De ce să merg la doctor când nu mă doare nimic și nu doar când chiar am nevoie de tratament? Un calcul de risc, costuri, efort și beneficii pe care ne dorim să-l fi făcut alegând prevenția atunci când ajungem să experimentăm ultima variantă – tratamentul în faza unei boli agravate. Cu atât mai mult cu cât, între variantele de prevenție, există una – abonamentele medicale - care apasă în ambele talere ale balanței: protecția sănătății prezente și viitoare, pe de o parte, cu costuri diminuate și accesibilitate tot mai facilă în ultima perioadă, pe de altă parte.
Creșterea accentuată a cazurilor de coronavirus în ultima perioadă, provocate de varianta Delta, ridică semne de întrebare legate de evoluția pandemică din această toamnă. Numărul de vaccinări a crescut, sunt peste 5.200.000 de persoane imunizate cu schemă completă în România, însă este nevoie de un efort constant și susținut pentru continuarea acestui proces. În același timp, Agenția Europeană pentru Medicamente a început să analizeze datele clinice pentru doza „booster”, a treia doză de vaccin, la 6 luni de la imunizarea completă, care să asigure protecție suplimentară în fața noilor mutații ale coronavirusului.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a investit într-un hub medical dedicat consultațiilor online, deschis în incinta Iulius Mall din Timișoara, după lansarea platformei de telemedicină Clinica Virtuală. În cadrul acestuia, 75 de medici vor acorda consultații medicale online pacienților din întreaga țară.
Pentru fiecare 1 euro investit în piața abonamentelor medicale, acest domeniu generează suplimentar 3 euro, ca valoare adăugată brută în economia României – contribuind astfel la economia locală și la crearea de noi locuri de muncă. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu EY România, lansat în cadrul evenimentului „Health Forum – Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie”, organizat la Parlament.
Peste 4 milioane de persoane sunt vaccinate împotriva Covid-19 în acest moment în România, dintre care peste 3 milioane cu ambele doze de vaccin. Constatăm că media zilnică a cazurilor a scăzut, fapt care se datorează atât măsurilor adoptate de autorități, cât și procesului de vaccinare.
Antreprenorii Daniel Șoldea și Constantin Piti au fost autorizați să construiască un ansamblu rezidențial cu circa 140 de apartamente premium pe un teren din cartierul Timpuri Noi al Bucureștiului, cumpărat de la grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter, într-o tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro.
Evoluția imprevizibilă a pandemiei SARS-CoV-2, caracterizată prin valuri succesive și mutații diferite ale virusului, subliniază nevoia studiului aprofundat al răspunsului imun al organismului. Cât timp ne putem considera natural protejați după infecția SARS-CoV-2? Care sunt efectele post COVID-19? Mai trebuie să ne vaccinăm după ce am trecut deja prin boală? La toate aceste întrebări și nu numai încearcă să răspundă studiul REGINA MARIA referitor la imunitatea căpătată în mod natural de pacienții vindecați.
Statul nu vede furnizorii privați de servicii de sănătate ca parteneri de dialog, o serie de anomalii se perpetuează în reglementările din domeniu, care fie întârzie să fie aprobate, riscând să lase fără acoperire legală activități în care s-au făcut investiții, fie se aplăcă neunitar în țară. Sunt câteva din semnalele de alarmă trase de Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate Regina Maria, într-un interviu acordat în emisiunea Profit Live. Deși cadrul nu este încurajator, compania sa va continua investițiile și anul acesta în infrastructură și echipamente medicale, după un an dificil, în care, în ciuda întreruperii activității în starea de urgență, a reușit să pivoteze către servicii cu cerere mare în pandemie și să crească în final cu 27% cifra de afaceri.
Femeile dezvoltă un titru mai mare de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 decât bărbații după vaccinare, mai ales cele care au trecut deja prin boală, relevă un studiu realizat recent de către Rețeaua de sănătate Regina Maria. Datele studiului mai arată că prezența unor simptome locale sau sistemice post vaccinare nu influențează răspunsul imun postvaccinal.
Regina Maria raportează o creștere de 27% a cifrei de afaceri consolidate nete în anul 2020 față de 2019, anunțând o cifră de afaceri de 237 milioane euro. Principalii factori de creștere au fost segmentul de laborator și divizia de abonamente.
Cifra de afaceri a pieței serviciilor medicale private din România a crescut cu 18% față de 2018 și a fost cu aproape 330% peste nivelul din 2010, la aproximativ 14 miliarde de lei în 2019.
Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, a inaugurat în zona de nord a Bucureștiului un ansamblu de spitale, Enayati Medical City, investiție de 60 milioane euro.
Rețeaua de sănătate Regina Maria transmite că a început verificări minuțioase ale proceselor care au stat la baza rezultatelor de testare COVID, după ce CFR Cluj a reclamat faptul că 23 de persoane din cadrul clubului de fotbal au fost depistate fals-pozitiv, în condițiile în care o săptămână mai târziu au fost depistate negativ.
Statisticile Rețelei de sănătate REGINA MARIA relevă faptul că laboratoarele sale au prelucrat până azi peste 74.000 de teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID 19, 64% dintre acestea aparținând pacientelor de sex feminin. Din totalul testelor procesate în cele 3 laboratoare de biologie moleculară ale Rețelei, 2% au avut un rezultat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.
Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de sănătate Regina Maria, anunță o premieră medicală - echiparea cu primul Robot MAKO din Europa Centrală și de Est, cu ajutorul căruia se implantează protezele de genunchi și de șold.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA lansează Clinica post COVID, un program integrat destinat persoanelor care au nevoie de urmărire medicală, în urma infectării și vindecării de COVID 19. Programul este gratuit pentru cadrele medicale și se desfășoară atât online, prin intermediul Clinicii Virtuale, cât și în locațiile fizice din București.
Autoritățile române trebuie să creeze un cadru legal coerent, bine structurat, care să permită funcționarea telemedicinei și după finalizarea stării de urgență, foarte multe țări din Uniunea Europeană având deja implementată legislația privind digitalizarea sectorului medical, susține Fady Chreih, CEO Regina Maria.
Mii de companii private din domeniul medical, inclusiv marii jucători de pe piață, precum Regina Maria, MedLife, Synevo, Clinica Sante, Sanador sau Polisano, au suspendat unele contracte ale angajaților în această perioadă de criză, în care statul ajută mediul privat prin susținerea de la buget a costurilor cu șomajul tehnic.
Rețeaua de sănătate Regina Maria este implicat în testarea în masă a tuturor cadrelor medicale din linia întâi în combaterea coronavirus, urmând ca personalul medical din România, din spitalele COVID-19, dar și din alte unități medicale de stat să beneficieze gratuit de testarea răspunsului imun la infecția cu noul coronavirus pe perioada stării de urgență.
O vizită amânată la medic poate face diferența între a trata din timp o afecțune și a ajunge mai târziu la spital cu situație medicală agravată. Pentru mulți oameni, însă, a merge rapid la un cabinet medical nu este deloc simplu, mai ales pentru vârstnici sau în zone unde nu există specialiști. Problema și-a găsit, paradoxal, rezolvare într-o perioadă cu dificultăți mari de deplasare, ce au afectat întreaga populație: cea a stării de urgență. Autoritățile au creat un cadru legal temporar care să permită funcționarea telemedicinei, însă nevoia serviciilor medicale la distanță, cu acoperire juridică, rămâne valabilă și după ce decretele de acum își vor înceta aplicabilitatea.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a ajuns astăzi la 10.000 de teste prelucrate în laboratoarele sale, pentru depistarea infecției cu noul tip de coronavirus. Furnizorul medical continuă să susțină eforturile de testare la nivel național, prin intermediul celor trei laboratoare complet utilate, acreditate și autorizate pentru a prelucra teste RT-PCR. Acestea procesează zilnic aproximativ 20% din totalul testelor efectuate în România în fiecare zi.
Cadrele medicale care luptă zilele acestea în prima linie pentru salvarea pacienților afectați de coronavirus sunt supuse unei pesiuni fizice și mentale enorme. De puterea medicilor și asistenților depinde sănătatea oamenilor tratați, iar consilierea psiho-emoțională devine importantă în astfel de momente. Pentru a putea oferi și un astfel de suport gratuit tuturor celor care au nevoie, Rețeaua de Sănătate Regina Maria și Atlas și-au reunit eforturile într-un proiect comun.
În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile și protocoalele impuse către autorități, Regina Maria își extinde capacitatea de prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 și în laboratorul Genetic Center din București, parte a rețelei de sănătate.
În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile impuse de către autorități, Rețeaua de sănătate RE
Rețeaua de sănătate Regina Maria permite întreprinderilor mici și mijlocii să amâne plata abonamentelor medicale cu 2 luni, pentru ca angajații acestora să aibă în continuare acces la servicii medicale chiar dacă firma se confruntă cu dificultăți în această perioadă.