Una dintre cele două subsidiare constănțene din România ale Gazpromneft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat Gazprom, a intrat direct în faliment, în urma cererii proprii în acest sens, iar cealaltă se îndreaptă în aceeași direcție, din cauza sancțiunilor economice impuse de Uniunea Europeană Rusiei a doua zi după startul agresiunii militare a trupelor Kremlinului împotriva Ucrainei, prin invazia din 24 februarie 2022.
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia și Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgență, iar acest lucru s-a întâmplat și sâmbătă, relatează presa ucraineană.
Subsidiarei din România a unei companii majore din Polonia, cu operațiuni importante de producție industrială pe plan local, unde este prezentă din 2010, i s-au blocat în sistemul bancar timp de mai bine de un an de zile bani destinați unui furnizor din Ucraina. Asta pentru că, la scurt timp după agresiunea militară a Moscovei împotriva țării vecine, doi dintre acționarii indirecți ruși ai vehiculului juridic luxemburghez ce controla banca ucraineană la care furnizorul își avea conturile au fost trecuți pe lista entităților sancționate economic de Uniunea Europeană.
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, vrea să cumpere sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (SHORAD-VSHORAD).
Profitul net al companiei de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a scăzut cu peste 17% în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2022, la 23,7 milioane lei, după ce avansul cheltuielilor l-a depășit pe cel al veniturilor.
Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat la București, la Romanian Gas Conference 2023, că Budapesta respinge orice fel de abordare politică sau ideologică a problemei aprovizionării cu energie în Europa, răspunzând astfel criticilor frecvente la adresa Guvernului Viktor Orban cu privire la relația comercială dintre Ungaria și gigantul rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, mai ales după agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei.
Guvernul a decis să-și ia ″în mod necondiționat și irevocabil″ angajamentul față de Comisia Europeană că va contribui direct, de la bugetul de stat, cu până la aproape 50 milioane euro, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, la subvenționarea dobânzii datorate de Ucraina la rambursarea împrumutului de 18 miliarde euro acordat de UE la finalul anului trecut.
Guvernul se pregătește să-și ia ″în mod necondiționat și irevocabil″ angajamentul față de Comisia Europeană că va contribui direct, de la bugetul de stat, cu până la aproape 50 milioane euro, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, în caz de nevoie, la subvenționarea dobânzii datorate de Ucraina la rambursarea împrumutului de 18 miliarde euro din partea UE.
Anul trecut, și ca urmare a războiului din Ucraina și a sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, cifra de afaceri a Gazpromneft Marine Bunker Balkan s-a prăbușit.
Compania ucraineană de stat Ukrenergo, operatorul sistemului energetic național al țării vecine și omolog al Transelectricii din România, începe pe 2 noiembrie licitații zilnice pentru alocarea de capacitate de interconexiune pe granița dintre cele 2 state, pentru schimburi comerciale transfrontaliere de energie electrică, prima zi de livrare urmând să fie 3 noiembrie.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) menționează, într-un document oficial, ″deficiențe″ majore în asigurarea stocurilor de muniție de artilerie ale Armatei române, în condițiile agresiunii militare a Rusiei împotriva țării vecine Ucraina, astfel că a inițiat două proceduri de urgență de achiziție, pentru completarea acestor rezerve.
NATO "a identificat nevoia existenței unei structuri de comandă-control (C2) a Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) pentru regiunea Mării Negre, care să asigure comanda, controlul și sincronizarea eforturilor aliate în domeniul FOS în regiune", pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
Guvernul a aprobat o măsură de sprijin pentru agriculturii români afectați de majorarea importurilor de cereale din Ucraina, în valoare totală de sute de milioane de lei.
Armata rusă a afirmat că a întreprins un atac cu drone în noaptea de sâmbătă spre duminică împotriva portului Reni, situat pe Dunăre în sudul Ucrainei, la frontiera cu România, transmite AFP.
Ministerul Agriculturii pregătește o măsură de sprijin pentru agriculturii români afectați de majorarea importurilor de cereale din Ucraina, în valoare totală de sute de milioane de lei, relevă date analizate de Profit.ro.
România și Polonia au acordat marți ajutoare de avarie masive sistemului energetic național al Ucrainei, care s-a confruntat cu o criză de aprovizionare, pe fondul consumului record determinat de caniculă, din cauza distrugerilor cauzate începând de toamna trecută de atacurile Rusiei unui număr mare de termocentrale și hidrocentrale.
Tipul de contracte de apărare ″guvern-la-guvern″ a fost exceptat în mod nejustificat de la legislația românească a operațiunilor de compensare, exceptarea nefiind impusă de normele UE și fiind la latitudinea fiecărui stat membru.
Ucraina a fost implicată în transporturi de produse militare, exportate de alte țări decât România, care au tranzitat sau au fost transbordate prin România anul trecut, după agresiunea Rusiei împotriva țării vecine, reiese dintr-un raport oficial al autorităților de la București, analizat de Profit.ro.
Ungaria a decis să părăsească Banca Internațională de Investiții (BII), controlată de Rusia și cu România încă printre acționari, la o zi după ce SUA au sancționat creditorul, a anunțat Ministerul Dezvoltării Economice din țara vecină.
Statul ucrainean a scos la vânzare un al doilea lot de active ale combinatului neterminat de îmbogățire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, proiect "multinațional" gigant al țărilor din fostul bloc socialist demarat în anii ’80 și abandonat în urmă cu 25 de ani, la care și România deține o cotă de participare de 27%, pe care vrea de asemenea, în principiu, să o vândă.
România a acordat Republicii Moldova și Ucrainei ajutoare energetice de avarie anul trecut, după ce cele două sisteme energetice vecine s-au desprins de cel al Rusiei și s-au sincronizat de urgență la rețeaua interconectată a Europei continentale în martie 2022, la mai puțin de o lună de la startul agresiunii militare a Kremlinului.
Estonia va comanda o ″cantitate semnificativă″ de muniții de tipul dronelor kamikaze, cunoscute și ca ″loitering munitions″ (muniții rătăcitoare), a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Tallinn.
În 2023 ar putea apărea în UE presiuni pe piața produselor rafinate, în special motorină, chiar dacă până în prezent interzicerea de către UE a importurilor maritime de țiței din Rusia și limitarea prețului petrolului de către G-7 nu au condus la presiuni suplimentare pe piața internațională, susține Comisia Europeană într-un document cu previziunile economice pentru acest an.
Au fost utilizate de ambele tabere ale războiului Rusia-Ucraina, precum și în conflictul Azerbaidjan-Armenia asupra enclavei Nagorno-Karabakh.
Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom.