Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de stat prin Ministerul Economiei, a decis să abandoneze unul dintre cele 9 mari perimetre de hidrocarburi din România la care deține participație de 100%, 8 Est Depresiunea Panonică, după ce lucrările de prospectare și explorare derulate acolo nu au dus la descoperirea de zăcăminte de gaze exploatabile comercial.
Producția de gaze naturale a producătorului de profil controlat de stat Romgaz a scăzut cu 23,8% în trimestrul al treilea din 2020, potrivit informațiilor preliminare publicate de companie, de la aproape 1,25 miliarde metri cubi în T3 2019 la 952 milioane metri cubi în perioada similară a anului în curs.
Romgaz nu mai este cel mai mare producător de gaze din România, reducându-și producția pe trimestrul al doilea cu peste 30% ca urmare a atât a crizei Coronavirusului, care a impactat în special prețurile, dar și a concurenței OMV Petrom, care a continuat să producă la un nivel apropiat de cel de anul trecut, dar a mai și importat gaze. În perioada aprilie-iunie, OMV Petrom a produs cu 176 milioane metri cubi mai mult gaz decât principalul său concurent.
Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Tehnologii Nucleare (RAAN), controlată integral de Ministerul Economiei și aflată în faliment din 2016, a scos la vânzare activele termocentralei Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care a asigurat în trecut alimentarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, dar și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă.
Profitul net al producătorului de gaze naturale controlat de stat Romgaz a crescut cu 5,5% în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 571,9 milioane lei, cu toate că producția de gaze a companiei s-a redus cu 4,7%, veniturile din vânzarea acestora au scăzut cu peste 18%, iar cifra de afaceri per total – cu mai mult de 16%.
Producția autohtonă de gaze și-a continuat și la începutul lunii mai declinul pronunțat, scăzând cu aproximativ 13% în numai câteva zile, după ce în cursul lunii aprilie fusese redusă cu alte 14 procente. Iar perspectivele pe termen mediu și lung sunt sumbre, directorul financiar al OMV, Reinhard Florey, anticipând o scădere a producției Petrom în 2021 ca urmare a reducerii investițiilor în upstream.
Companiile producătoare de gaze din România nu mai introduceau luni în sistemul național de transport decât 234 GWh, comparativ cu 272 GWh la începutul lunii aprilie, fiind reluat în schimb importul de gaze rusești din Ucraina (20 GWh). OMV Petrom susține că reducerea de producție e în graficul declinului natural, de 5% anual, în timp ce Romgaz afirmă că în aprilie și-a redus producția cu 15% ca urmare a scăderii abrupte a cererii, de 45% potrivit calculelor Profit.ro.
Companiile autohtone de gaze, în principal Romgaz și OMV Petrom, și-au redus producția de la începutul lunii aprilie, cu aproximativ 8,5% în numai 2 săptămâni, adaptându-se din mers prăbușirii consumului, care a scăzut în medie cu aproape 40%. Carantinarea economiei a gripat consumul industrial, de bază pe timp de vară când cel rezidențial se reduce sezonier.
Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, și-a majorat anul trecut profitul net cu 4,55%, la 1,43 miliarde lei, în pofida reducerii producției proprii și a livrărilor cantitative către clienți, grație obținerii unui preț mediu de vânzare mai mare decât în 2018.
România are nevoie de un cadru reglementator-fiscal menit a încuraja, și nu descuraja, cum este cazul în prezent, investițiile în segmentul de explorare și producție de gaze. Dovadă: 2019 este anul cu cea mai accelerată scădere a producției autohtone, care va depăși probabil valoarea de 4,5%, ambii producători interni raportând o reducere a volumului gazelor extrase. Dacă în cazul OMV Petrom nu este o surpriză, dată fiind evoluția din ultimii ani, ca urmare a scăderii naturale a producției, și Romgaz, care a înregistrat creșteri în 2017 și 2018, a anunțat că producția sa de anul trecut a scăzut cu 1,1%.
Producția de gaze din România, cel de-al treilea mare producător din Uniunea Europeană, a scăzut cu 3,9% în 2018, ajungând la 10,2 miliarde metri cubi (sau 108,5 TWh), se precizează în raportul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) și Consiliului Reglementatorilor Europeni în domeniul Energiei (CEER) publicat recent.
Iarna se apropie cu vești rele: după ce OMV Petrom a anunțat o scădere a producției de 9,1%, și celălalt mare producător local, Romgaz, a raportat o reducere cu 2,3% a cantității de gaze extrase în trimestrul al treilea, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Politica guvernului PSD de subvenționare a consumului și de descurajare a producției, în special a celei din Marea Neagră, poate face o victimă ilustră: OMV Petrom, care ar urma, potrivit estimărilor Transgaz, să-și înjumătățească producția în următorii zece ani, în cazul în care proiectul Neptun Deep nu va fi demarat.
Compania sârbă Naftna industrija Srbije (NIS), controlată de Gazpromneft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat Gazprom, a încheiat un contract cu operatorul sistemului național de transport al țițeiului și condensatului, Conpet, care are ca obiect transportul pe calea ferată până la granița cu Serbia a țițeiului extras de subsidiara românească NIS Petrol din perimetrele concesionate în vestul țării.
Guvernul estimează că va încasa cu peste 260 milioane lei în plus față de prevederile bugetare inițiale din impozitul pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, reiese din proiectul de ordonanță de aprobare a rectificării bugetare.
Romgaz a depozitat în primele 6 luni ale anului o cantitate de gaz aproape egală cu jumătate din producția sa internă din această perioadă, producție care în trimestrul al doilea al anului a înregistrat o scădere de 0,5% față de perioada similară a anului trecut. Volumul ridicat de gaz depozitat este rezultatul direct al OUG 114 și al legislației secundare adoptată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care obligă cea mai importantă companie producătoare de gaz din România să aloce lunar cantități de gaz la preț reglementat de 68 de lei/MWh către furnizori, care preferă să-l înmagazineze.
Impunerea de către Guvern, din 2013, a unui impozit pe veniturile suplimentare obținute de producătorii români de gaze ca urmare a dereglementării prețurilor în acest sector a favorizat importurile de gaze rusești, arată Curtea de Conturi, în sinteza unui raport de audit al performanței pieței de gaze naturale din România, analizat de Profit.ro.
Romgaz a profitat de primele luni ale acestui an în care nu intrase încă în vigoare plafonarea prețului gazelor naturale și și-a majorat cu 16,26% sau 75,8 milioane lei profitul net pe primul trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut. În primele trei luni ale anului, Romgaz a raportat un profit de 542 milioane lei, la o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei, în creștere la rândul său cu 15,5% față de cea înregistrată în perioada ianuarie-martie 2018.
Compania a cerut să nu îi fie tăiate energia electrică și gazele, pe care nu le-a plătit, pentru că astfel "s-ar împiedica relansarea activității de producție, noul investitor care urmează să efectueze inspecția combinatului fiind în imposibilitatea de a constata modul de funcționare a dotărilor tehnice și a utilajelor deținute în patrimoniu".
Unul dintre cei doi mari producători de gaze ai României, Romgaz, companie controlată de statul român, vrea să vadă dacă are sens din punct de vedere economic să devină și producător de îngrășăminte chimice, prin construirea de la zero sau prin preluarea unui combinat de profil.
Achizițiile de gaze din import s-au accentuat în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, în noiembrie 2018, importurile s-au majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh, iar prețul de import a crescut la rândul său cu 40%.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, se concentrează pe cât mai multe și mai eficiente investiții, în condiții de profitabilitate maximă, a declarat, la Mediaș, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
Guvernul vrea să prelungească până în 2027 acordurile petroliere semnate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și producătorul de gaze controlat de statul român Romgaz pentru un număr de 11 perimetre de exploatare de gaze naturale concesionate de Romgaz, acorduri care urmează să expire anul acesta, respectiv în 2019 și 2020.
România a fost anul trecut statul european cu cea mai mare majorare a producției de gaze naturale, atât procentual, cât și nominal, în pofida faptului că volumul gazelor naturale extrase la nivelul întregii Uniuni Europene s-a redus cu 3%.
Criza de energie din iarna trecută, când prețurile spot au explodat pe piața angro și au dus la insolvența și chiar falimentul unor furnizori importanți, a spulberat în bună măsură mitul în care se complăcea România de mai mulți ani, cum că nu avem nici un fel de probleme în a ne asigura necesarul de electricitate din producția internă chiar și în condiții de avans puternic al consumului.