Asirom VIG și Omniasig VIG au câștigat licitația pentru furnizarea serviciilor de asigurare RCA și CASCO pentru autovehiculele și utilajele Romgaz. La procedură s-a înscris și Allianz-Țiriac Asigurări, dar a depus ofertă doar pentru polița RCA.
Plenul Senatului a decis, luni, prin votul majorității, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. ASF anunțase că nu susține această propunere.
Senatorii din comisia de buget au decis, marți, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. Săptămâna trecută, comisia întocmise un raport de adoptare a legii, dar luni plenul Senatului a decis să retrimită proiectul comisiei. ASF a anunțat că nu susține această propunere, pe motiv că instituția nu are competențe în domeniu.
Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom VIG și Omniasig VIG au depus oferte în vederea furnizării serviciilor de asigurare RCA și CASCO pentru autovehiculele și utilajele Romgaz, cele două contracte de asigurare fiind estimate la 1,9 milioane de lei.
Peste 15.000 polițe de răspundere civilă auto (RCA) în vigoare au fost încheiate de firme radiate de la Registrul Comerțului, arată o analiză realizată de către specialiștii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
Poliția Rutieră a aplicat anul trecut un număr de 12.878 de amenzi șoferilor care, în urma controalelor, au fost suprinși că au circulat fără asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), potrivit datelor transmise de instituție către Profit.ro.
Vicepreședintele ASF Cristian Roșu a declarat că este nemulțumit de modul în care asigurătorii gestionează polițele RCA, mai ales în privința achitării despăgubirilor. În contextul aplicării unei noi sancțiuni Euroins, important jucător pe segmentul RCA, reprezentantul ASF a afirmat că "vom scoate mănușile" și vom fi mai agresivi în privința sancțiunilor.
Euroins România, parte a grupului bulgar Eurohold, a consemnat anul trecut o creștere a subscrierilor de 27%, la circa 1,28 miliarde de lei, de la 1,007 miliarde de lei în 2018. Asigurătorul anunță pentru acest an lansarea unor noi facilități online pentru clienți.
Vicepreședintele ASF pe probleme de asigurări, Cristian Roșu, le-a recomandat reprezentanților Euroins și City Insurance, prezenți în sală la un eveniment de specialitate, să-și refacă profilul de risc în cursul acestui an, avertizând că, la cotele actuale de piață pe acest segment, este foarte complicat să reziste. Contactat de Profit.ro și întrebat dacă cei doi asigurători au nevoie de capital suplimentar, Roșu a răspuns că "deocamdată nu este nevoie".
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu susține ideea în baza căreia, împreună cu Institutul Național de Statistică, să stabilească și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA, măsură prevăzută deja într-un proiect de modificare și completare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tamvaie.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat, vineri, că va organiza un protest de amploare, pentru a atrage atenția autorităților statului asupra nerespectării prevederilor legale de către Euroins și a atras atenția că Guvernul și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să protejeze transportatorii de ”numeroasele derapaje” existente pe piața asigurărilor auto obligatorii RCA.
Societățile de asigurare au avizat, în trimestrul III, un număr de 93.392 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), cu 5,92% mai mult față de trimestrul al doilea din 2019.
Un număr de 11 sucursale care activează pe piața asigurărilor din România în baza dreptului de stabilire au subscris, în primele nouă luni, un volum de prime din asigurări de 682,05 milioane de lei, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului 2018. Defalcat, primele subscrise pe segmentul asigurărilor generale (AG) au atins 349,43 milioane de lei, în urcare cu 78% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar asigurările de viață au însumat 332,62 milioane de lei, cu 17% mai mult față de septembrie 2018.
Veniturile Euroins România din prime subscrise în primele nouă luni ale acestui an s-au ridicat la aproape 197 milioane de euro, cu 29% mai mult față de nivelul intervalul ianuarie - septembrie 2018, potrivit datelor anunțate de Euroins Insurance Group Bulgaria, acționarul majoritar al asigurătorului român.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii (RCA), avizate de societățile de asigurare în trimestrul al doilea al anului 2019.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), împreună cu Institutul Național de Statistică, va stabili și publica anual prețurile de referință la lucrările acoperite prin intermediul polițelor RCA, se arată într-un proiect de modificare și completare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tamvaie.
Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie sunt gândite să scadă în următoarele 6 luni, reiese din tarifele de referință pentru această categorie de asigurări pregătite de autorități și analizate de Profit.ro. Care vor fi prețurile.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat, miercuri, că solicită Guvernului, Ministerului Finanțelor și ASF să nu modifice legea RCA, modificări care ar duce la creșterea accentuată a tarifelor pentru toți deținătorii de vehicule din România, în condițiile în care scrisoarea de la Comisia Europeană (CE), pe această temă, este încă secretă.
Șoferul TIR-ului, care potrivit Poliției Rutiere a provocat gravul accident rutier din județul Ialomița, soldat cu 18 victime, din care 10 morți, avea poliță RCA emisă de City Insurance, liderul pieței asigurărilor din România și cel mai mare jucător pe acest segment al industriei, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Despăgubirile ar putea depăși un milion de euro, au estimat pentru Profit.ro surse din piața asigurărilor.
Propunerile de modificare a legislației RCA vor avea ca efecte, printre altele, creșterea ușoară a tarifelor pentru aceste polițe și eliminarea abuzurilor firmelor de închirieri auto, în piață constatându-se diferențe mari de prețuri între furnizorii specializați și cei care au emis facturi către asigurători. Vor fi eliminate și abuzurile unor firmelor rent-a-car, aflate "în cârdășie" cu unitățile de reparații auto, spune pentru Profit.ro un membru din Directoratul unui asigurător din primii 10 jucători din piața locală.
La acest moment nu există o presiune pe tarifele de primă RCA, iar modificările propuse, în principal referitoare la formă și nu la fond, nu sunt de natură să creeze premisele escaladării acestora în perioada care urmează, susține Cristian Roșu, vicepreședintele Sectorului Asigurări - Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Limitele de cheltuieli administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă, vor fi eliminate, ca și obligația Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a reglementa modul de calcul al tarifelor de primă, al criteriilor de risc, al indicilor de încărcare, al coeficienților de majorare și/sau corecție ori altor instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate, potrivit proiectul de lege a modificării legislației RCA.
Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea avea caracter obligatoriu în viitorul apropiat, scopul unei astfel de decizii fiind acela de a crește încrederea consumatorilor pe această piață, potrivit președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea.
Omniasig VIG, unul dintre primii cinci asigurători locali, a subscris din prime venituri de peste 630 milioane de lei în prima jumătate a anului, cu 14% mai mult față de intervalul ianuarie-iunie 2018.
Societățile de asigurare autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în primul semestru al anului în curs, prime brute în valoare de aproape 5,44 miliarde de lei, în creștere cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2018.