KMG International și subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions au contestat în instanță sechestrul asigurător pus de procurorii DIICOT pe active de peste 3 miliarde lei ale celor trei companii în dosarul Rompetrol 2, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.
Activitatea din România a firmei de avocatură Salans, actualmente Dentons, se leagă indisolubil de numele americanului Obie Moore, unul dintre cele mai influente personaje de la București de după 1989. Printre multe altele, Moore a fost șef al AmCham și a deținut și funcția de director general al Rompetrol Holding.
Rompetrol Rafinare, care controlează rafinăriile Petromidia și Vega, s-a menținut pe profit și în primul trimestru al acestui an, după rezultatul pozitiv de peste 268 milioane lei consemnat în 2015, și a încheiat primele trei luni din 2016 cu un profit net de 165,7 milioane lei, față de pierderea de 329,5 milioane lei înregistrată în T1 2015.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat, miercuri seară, pe contul său de Facebook, că ministerul s-a constituit parte civilă în dosarul în care DIICOT a pus sechestru pe active de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.
Dinu Patriciu a beneficiat de sprijinul clasei politice "prin prisma conexiunilor politice sau de afaceri pe care le avea atât cu Partidul Social Democrat, cât și cu Partidul Liberal al cărui membru a fost”, dar și de pasivitatea a numeroși funcționari în cazul fraudării Rompetrol, arată procurorii DIICOT.
Fiscul susține că a menținut sechestrul instituit în 2010 asupra unor terenuri, instalații și participații în filiale ale Rompetrol Rafinare pentru că instituțiile statului nu i-au comunicat dacă prevederile memorandumului de înțelegere încheiat în 2013 între Guvern și Rompetrol pentru stingerea datoriei istorice a companiei au fost sau nu respectate și implementate.
KazMunayGas (KMG), grupul energetic controlat de statul kazah, susține, într-un comunicat de presă, că nu a fost informat oficial despre existența unor investigații cu privire la Rompetrol Group, actualmente KMG International, în momentul când a preluat compania, în 2007, și afirmă că va folosi toate mecanismele legale pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției. KazMunayGas nu precizează cine trebuia să îi prezinte aceste informații. În 2007, compania a fost preluată de la Dinu Patriciu.
Sechestrul institutuit luni de procurorii DIICOT pe bunuri de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare survine la mai puțin de o lună după ce doi miniștri-cheie din Guvernul Cioloș au "binecuvântat" acordul privind preluarea de către CEFC China a 51% din fosta Rompetrol Group.
Procurorii DIICOT au pus, luni, sechestru asigurător pe bunuri ale companiilor KMG International (fosta Rompetrol Group), Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) și Rompetrol Rafinare, precum și pe conturi de salarii aparținând unui număr de 4 persoane fizice, într-un dosar disjuns din cel în care a fost judecat și Dinu Patriciu, prejudiciul fiind estimat la peste 3 miliarde de lei.
La finalul lunii martie, Manuela Plăpcianu s-a retras din funcțiile de CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Artmark, locul său fiind luat de acționarul majoritar Alexandru Bâldea în postul de director general și de Horia-Roman Patapievici, fostul șef al Institutului Cultural Român, în cel de președinte.
Familia omului de afaceri Dinu Patriciu a ieșit din compania care voia să dezvolte un proiect imobiliar în zona Străulești împreună cu Erste Immorent Group România, participațiile deținute de fratele lui Patriciu, Șerban Patriciu și o firmă administrată de acesta fiind preluate de către Immorent.
Tribunalul București a respins cererea Rompetrol de a intra în insolvență deoarece compania nu a depus o listă cu adresele creditorilor și cauza creanțelor, motivează judecătorii. Aceștia mai arată că Rompetrol a depus liste atât de incomplete ale creditorilor, încât nu s-a putut stabili nici măcar dacă este vorba despre persoane fizice sau juridice.