Cancelarul german Olaf Scholz anunță că vrea o reformă a pieței electricității care să se aplice ”încă din această iarnă” în Germania, menită să conducă la o scădere a prețurilor și la o reducere a profitului în acest sector, în contextul în care acest subiect este dezbătut în prezent în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Germania ”va ieși” din iarmă ”cu curaj și bravură”, în pofida riscurilor penuriilor, dă asigurări cancelarul Olaf Scholz, care începe miercuri examinarea proiectului bugetului din 2023 și care o atacă pe Angela Merkel din cauza politicii energetice care a făcut Germania prea dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia, relatează AFP.
Germania va cheltui cel puțin 65 de miliarde de euro (64,7 miliarde de dolari) pentru a proteja clienții și întreprinderile de inflația în creștere, a declarat cancelarul Olaf Scholz, după ce Rusia a anunțat că suspendă unele livrări de gaze pe termen nelimitat., transmite Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a promis să sprijine extinderea Uniunii Europene prin intrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei și a Republicii Moldova și chiar a Georgiei, și a susținut dispariția regulii unanimității în luarea deciziilor la nivelul UE, informează AFP, Reuters și DPA.
România, Bulgaria și Croația îndeplinesc criteriile de aderare la Spațiul Shengen, a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care s-a angajat să susțină demersul de a deveni membre cu drepturi depline a celor trei țări.
Cancelarul german Olaf Scholz s-a pronunțat împotriva interzicerii vizelor turistice pentru cetățenii ruși, așa cum cer Ucraina, Letonia, Estonia și Finlanda, și a amintit că la nivelul UE au fost adoptate sancțiuni pertinente împotriva persoanelor din jurul Kremlinului.
E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost analizate în cadrul unei investigații în scandalul „CumEx Files”, o fraudă fiscală privind dividendele, a informat, luni, cotidianul Hamburger Abendblatt, citat de AFP.
Cancelarul Olaf Scholz declară că decizia Germaniei de a reactiva centralele pe cărbune și petrol pentru a ameliora penuria de energie cauzată de războiul din Ucraina este doar temporară, iar Guvernul german rămâne hotărât să facă ”tot posibilul” pentru a combate criza climatică, relatează The Associated Predd.
Fabian și Jakob Scholz, nepoții cancelarului german, Olaf Scholz, au intrat în insolvență cu startup-ul lor fintech, Rubarb, pe care l-au fondat în 2020. În februarie, 1,8 milioane de euro au curs ca împrumut convertibil, de la opt entități investiționale. „Nu am văzut niciodată așa ceva”, a comentat un donator anonim, pentru Handelsblatt. „Cum să îngropi o strângere de fonduri din februarie, în mai puțin de cinci luni?”
Germania discută garanții de securitate pentru Ucraina cu aliații săi, în pregătirea terenului post-conflict din Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz duminică postului de radio ARD, transmite Reuters.
Rusia este pregătită să ajute un export ”fără opreliști” al cerealelor din Ucraina, a dat asigurări președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz.
Guvernul german anunță că președintele rus Vladimir Putin i-a dat asigurări cancelarului german Olaf Scholz că Uniunea Europeană (UE) poate plăti în continuare gazele naturale rusești în euro și nu în ruble, așa cum a ordonat recent liderul de la Kremlin, relatează AFP.
Liderii Franței și Germaniei, președintele Emmanuel Macron și cancelarul Olaf Scholz, au purtat, sâmbătă, o nouă rundă de convorbiri telefonice cu președintele rus, Vladimir Putin. Macron și Scholz i-au cerut liderului rus încetarea imediată a războiului din Ucraina.
Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat pe fostul lider Gerhard Schroeder să demisioneze din funcțiile pe care le ocupă în cadrul unor mari companii rusești, după ce acesta din urmă a fost părăsit de o parte din anturajul său din cauza legăturilor strânse cu Vladimir Putin, transmite AFP.
Cancelarul german Olaf Scholz a semnalat că este deschis să suplimenteze forțele germane în Lituania, pentru a consolida flancul estic al NATO, ca răspuns la desfășurarea de trupe ruse în apropierea granițelor cu Ucraina, transmite Reuters.
Social-democratul Olaf Scholz a fost ales cancelar miercuri, la două luni și jumătate după alegerile legislatve din Germania, de către deputați, readucând astfel forțele de centru-stânga la putere și punând capăt celor 16 ani ai erei Merkel, relatează AFP.
Candidatul social-democrat la funcția de cancelar în perspectiva alegerilor parlamentare din Germania, Olaf Scholz, a anunțat că este pregătit să conducă guvernul într-o coaliție cu Verzii, transmite duminică DPA.
Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, lucrează la un pachet de sprijin în valoare de până la 10 miliarde de euro, destinat despăgubirii companiilor pentru veniturile pierdute ca urmare a unei noi restricții, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.
Peste 130 de țări au fost de acord ca planul privind adoptarea unor reglementări globale pentru impozitarea multinaționalelor să fie discutat la reuniunea de săptămâna viitoare a miniștrilor de Finanțe din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente), a declarat vineri ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, transmite Reuters.
Ministerul german de Finanțe Olaf Scholz lucrează la un pachet de ajutoare în valoare de 57 de miliarde de euro pentru a ajuta municipalitățile să facă față scăderii veniturilor din taxe provocată de criza coronavirusului, a arătat sâmbătă un document al ministrului, transmite Reuters.
Germania poate contracara o posibilă criză economică injectând "multe, multe miliarde de euro" în economie, a afirmat marți ministrul de Finanțe, Olaf Scholz, semnalând disponibilitatea sa pentru un pachet masiv de stimulare în cazul unei recesiuni, transmit DPA și Reuters.
Germania are capacitatea fiscală de a combate orice criză economică viitoare, a declarat duminică ministrul de Finanțe Olaf Scholz, sugerând că Berlinul ar putea aloca până la 50 de miliarde de euro pentru cheltuieli suplimentare, transmite Reuters.
Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, este pregătit să adopte o taxă pe tranzacțiile financiare la nivel național, dacă alte țări nu sunt dispuse să o introducă, a anunțat publicația Der Spiegel, transmite Reuters.
Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, s-a declarat, luni, în favoarea ajungerii la un acord cu privire la o taxă digitală la nivelul UE pentru giganții Internetului cu prilejul reuniunii din decembrie a miniștrilor europeni de Finanțe, adăugând că sprijină modelul francez, transmite Reuters.
Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, vrea un nivel minim al impozitului pe profit pentru a preveni ca firmele să caute paradisuri fiscale, a anunțat vineri publicația Handelsblatt, citând un expert fiscal al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), transmite Reuters.