"Viața studenților în pandemie” este un prim proiect al Stării Națiunii Studențești. Starea Națiunii Studențești este rezultatul unui parteneriat format din 34 de asociații studențești de peste tot din România. Acest parteneriat este menit să atragă atenția asupra problemelor studenților din România și a dificultăților cu care s-au confruntat în pandemie cât și dincolo de ea, probleme deseori ignorate la nivel instituțional.
Marea Britanie a devenit mult prea scumpă pentru studenții români, costurile pentru un an de studiu triplându-se după Brexit. Preferințele acestora s-au reorientat către alte țări.
În ultimii doi ani universitățile din România au trecut brusc printr-un proces de schimbare a modului de predare. Au fost perioade în care procesul educațional s-a desfășurat exclusiv online, însă treptat studenții s-au reîntors în amfiteatre și laboratoare. Companiile, la rândul lor, au început să recruteze tinerii care au făcut o parte din cursuri online, iar multe dintre abilitățile pe care le căutau înainte de pandemie, le caută și acum.
Studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș pot participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală, a decis Tribunalul Suceava, după ce Liga Studenților din Iași a atacat în instanță hotărârile universității care condiționa prezența la cursuri și cazarea în cămine de certificatul verde COVID. Universitatea a transmis că va respecta hotărârea instanței.
Studenții vaccinați anti-COVID vor avea prioritate la cazare în cămine, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Agronomie, precizând că această prevedere a fost solicitată de universități și că va fi inclusă în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
Cererea de spații de cazare a crescut cu 15% înainte de începerea noului an școlar, iar gradul de ocupare este estimat să revină în perioada următoare la nivelurile înregistrate în 2019, arată datele West Gate Studios, campus privat cu o capacitate de cazare pentru 1.600 de studenți.
Grupul educațional elvețian Winsedswiss, intrat în România în urmă cu un an, a deschis ohma București, cea de-a treia academie de ospitalitate din țară licențiată de École hôtelière de Lausanne (EHL), după cele de la Oradea și Brașov.
Brexitul se simte acut pe culoarele universităților din Regatul Unit în acest început de septembrie, cu o scădere masivă a numărului de înscrieri din rândul studenților proveniți din țări ale Uniunii Europene care vor costa scump prestigioasele instituții academice britanice, comentează agenția dpa.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis ca, din octombrie, când începe noul an universitar, doar studenții vaccinați anti-Covid, trecuți recent prin boală sau care prezintă teste negative vor putea participa fizic la cursuri. Ceilalți pot participa online.
Grupul educațional elvețian Winsedswiss, intrat în România în urmă cu un an, anunță deschiderea primei Academii Hotel din România, prin dezvoltarea modelului de succes de la Oradea ohma by winsedswiss, academie de învățământ vocațional în ospitalitate, licențiată École hôtelière de Lausanne (EHL).
Grupul educațional elvețian Winsedswiss are în plan să deschidă, anul acesta, încă trei academii de management al ospitalității sub licența Ecole Heteliere Lausanne, în București, Brașov și Timișoara, în funcție de evoluția pandemiei, urmând ca anul viitor să se extindă în Cluj-Napoca și Sibiu.
45 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București, care au fraudat mai multe examene, au fost exmatriculați, a anunțat rectorul Universității din București.
49 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost propuși pentru exmatriculare pe motiv de fraudare a mai multor examene.
Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți pichetează sâmbătă sediile USR, PNL și cel al Guvernului, pentru apărarea gratuității studenților la călătoriile cu trenul.
Premierul Florin Cîțu a declarat, joi seară, că ”nu există nimic gratuit pe lumea asta”, referindu-se la limitarea călătoriilor studenților. ”Fiecare subvenție de la buget, eu o analizez prin două filtre: costul de oportunitate, dacă există altceva pe care l-aș putea face profitabil și impactul, a anunțat premierul.
Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, ca instituțiile publice să nu mai acorde vouchere de vacanță în 2021, majorarea punctului de pensie prevăzută pentru anul acesta să fie amânată pentru anul viitor, iar gratuitatea călătoriilor cu trenul pentru studenți să fie înlocuită cu o reducere de 50% pe transportul local și național. Executivul a decis, totodată, anularea sporului de 30% la salariu, acordat de anul trecut angajaților din prefecturi sub motivul prevenirii și combaterii pandemiei de Covid-19.
Guvernul a prevăzut, în construcția bugetului pentru anul în curs, eliminarea gratuității pentru transportul cu trenul în cazul studenților. Aceștia vor primi în schimb o reducere de 50% la călătoriile cu trenul pe tot parcursul anului.
Studenții europeni care sunt înscriși în universități britanice vor suporta costuri suplimentare de circa 818 lire sterline (1.084 dolari), dacă nu vor sosi în Marea Britanie înainte de sfârșitul acestui an, transmite CNBC.
Lipsa personalului medical și suprasolicitarea cadrelor medical din sistem, în contextul pndemiei de coronvirus, au determinat Guvernul să adopte miercuri o ordonanță de urgență prin care reglementează desfășurarea voluntariatului în sprijinul unităților sanitare și a serviciilor de urgență prespitalicească de către studenții facultăților de medicină generală din anii 4, 5 și 6, precum și de către studenții din anii 3 și 4 ai facultăților de asistenți medicali. Studenții voluntari vor primi o indemnizație de 2.500 lei pe lună.
Compania care a început ca o rețea socială pentru facultăți, lansează Facebook Campus, care este chiar o rețea socială pentru studenții aceleiași facultăți.
Executivul a aprobat joi Programul Național ”Innotech Student”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Bugetul total al apelului este de 20 milioane euro, din care 17 milioane euro fonduri europene, iar 3 milioane euro vor fi asigurate de la bugetul de stat.
Statele Unite nu vor acorda viză studenților străini înscriși în instituții de învățământ care vor continua cursurile numai online după vacanța de vară 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, au anunțat lunii serviciile americane de migrație, notează AFP.
Studenții din Uniunea Europeană care doresc să studieze la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de școlarizare, la fel ca alți studenți străini, de la începutul anului universitar 2021 în urma Brexit, a anunțat Guvernul britanic, potrivit AFP.
Washingtonul se pregătește să anuleze vizele pentru mii de studenți chinezi care studiază în Statele Unite, despre care administrația Trump consideră că au legături cu armata chineză, au declarat joi două surse apropiate situației, transmite Reuters.
Studenții de la Universitatea Tehnică Cluj Napoca sunt puși să jure, prin intermediul unei declarații pe proprie răspundere, că nu vor copia la examenele care în acest an se vor da online.