În urma scumpirilor operate în primele zile ale lunii iunie, motorina standard a ajuns la prețul de 9 lei/l în 8 din cele 20 de stații OMV din capitală, fiind o chestiune de timp până când și concurenții, în special cei de la Mol și Rompetrol, care practică prețuri apropiate, să urmeze exemplul liderului pieței, OMV Petrom.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom a majorat marți, ziua aprobării de către UE a unui embargo asupra petrolului rusesc, prețul benzinei cu 4 bani pe litru atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, o mișcare similară efectuând și compania deținută de grupul maghiar MOL. Prețul motorinei a rămas în schimb, neschimbat.
Cele mai importante companii distribuitoare de carburanți au majorat în acest weekend prețul motorinei cu 4 bani/, iar pe cel al benzinei, cu 4 sau 8 bani/l, în urma scumpirilor diferența dintre prețul diesel-ului și cel al benzinei coborând la 60 de bani pe litru, de la peste 90 de bani pe litru, cât se înregistra la începutul lunii.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit vineri benzina cu 4 bani/l atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, păstrând însă același preț la motorină. În urma scumpirii accelerate a benzinei din ultimul timp, diferența dintre prețul acesteia și cel al combustibilului diesel a coborât de la peste 90 de bani la începutul lunii la 61 bani.
Lukoil a scumpit miercuri benzina cu 4 bani/l, la numai o zi după ce OMV Petrom majorase la rândul său prețurile la același carburant cu o sumă identică, ceea ce a făcut ca diferența de preț dintre benzina standard și diesel să coboare în medie, în stațiile din București, de la 90 de bani, la începutul acestei luni, la 65 de bani. Cea mai ieftină benzină din capitală poate fi achiziționată în prezent cu 8,11 lei/l în 3 stații Lukoil, iar cea mai ieftină motorină, cu 8,76 lei/l în 2 stații ale aceleiași companii.
Benzina s-a scumpit cu 4 bani pe litru în ultimele 24 de ore la stațiile operate de principalii distribuitori din București, nemaiexistând nicio stație în care ea să poată fi achiziționată la un preț inferior celui de 8 lei/l. Astfel, cea mai ieftină benzină poate fi cumpărată în capitală cu 8,03 lei/l la 3 stații Lukoil. Prețul motorinei a rămas neschimbat de mai mult de o săptămână, ceea ce face ca diferența de preț dintre prețul combustibilului diesel și cel al benzinei să coboare și la 69 de bani/l, în cazul stațiilor OMV, de la aproape 90 bani/l, cât era pe 8 mai.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei comercializate în România a scăzut de la peste 90 de bani/l la sub 80 de bani/l în urma scumpirii accelerate a benzinei din ultimele 2 săptămâni. Marți, în timp ce prețul combustibilului diesel a rămas același în stațiile principalilor distribuitori, nefiind modificat decât marginal în ultima săptămână, prețul benzinei a fost majorat cu 4 bani/l în stațiile OMV și Petrom, cu 5 bani/l în stațiile Lukoil și cu 2 bani/l în cele MOL. În București, mai există doar 3 stații Lukoil cu preț situat sub 8 lei/l, mai exact 7,99 lei/l.
Benzina continuă să se scumpească în România, toate companiile care comercializează combustibili majorând prețul acesteia cu 3-4 bani/l în weekend. Cea mai redusă creștere de prețuri a fost efectuată de Lukoil, de 3 bani/l, compania care prelucrează la rafnăria sa Petrotel țiței rusesc fiind și singura care mai practică prețuri de sub 8 lei în stațiile sale din București. Singura excepție mai este stația Socar de pe Vasile Lascăr, unde benzina standard se poate achiziționa cu 7,99 lei/l.
În urma scumpirilor din ultimele două zilei, prețul benzinei din stațiile din București se situează sub pragul de 8 lei/l numai în stațiile Lukoil, care prelucrează petrol rusesc, în cele 3 stații Socar și în 7 stații Petrom.
Prețul benzinei standard comercializate în majoritatea stațiilor OMV, MOL și Rompetrol din capitală a sărit de 8 lei/l, în urma scumpirii cu 22-33 de bani din prima parte a lunii mai.
Inevitabilitatea impunerii de către Uniunea Europeană (UE) a unui embargo importului de țiței și produse petroliere din Rusia a condus la o explozie a prețurilor carburanților la pompă pe piața internă. Din momentul anunțului anunțului președintelui CE, Ursula von der Leyen, din 4 mai și până în prezent, benzina și motorina s-au scumpit cu 13 bani/l în stațiile Petrom și OMV operate de liderul pieței, OMV Petrom, și cu 10 bani/l în stațiile Lukoil, companie care va fi probabil cea mai afectată de interzicerea importului de țiței din Rusia.
Companiile distribuitoare de carburanți au majorat considerabil prețul acestora în ultima săptămână, numai miercuri MOL crescând prețurile, atât la benzină, cât și la motorină cu 8 bani/l, în timp ce competitorii său de la OMV Petrom și Lukoil cu 4 bani/l. Scumpirile au fost efectuate înaintea anunțului președintelui CE, Ursula von der Leyen, privind introducerea embargoului importurilor de țiței și produse petroliere din Rusia, care va pune o presiune suplimentară pe prețuri.
După o rară ieftinire a carburanților efectuată pe 27 aprilie, liderul pieței, OMV Petrom, a scumpit atât benzina, cât și motorina în numai o săptămână cu 12 bani pe litru. Noutatea este majorarea prețului benzinei, care în ultima lună, chiar se micșorase, comparativ cu cel al motorinei, care crescuse considerabil. Și competitorii OMV Petrom au majorat prețul combustibililor în această perioadă, chiar dacă cu sume mai mici.
Compania vinde cea mai ieftină benzină, cu 7,59 lei, la cele 2 stații din apropierea sediului său central, stația de pe Jiului și stația Petrom City, unde se poate găsi și cea mai ieftină motorină comercializată de liderul pieței, la un preț de 8,5 lei/l.
Dezechilibrul dintre cerea și oferta de motorină de pe piața europeană și cea autohtonă a condus la o scumpire accelerată a acesteia în ultima lună. În timp ce benzina a rămas la prețuri similare, chiar ieftinindu-se în cazul unor comercianți, prețurile combustibilului diesel s-au majorat considerabil, ajungând să coste cu aproape 12% sau 91 bani/l mai mult decât benzina, o creștere de aproximativ 10 bani/l fiind înregistrată numai în ultima săptămână.
Diferența dintre prețul la pompă al benzinei și cel al motorinei a crescut în România de aproape 4 ori în ultima lună, de la 20 de bani la peste 80 bani pe litru, conform analizei Profit.ro, ca urmare a dezechilibrului dintre cererea și oferta de combustibil diesel de pe piața europeană și autohtonă, care era într-o mare parte compensat prin importuri din Rusia.
Diferența dintre prețul motorinei și cel a benzinei a crescut cu peste 10 bani/l în numai 4 zile, depășind nivelul de 70 de bani/l, ca urmare a dezechilibrului dintre cererea și oferta de combustibil diesel la nivel european și local, accentuat de războiul din Ucraina. Joi, cea mai ieftină benzină comercializată în capitală costa 7,65 lei/l, în timp ce cea mai ieftină motorină se putea cumpăra cu 8,35 lei/l la unele stații Petrom.
Raportul dezechilibrat dintre cererea și oferta de motorină de pe piața europeană și de pe cea locală a făcut ca diferența de preț dintre un litru de combustibil diesel și unul de benzină să se dubleze în ultimele 2 săptămâni, de la 30 de bani la aproape 60 de bani. În ultima săptămână, majoritatea companiilor comerciante au ieftinit benzina și au scumpit motorina.
Volatilitatea ridicată a petrolului de pe piețele internaționale pare a se fi transmis și în prețul la pompă practicat în stațiile din România, care se concurează în ieftiniri și scumpiri haotice. Astfel, MOL a ieftinit joi seara benzina cu 6 bani/l după ce cu nici 24 de ore în urmă o scumpise cu 4 bani/l, iar OMV Petrom a majorat joi la prânz prețul benzinei din cele mai ieftine stații ale sale cu 3 bani/l după ce cu mai puțin de 12 ore în urmă îl micșorase cu 6 bani/l.
OMV Petrom, liderul pieței autohtone de carburanți, a ieftinit joi benzina cu 6 bani pe litru, transferând în prețul la pompă scăderea cotațiilor țițeiului Brent din ultima săptămână, așa cum anticipa Profit.ro.
MOL și Lukoil au scumpit în prima zi a acestei săptămâni motorina cu 8, respectiv 4 bani/l, ajungând în apropierea prețurilor practicate de stațiile concurente, OMV, respectiv Petrom, care luni au păstrat aceleași prețuri din weekend. Benzina a rămas la același nivel al prețurilor din weekend la toate stațiile.
Prețul motorinei a crescut în ultima săptămână cu 30-40 de bani/l, în timp ce cel al benzinei cu cel mult 10 bani/l, după scumpirile combustibililor Diesel efectuate duminică la de OMV Petrom, cu 8 bani/l, și Lukoil, cu 5 bani/l. În a doua jumătate a lunii martie țițeiul Brent, de referință pe piața eurpeană, s-a apreciat cu 23%, de la nivelul de 97 de dolari/baril înregisrat pe 16 martie, acesta ajungând în prezent la 119,2 dolari/baril.
Aprecierea prețului petrolului, dezechilibrul dintre cererea și oferta de combustibil diesel de pe piața europeană, dar și intrarea în revizie a conductei prin care Rompetrol și Lukoil importă țițeiul pe care-l prelucrează în România continuă să producă efecte pe piața autohtonă a carburanților. Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, majoritate companiilor locale au scumpit motorina, în timp ce benzina a rămas la același nivel, Lukoil ieftinind-o chiar, pentru a doua zi consecutiv, cu 2 bani/l.
Motorina continuă să se scumpească, în stațiile Petrom ea depășind pragul de 8 lei/l, preț record, care nu a fost înregistrat nici măcar în seara panicii instaurate în benzinării, când prețul unic impus de liderul de pe piața carburanților, OMV Petrom, a fost de 7,99 lei/l. Miercuri, majoritatea companiilor care comercializează carburanți au efectuat majorări de prețuri la motorină, dar nu și la benzină.
OMV Petrom, cea mai importantă companie care comercializează carburanți în România, a scumpit în noaptea de luni spre marți motorina cu 5 bani atât la stațiile Petrom, cât și la cele OMV, în urma scumpirii accelerate a petrolului Brent, de referință pe piața europeană, din ultima săptămână.