Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a acuzat, duminică, o "lacună legislativă" în ceea ce privește modul în care se realizează exproprierile, subliniind că, în prezent, suma cu care este răscumpărat un spațiu verde nu ține cont de suprafața construibilă a terenului.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, cere protejarea autorizațiilor de construire de ulterioare suspendări, susține transferul de competență în aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale de la Consiliul General al Municipiului București către consiliile locale de sector și atrage atenția că se pot naște abuzuri motivate de nevoia de spațiu verde prin noul cod al urbanismului.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, atrage atenția asupra faptului că proiectul de lege care introduce Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) poate naște abuzuri motivate de nevoia de spațiu verde.
La încheierea contractelor de prestări servicii pentru întreținerea spațiilor verzi, autoritățile publice contractante vor solicita constituirea unei garanții de bună execuție, care va fi restituită la 2 ani de la finalizarea lucrărilor și cu condiția ca plantele să supraviețuiască, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
ompania Națională Aeroporturi București (CNAB) alocă 7,1 milioane lei, fără TVA, pentru amenajare și întreținere de spații verzi, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 48 luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Primăria Capitalei vrea să folosească hărțile făcute de Ministerul Apărării Naționale pentru inventarierea spațiilor verzi și a clădirilor. Consiliul General al Municipiului București a aprobat încheierea unui protocol cu Ministerul Apărării Naționale ca să poată folosi gratuit ortofotoplanurile în format digital, începând cu 2010.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că este "mulțumitoare" calitatea spațiilor verzi din București și că în Parcul Herăstrău se va interveni pentru reabilitarea aleilor anul acesta, însă nu sunt bani și de repararea malurilor surpate din zona lacului.
Subsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate întreținerii spațiilor verzi Husqvarna vrea să ajungă la zece magazine la nivel național la finalul anului viitor, investiția totală pentru deschidere magazinelor fiind de aproximativ 8 milioane de euro.
Subsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate întreținerii spațiilor verzi – Husqvarna – a raportat afaceri de 24 de milioane de euro în 2021, în creștere cu 13% față de 2020.
Bucureștiul ar urma să piardă peste 150 de hectare de spații verzi, dacă Primăria va aproba Planurile Urbanistice Zonale ale Sectorului 2, 4 și 5, ce prevăd ridicarea unor proiecte rezidențiale, avertizează Dan Trifu, Vicepreședintele Eco Civica.
Agenții economici, instituțiile publice, asociațiile de proprietari și organizațiile neguvernamentale vor putea investi în amenajarea și întreținerea unor spații verzi, conform unui proiect de hotărăre al Consiliului Local Sector 1 pus în dezbatere publică.
În urma unui control efectuat de Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu la Primăria Capitalei, s-a constatat că PMB nu deține un Registru al Spațiilor Verzi întocmit conform normelor, a anunțat sâmbătă într-un comunicat Ministerul Mediului.
Proprietarul terenului spațiu verde din București din fața librăriei Cărturești de la intersecția străzii Verona cu Bulevardul Magheru, situat între fostul cinematograf Patria și blocul ce găzduiește Teatrul Nottara, unul dintre cele mai cunoscute locuri din Capitală, se judecă de aproape 4 ani cu Primăria după ce aceasta nu i-a permis să construiască acolo un bloc cu 7 etaje.
Administrația domeniului public sector 2, din Capitală, a acordat firmei Cris Garden contracte de 110,98 milioane lei (23,8 milioane euro), fără TVA, pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care face obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. La acest preț, întreaga suprafață din parcul Verdi pe care vrea să o cumpere Primăria ar valora peste 20 milioane euro.
Argumentul este că multe localități din țară nu îndeplinesc standardul european de asigurare a unei suprafețe minime de spațiu verde de 26 mp/locuitor, iar România este subiectul mai multor proceduri de infringement deschise de Comisia Europeană cu privire la nerespectarea legislației comunitare în domeniul calității aerului.
Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a primit cinci oferte în cadrul licitației pentru realizarea lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi în următorii 4 ani, contract estimat la 297,3 milioane de lei, fără TVA.
Primăria Sântana solicită oferte pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi
Spațiile verzi adiacente blocurilor de locuințe ar putea fi protejate de noi proiecte imobiliare fără a mai fi nevoie de exproprierea lor, conform unui proiect de lege aprobat marți de Senat.
Capitala a cheltuit 2,71 miliarde lei, între 2007 și 2014, pentru parcuri, spații verzi și locuri de joacă, potrivit unui raport al Curții de Conturi. Lanțul de firme intermediare, înființate chiar de consiliile de sector, cumpără și revând primăriilor flori, arbuști, copaci, coșuri de gunoi, bănci, balansoare și jucării cu adaosuri de până la 100 de ori.
Spațiile verzi adiacente blocurilor de locuințe ar putea fi protejate de noi proiecte imobiliare, fără a mai fi nevoie de exproprierea lor, conform unui proiect de lege depus la Senat. Senatorii propun totodată clasificarea spațiilor verzi din curtea blocurilor sau din cartiere rezidențiale drept grădini, concomitent cu majorarea de la un hectar la două hectare a spațiului verde care este considerat parc.
Primăria Sectorului 6 al Capitalei alocă aproape 50 de milioane de euro, în următorii doi ani, pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii. Instituția anunță scoaterea la licitație a acordului cadru, dar procedura aleasă de primărie nu prevede organizarea de licitații și pentru încheierea contractelor subsecvente, adică pentru realizarea lucrărilor punctuale. Acordul cadru va fi încheiat cu o singură firmă.