Angajatorii vor trebui să organizeze activitatea de resurse umane și salarizare fie prin desemnarea unor angajați proprii, cu competențe certificate în domeniu, fie prin contractarea unor servicii externe specializate, prevede un proiect de modificare a Codului Muncii.
Furnizorul de soluții IT AROBS Transilvania Software, înființat și controlat de antreprenorul clujean Voicu Oprean, a semnat o nouă tranzacție și a preluat integral UCMS Group România, o societate care produce soluții software pentru administrarea resurselor umane și salariazare, cu un business de 12,3 milioane de lei și un profit net de 3,8 milioane de lei în 2017.
Piața românească de servicii de salarizare ar putea ajunge anul acesta la 35 de milioane de euro, în creștere cu 25% comparativ cu 2018, în condițiile în care companiile sunt într-o cursă de optimizare a costurilor, a anunțat, miercuri, la solicitarea News.ro, compania de calcul salarial și administrare de personal Paylex.
Începând cu 1 ianuarie 2019, personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ va beneficia de o primă tranșă de majorare salarială, reprezentând 25% din diferența dintre salariul de bază prevăzut de legea salarizării personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 și salariul de bază din luna decembrie 2018. În 2020 vor mai exitsa două astfel de majorări, pentru ca legea salarizării să se aplice intregral în cazul profesorilor.
Membrii conducerii Tarom au venituri lunare pornind de la 1.500 euro și urcând până la 5.500 euro, mai mici oricum față de perioada 2012-2016, iar un sfert dintre angajații companiei au venituri nete sub 2.000 lei. Un alt sfert dintre angajați primesc lunar sub 3.000 lei, relevă un document oficial redactat recent și prezentat acum de Profit.ro. După 10 de ani consecutivi de pierderi, Tarom a a previzionat pentru anul 2018 un profit calificat chiar de conducere doar ca ”simbolic”.
Curtea de Conturi și-a programat pentru anul acesta un control la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a verifica dacă instituția a remediat neregulile constate de auditori privind salarizarea. În 2012, pentru fosta Comisie de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), devenită ulterior ASF, au fost avansate constatări privind plata considerată nelegală a unor prime de vacanță, premii, prime cu ocazia căsătoriei, precum și tichete cadou pentru salariații instituției în sumă netă de peste 1 milion de lei.
Guvernul ar urma să adopte, miercuri, o Ordonanță de Urgență care "să creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obțină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018", potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea.
O parte din contribuția de asigurări de sănătate (CASS) datorată de programatorii IT va fi suportată de stat, astfel încât acestora să nu le scadă salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, prevede ordonanța de urgență aprobată astăzi de Guvern.
O parte din contribuția de asigurări de sănătate (CASS) datorată de programatorii IT va fi suportată de stat, astfel încât acestora să nu le scadă salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, prevede un proiect de ordonanță de urgență lansat în această seară.
Noul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, renunță la schema de minimis pentru firmele din domeniul IT, pregătită de fostul guvern pentru a preveni reducerea veniturilor programatorilor după transferul contribuțiilor sociale la angajat. Teodorovici pregătește în schimb o ordonanță de urgență cu un ”mecanism de compensare” pentru specialiștii IT, care nu va mai reprezenta ajutor de stat.
Bugetarii vor încasa premii de excelență individuale lunare, și nu anuale ca până acum, în limita a două salarii minime brute, iar salariile vor fi majorate cu până la 35% pentru anumite categorii de personal, în timp ce pentru bugetarii care beneficiau de scutire de impozit pe venit a fost stabilită o majorare de 28,5%. Limitarea sporurilor a fost amânată totodată până la 1 martie, printr-o ordonanță de urgență adoptată miercuri de Guvern.
Bugetarii vor încasa premii de excelență individuale lunare, și nu anuale ca până acum, în limita a două salarii minime brute, iar salariile majorate deja cu 50% pentru personalul care gestionează proiecte cu fonduri europene vor fi plătite chiar dacă nu sunt eligibile pentru a fi rambursate din aceste fonduri, sunt deciziile pregătite de Guvern, relevă un document analizat de Profit.ro. Limitarea sporurilor va fi amânată până la 1 martie.
Proiecția bugetară pentru 2018 permite un deficit bugetar de 2,96%, conform metodologiei ESA, a anunțat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, care a precizat că în proiecța bugetului de stat pentru anul viitor sunt prevăzute și sumele necesare aplicării legii salarizării.
Guvernul a decis înființarea a nouă agenții pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM), atragere de investiții și promovare a exportului, prin reorganizarea celor opt oficii teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație. Fiecare agenție va avea 26 de angajați, salarizați la nivel de funcționari publici care gestionează fonduri europene.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că, de la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, miercuri, legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că de la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizația de creștere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă fotbalistul argentinian Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro și ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizație lunară de aproximativ 28 de milioane de euro.
Comisia Europeană recomandă ca majorările salariale din ultima perioadă din România să fie ținute sub control, mai ales din perspectiva faptului că cele din sectorul bugetar pot afecta mediul privat și reduce competitivitatea țării.
Guvernul pregătește înființarea a nouă agenții pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM), atragere de investiții și promovare a exportului, prin reorganizarea celor opt oficii teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație. Fiecare agenție va avea 26 de angajați, salarizați la nivel de funcționari publici care gestionează fonduri europene.
Comisia Europeană așteaptă dovezi de la București că poate susține creșterile salariale și de pensii angajate și că nu va depăși un deficit bugetar de 3%. În caz contrar, România ar putea intra în procedură de deficit bugetar excesiv, ceea ce presupune măsuri restrictive din partea Comisiei.
Smartree, furnizor local de servicii de externalizare a proceselor de HR, a înregistrat anul trecut un avans cu peste 35% al business-ului, la 13 milioane de euro, de la 9,6 milioane de euro în 2015, pe fondul intensificării proiectelor de leasing de personal și a celor de outsourcing de servicii de salarizare.
Guvernul va începe de luni discuțiile cu sindicatele din ordine publică și sănătate în vederea finalizării legii salarizării unitare în sectorul bugetar, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depășesc acest nivel să se majoreze cu 45%, a declarat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.
Față de prima variantă de proiect de buget pe 2017 a fost majorată și contribuția statului la salarizarea personalului de cult, cu 13,5 milioane lei (+3,76%), de la 359,19 la 372,69 milioane lei. Comparativ cu execuția preliminată pe 2016, estimată la 352,5 milioane lei, asta înseamnă o creștere de 5,73%.
În proiectul de buget pe 2017 este prevăzută majorarea cu 5,63% a contribuției statului la salarizarea personalului de cult, la 359,19 milioane lei, precum și creșterea, semnificativ mai amplă, cu 56,5%, a contribuției bugetului de stat la salariile personalului neclerical, respectiv la 5,409 milioane lei. Va spori și sprijinul pentru așezămintele religioase românești din afara granițelor, cu 8,43%, la 13,5 milioane lei.
Programul Partidului Social Democrat pentru Sănătate, dat publicității vineri, cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale, prevede ca de la 1 ianuarie 2018 un medic rezident debutant să aibă un salariu minim brut de 1.200 euro, în timp ce un medic primar gradul V va porni de la un salariu de peste 3.000 euro. Potrivit acestor promisiuni electorale, impozitul pe venit în cazul medicilor va fi de 0%.