Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o propunere de directivă privind stabilirea unor salarii minime adecvate pe întreg teritoriul UE, măsură menită să protejeze angajații de sărăcie și să reducă diferențele salariale, inclusiv de gen.
Peste un sfert din populație era supusă anul trecut riscului de sărăcie și excluziune socială în șapte state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria (32,5%), România (31,2%), Grecia (30%), Italia și Letonia (ambele cu 27,3%, pentru Italia datele sunt din 2018), Lituania (26,3%) și Spania (25,3%), arată datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comisia Europeană a publicat o strategie privind îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cu scopul declarat de a dubla, cel puțin, rata de renovare în UE în următorii 10 ani și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
România deține primul loc din Uniunea Europeană ca pondere a celor aflați în risc de sărăcie dintre persoanele ocupate, cu un procent de 15,7% în 2019, în condițiile în care media UE era de 8,9%, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Anul 2020 ar fi trebuit să fie marcat de o nouă reducere a sărăciei extreme, însă pandemia covid-19 a dat totul peste cap, iar între 88 și 115 milioane de oameni în plus trăiesc cu doar 1,90 dolari pe zi - adică mai puțin decât prețul unei cafele într-o țară avansată -, iar tot mai mulți locuiesc la oraș, relatează AFP.
Criza Covid-19 ar putea aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă în întreaga lume, chiar mai mult decât se estimase anterior, a avertizat președintele Băncii Mondiale, David Malpass, într-un interviu acordat AFP.
Președintele Băncii de Dezvoltare Inter-Americane (IADB), Luis Alberto Moreno, a apreciat, luni, într-un interviu, că America Latină va ieși din pandemia de COVID-19 cu o rată a sărăciei mult mai ridicată deoarece eforturile de ținere sub control a răspândirii SARS-CoV-2 au ca efect creșterea șomajului și a datoriilor, informează Reuters.
Germania a promis 3 miliarde de euro (3,4 miliarde dolari) pentru ajutarea celor mai sărace țări ale lumii, la summitul Grupului celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20), a anunțat sâmbătă Ministerul german de Finanțe, citat de Reuters.
Copiii erau în 2018 grupul de vârstă cu cel mai mare risc de sărăcie și excluziune socială în aproape jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, iar procentul variază de la 13,1% în Slovenia și 13,2% în Cehia, la 38,1% în România și 33,7% în Bulgaria, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Sărăcia afectează 14 milioane de persoane în Marea Britanie și a crescut în rândul muncitorilor, copiilor și pensionarilor, arată un studiu publicat vineri și citat de France Presse.
România a făcut progrese în reducerea riscului de sărăcie la persoanele care au un loc de muncă, dar cu toate acestea a rămas și în anul 2018 statul UE cu cel mai înalt risc de sărăcie pentru persoanele ocupate (15,3%), în condițiile în care media în Uniunea Europeană este de 9,5%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Anul trecut, peste un sfert din populație era supusă riscului de sărăcie și excluziune socială în șapte state membre din Uniunea Europeană: Bulgaria (32,8%), România (32,5%), Grecia (31,8%), Letonia (28,4%), Lituania (28,3%), Italia (27,3%) și Spania (26,1%), arată datele prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Un român din 3 este expus în continuare riscului de sărăcie și excluziune socială, deși România și-a propus acum patru ani eradicarea sărăciei extreme până în 2030, a transmis, luni, Fundația World Vision România.
Sărăcia în Argentina afecta 32 % din populație la sfârșitul lui 2018, cel mai înalt nivel de la criza economică gravă din 2001, potrivit institutului național de statistică, relatează vineri AFP.
Aproape o treime (28,2%) dintre tinerii din România cu vârsta între 18 și 24 de ani care munceau în anul 2017 erau expuși riscului de sărăcie, acesta fiind cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, în condițiile în care media din UE este de 11%, arată datele publicate marți de Eurostat.
Procentul pensionarilor din Uniunea Europeană expuși în 2017 riscului de sărăcie este estimat la 14,2%, ușor peste procentul de 13,8% înregistrat în 2017, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România și Grecia au înregistrat în 2017 cel mai mic declin din UE al numărului de persoane cu risc de sărăcie, în urma transferurilor sociale, potrivit datelor publicate marți de biroul european de statistică, Eurostat.
Evoluțiile economice înregistrate peste tot în lume sugerează că, deși în prezent numărul persoanelor care trăiesc în condiții de sărăcie extremă este mai mic, aproape jumătate din populația lumii (adică 3,4 miliarde de persoane) se străduiește să-și asigure nevoile de bază, conform unui studiu al Băncii Mondiale.
Aproape 36% din populația României este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială, țara fiind a doua după Bulgaria în funcție de acest procent. În ceea ce privește copiii expuși la risc, România se află în continuare pe primul loc. Perspectivele în domeniul de asistență socială și de sănătate vor fi anunțate la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și care va reuni principalii jucători în domeniu.
Aproape jumătate din populația României (48,4%) trăiește în gospodării supraaglomerate, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, potrivit unui raport Eurostat, bazat pe date din 2016.
România se clasează pe locul 54 între cele 175 de țări cuprinse în raportul organizației Salvați Copiii privind minorii afectați de sărăcie, conflicte și discriminare de gen.
Cele mai sărace regiuni din România, Polonia, Ungaria și Bulgaria vor fi în medie mai bogate decât ''regiunile cu creștere redusă'' din Italia, Spania, Portugalia și Grecia, până în 2025, dacă vor continua tendințele din ultimul deceniu, se arată într-un studiu publicat luni de Banca Mondială (BM).
Regiunile cele mai sărace din UE înregistrează un PIB pe cap de locuitor de șapte ori mai scăzut decât nivelul înregistrat în cele mai bogate regiuni, conform unui studiu al Băncii Mondiale.
România are cel mai mare risc de sărăcie din Uniunea Europeană în rândul persoanelor ocupate (18,9%), fiind urmată la mare distanță de Grecia (14,1%) și Spania (13,1%), în timp ce riscul cel mai scăzut este în Finlanda (3,1%), potrivit datelor aferente anului 2016 publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat.
Peste jumătate dintre șomerii din șase state europene, între care se află și România, se află în risc de sărăcie, potrivit datelor aferente anului 2016 publicate luni de biroul european de statistică Eurostat.