Rata anuală a inflației a ajuns la sfârșitul lui 2021 la 8,2%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Scumpirea energiei a jucat un rol important, dar și inflația de bază a crescut peste așteptări. Prețurile de consum ar putea ajunge la o rată de creștere de două cifre în primăvară fără măsurile administrative pentru stăvilirea prețurilor la electricitate și gaze, avertizează ING Bank.
Banca Națională a României a urcat estimarea de inflație de la 5,6% la 7,5% pentru finele acestui an și de la 3,4% la 5,9% pentru decembrie 2022, pe fondul creșterii peste așteptări a prețurilor la energie. Rata inflației ar urma să revină în intervalul țintă al băncii centrale abia la mijlocul lui 2023, nu înainte însă de a ajunge la peste 8% în primăvara lui 2022.
Rata anuală a inflației a ajuns la 5,3% în august, peste așteptările analiștilor. Prețurile de consum au crescut mai ales în rândul mărfurilor nealimentare, ca urmare a scumpirii energiei cu 22% față de anul trecut.
Luna trecută, guvernatorul Mugur Isărescu remarca, cu satisfacție, faptul că România nu mai este campioană la inflație în UE, dar situația s-a schimbat rapid.
Rata anuală a inflației a ajuns la 5% în iulie de la 3,9% în iunie, ca urmare a scumpirii abrupte a gazelor naturale, electricității și combustibililor.
Banca Națională a României a majorat de la 4,1% la 5,6% estimarea de inflație la finele acestui an și de la 3% la 3,4% estimarea pentru anul viitor. Guvernatorul Mugur Isărescu indică creșterile de prețuri din energie drept principale responsabile pentru estimarea mai ridicată și admite că cifrele nu arată “chiar frumos”.
Rata anuală a inflației a surprins din nou negativ în iunie și a fost aproape de 4%. Nu numai că inflația e în afara țintei băncii centrale, dar prognoza BNR pentru finele anului s-ar putea dovedi prea optimistă, mai ales că urmează noi creșteri de prețuri la electricitate și gaze. Analiștii se așteaptă ca BNR să vină cu un control mai strict al lichidității în perioada următoare și să fie ultima bancă centrală din regiune care să ridice dobânda cheie, însă unii dintre ei estimează că rata de referință ar putea fi majorată încă din acest an.
Curentul electric s-a scumpit cu 18,3% în ianuarie, după ce bâlbele din liberalizarea pieței de energie electrică n-au adus cele mai bune oferte pentru consumatori, mulți rămânând cu prețurile ridicat de ultimă instanță. Electricitatea mai scumpă a ridicat inflația cu 1,3% față de decembrie și de la 2,1% la 3% în termeni anuali.
Datele privind inflația în septembrie au surprins piața cu o scădere a ratei anuale, față de o ușoară creștere așteptată de analiști. Economiștii se așteaptă astfel la o rată mai redusă a inflației pentru acest an, dar pe de altă parte nu cred că BNR va reduce dobânda cheie, aflată la cel mai ridicat nivel din UE.
Banca Națională a României a redus prognoza de inflație pentru acest an la 2,8% și la 2,5% pentru finele anului viitor ca urmare a efectelor COVID 19 asupra cererii interne în perioada următoare. Banca centrală notează că perspectiva este marcată de incertitudini și că riscurile cele mai mari vin dintr-o creștere a cazurilor de infectare sau o revenire a contaminărilor în viitor care să ducă la o criză economică persistentă.
Banca Națională a României a majorat prognoza de inflație pentru finele lui 2019 de la 3% la 4,2%, pe fondul unei creșteri mai mari ale prețurilor la legume, fructe și ouă, dar și la carburanți și tutun.
Măsurile fiscale recente adoptate de Guvern prin Ordonanța 114/2018 au dominat discuțiile din Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, potrivit minutei ședinței de politică monetară din 7 februarie. BNR consideră că politica fiscală generează presiuni inflaționiste, incertitudini ridicate și va reduce creșterea economică, inclusiv ca urmare a afectării investițiilor și consumului. Conducere BNR remarcă deprecierea leului din ianuarie și estimează o o scumpire a importurilor, în condițiile unui deficit de cont curent în creștere ce necesită „atenție sporită”.
Banca Națională a României a majorat ușor, cu 0,1 puncte procentuale, prognoza de inflație pentru 2019 la nivelul de 3% și estimează că rata inflației va fi de 3,1% în 2020. Guvernatorul spune că anticipațiile inflaționiste rămân sub control, dar că există pericolul ca acestea să fie deteriorate de declarațiile publice ale oficialilor guvernamentali care atacă banca centrală sau de măsuri fiscale precum Ordonanța 114.
Banca Națională a României a revizuit în creștere de la 3,5% la 3,6% rata anuală a inflației prognozată pentru finele acestui an și de la 3,1% la 3% pentru 2019. Inflația ar urma să depășească limita de sus a țintei de inflație.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, cea mai mare bancă în funcție de active de pe piața locală, consideră că rata anuală a inflației va continua să crească luna aceasta după ce, în martie, a atins maximul ultimilor aproape 5 ani. Totodată, Erste a majorat prognoza de inflație pentru finele anului, de la 3,6% la 3,7%, peste limita superioară a intervalului țintit de BNR.
Un nou scenariu al prognozei de inflație va fi anunțat vineri de BNR, când va fi publicat noul raport asupra inflației, aprobat astăzi, acesta urmând să evidențieze perspectiva creșterii ratei anuale a inflației în lunile următoare, succedată de o temperare în ultima parte a anului. Banca centrală, care a majorat astăzi cu 0,25 puncte procentuale rata dobânzii cheie, vede noi surse de incertitudine în perioada următoare, alături de riscurile provenite în principal din conduita politicii fiscale și a celei de venituri.
Banca Națională a României a revizuit la 2,7% rata anuală a inflației la finele anului, cu 0,8 puncte procentuale peste prognoza anterioară. Pentru sfârșitul anului viitor, BNR estimează o rată a inflației de 3,2%.
Banca Națională a României a prelungit cu încă o lună intervalul în care prețurile de consum ale populației ar urma să scadă treptat, de data aceasta până la finele lunii iulie, ca rezultat al scăderii TVA și a unor tarife administrative. În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016.
Banca Națională a României a urcat prognoza privind creșterea prețurilor de consum în acest an, de la 1,1% la 1,4%, și anticipează că în 2017 rata anuală a inflației se va situa la 3,4%. Fără scăderea TVA, inflația ar fi urcat la 3% încă din acest an, iar în 2017 atingea 3,7%, ceea ce însemna depășirea intervalului de variație țintit.
Rata anuală a inflației ar fi de peste 2% pe parcursul anului viitor dacă este exclusă influența reducerii Taxei pe Valoarea Adăugată, în ținta Băncii Naționale a României, arată o prezentare a guvernatorului BNR Mugur Isărescu pentru ambasadorii țărilor europene.
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere proiecția privind inflația pentru acest an de la 0,7% la -0,7%, se arată în Prognoza preliminară de toamnă 2015, publicată pe site-ul instituției.