Gigantul farmaceutic elvețian Roche a anunțat că accelerează dezvoltarea medicamentelor sale rivale pentru slăbit care concurează cu medicamentul Wegovy, produs de compania daneză Novo Nordisk, în urma datelor promițătoare ale studiilor sale clinice în stadiu incipient, transmite CNBC
Luciano Fregonese, primarul din Valdobbiadene, din nordul Italiei, la 70 de kilometri de Veneția are la 47 de ani 130 de kilograme declarate. Locuitorii îl încurajează să slăbească alergând alături de el în fiecare săptămână, anunță ANSA.
Pfizer intenționează să avanseze în etapa de studiu clinic, la sfârșitul acestui an, cu testele la o versiune revizuită a pastilei sale pentru slăbit danuglipron, cu administrare o dată pe zi, a anunțat compania, după ce a renunțat la o versiune cu administrare de două ori pe zi a acestui medicament, la sfârșitul anului trecut, transmite Reuters.
Novo Nordisk, care a devenit anul trecut cea mai valoroasă companie din Europa datorită succesului medicamentelor sale pentru slăbit, a publicat rezultate financiare peste așteptări în primul trimestru, pe măsură ce cererea pentru aceste medicamente a crescut, transmite CNBC.
Cererea explozivă și capacitatea crescută de producție a medicamentului pentru slăbit Zepbound al Eli Lilly au determinat compania farmaceutică americană să-și majoreze previziunile de vânzări anulare cu 2 miliarde de dolari, informație care i-a urcat prețul acțiunilor cu aproape 5%, transmite Reuters.
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit și diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.
Acțiunile Novo Nordisk au urcat cu 8% joi, atingând un nou maxim record, după ce gigantul farmaceutic danez a raportat date pozitive ale testelor timpurii pentru un nou medicament experimental pentru slăbit, transmite CNBC.
O genă mutantă ajută la reglarea apetitului, a greutății și a insulinei, sugerează un nou studiu al unei echipe de cercetători din Marea Britanie. Aceștia spun că varianta genetică care sprijină reglarea greutății corporale ar putea ajuta la combaterea obezității.
Grupul farmaceutic Pfizer a anunțat că va opri dezvoltarea unei pilule experimentale pentru slăbit cu administrare de două ori pe zi, din cauza efectelor secundare, după ce pacienții obezi care au luat medicamentul au pierdut în greutate semnificativ, dar au avut dificultăți în tolerarea medicamentului într-un studiu clinic aflat în stadiu intermediar, transmite CNBC.
Succesul Novo Nordisk și al altor producători danezi de medicamente forțează Danemarca să mențină ratele dobânzilor la un nivel mai scăzut, potrivit celei mai mari bănci a țării.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) investighează două medicamente pentru diabet și pierdere în greutate, după ce autoritatea de reglementare în domeniul sănătății din Islanda a semnalat cazurile a trei pacienți care au luat aceste medicamente și au experimentat gânduri suicidare sau de automutilare.
Influencerii și companiile care profitau de pe urma utilizatorilor creduli de Facebook și Instagram pentru a-și promova produsele “miraculoase” s-ar putea trezi cu postările șterse.