane de lei - dar și 11 apartamente date în plată de foștii clienți ai băncii, cu o valoare înregistrată de 1,3 milioane de lei, dintre care cel mai scump este unul situat în Bulevardul Ghencea, București, cu o valoare de 311.000 lei, potrivit anexei la Hotărârea Generală a Acționarilor din 8 noiembrie.

Programul Prima Casă a fost modificat, locuințele noi vor fi favorizate CITEȘTE ȘI Programul Prima Casă a fost modificat, locuințele noi vor fi favorizate

Pe lângă imobilele deja preluate, banca, care purta numele de Nextebank până la începutul acestui an, are deschise 14 dosare pe darea în plată la instanțele din întreaga țară, cele mai multe fiind contestații la notificările clienților.

Legea prevedea dreptul debitorilor consumatori de a stinge integral creditul prin transferul către bancă locuinței ipotecate care garantează împrumutul, indiferent de valoarea de piață a acesteia, și fără explicații suplimentare. Curtea Constituțională a amendat legea în sensul că darea în plată se aplică doar în condițiile impreviziunii, care urmează să fie detaliate într-o motivare ce nu a fost încă publicată.

Patria Bank este deținută de fondul de investiții Axxess Capital, condus de Horia Manda, și a devenit acționar majoritar, în acest an, la Banca Comercială Carpatica printr-o combinație de subscripție la majorarea capitalului și achiziții de acțiuni. După tranzacție, Patria Bank a votat pentru fuziunea prin absorbție în Carpatica, și va purta numele mult mai cunoscut al băncii fondate de Ilie Carabulea la Sibiu.

Camping-uri și terenuri în proprietate

Patria Bank deține terenuri de 10.000 de mp în Baciu, Comuna Săcele, Județul Brașov, înregistrate la o valoare de aproape 2,2 milioane de lei, un teren de aproape 27.000 de mp în satul Olteni, județul Vâlcea, cu o valoare de 3,9 milioane de lei dar și o cotă într-un drum de acces în Brașov, înscris la aproape 670.000 de lei.

Banca mai deține și Campingul Dârste – Apa Rece în județul Brașov, cu teren și construcții, înscris ci o valoare de aproape 570.000 de lei.

Imobilele au ajuns la bancă după ce a preluat garanțiile unor credite neperformante pentru care a făcut provizioane de 5,6 milioane de lei, se arată în anexă.

Statul a plătit băncilor aproape 42 milioane de lei pentru default-urile Prima Casă. Cererile de plată au crescut cu 41% în ultimul an CITEȘTE ȘI Statul a plătit băncilor aproape 42 milioane de lei pentru default-urile Prima Casă. Cererile de plată au crescut cu 41% în ultimul an

Patria Bank avea, potrivit raportului pe anul 2015, ultimul publicat, active de 1,2 miliarde de lei - dintre care credite de 547 de milioane de lei, în creștere cu aproape jumătate față de 2014. Pierderile băncii au scăzut de la 28 de milioane de lei la 8 milioane de lei.

Carpatica avea pierderi de peste 37 de milioane de lei la nouă luni, în creștere cu aproape o treime față de septembrie 2015.

Rata de adecvare a capitalului a ajuns la 12,6%, în crestere de la 4,9% la finele anului trecut, dar în ușoară coborâre față de primul semestru.

Soldul de credite al băncii era de 639 de milioane de lei, în scădere cu 19% față de septembrie 2015, iar activele de 2,7 miliarde de lei, în scădere cu 11%.

În urma fuziunii, capitalul social al BCC va crește de la 220 de milioane de lei la 376 de milioane de lei, potrivit planului de fuziune.

viewscnt
Afla mai multe despre
patria bank
banca comerciala carpatica
credite ipotecare
darea in plata