Firma de audit a Trump Media și proprietarul acesteia au fost acuzați de Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC) de ”fraudă masivă”, pentru activități contabile care au afectat peste 1.500 de declarații depuse la SEC, a anunțat autoritatea federală de reglementare, transmite CNBC.
CEO-ul Trump Media i-a îndemnat pe președinții comisiilor importante ai Camerei Reprezentanților să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acțiuni ale companiei, al cărei acționar majoritar este fostul președinte al SUA Donald Trump, transmite CNBC.
Fostul președinte al Statelor Unite și candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranți din istoria țării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranții "vor distruge țara", informează EFE.
Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat ”If he wins” (”Dacă câștigă”) ambițiile lui Donald Trump și felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidențiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.
Trump Media l-a avertizat pe CEO-ul Bursei de Valori Nasdaq despre ”o posibilă manipulare a pieței” cu acțiunile companiei, prin vânzarea în lipsă a acțiunilor, transmite CNBC.
Prețul acțiunilor Trump Media, proprietara aplicației Truth Social, a încheiat tranzacțiile în urcare cu aproape 26%, consemnând creșteri puternice pentru a doua zi consecutiv, transmite CNBC.
Donald Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru Statele Unite, o schimbare de ton care intervine cu câteva zile înainte ca în Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicani, să fie votat un pachet de ajutor pentru Kiev în valoare de 61 de miliarde de dolari, relatează Reuters.
Fostul și posibil viitorul președinte al SUA, Donald Trump, învinovățește Ucraina pentru multe dintre probleme sale politice, iar el pare să nu uite sau să ierte prea ușor, arată o analiză Politico.eu, care realizarea o analiză a rădăcinilor antipatiei miliardarului american față de Kiev, dar și față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Majoritatea celor din primul grup de 96 de potențiali jurați din procesul lui Donald Trump s-au declarat incapabili să îl judece în mod corect și au fost imediat excluși, relatează AFP.
Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, este judecat începând la New York pentru acuzația că a acoperit ilegal o plată în schimbul tăcerii către o vedetă porno. Reuters explică ce se va întâmpla dacă juriul îl va condamna pe fostul președinte american și dacă judecătorul va impune o sentință înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie.
Acțiunile Trump Media au scăzut cu peste 15%, după ce compania a anunțat autoritățile de reglementare că va emite milioane de acțiuni, declinul având loc în timp ce Donald Trump se afla într-o sală de judecată din Manhattan pentru începerea procesului său penal pentru acuzații legate de bani plătiți pentru cumpărarea tăcerii lui Stormy Daniels privind relația sa cu aceasta, transmite CNBC.
Fostul președinte Donald Trump a ajuns la tribunalul unde urmează să fie judecat pentru nereguli financiare în dosarul supranumit Stormy Daniels, caz în care riscă o condamnare ce nu l-ar împiedica să candideze din nou în toamnă la președinția SUA, însă în mod sigur îl aduce în istorie: este primul fost șef al Casei Albe care este judecat penal.
Atunci când viitorii jurați din New York se vor aduna pentru procesul penal al lui Donald Trump în așa-numitul dosar "bani contra tăcere", s-ar putea să fie greu de găsit cineva care să nu aibă o opinie despre omul de afaceri impetuos devenit politician, care a început să-și construiască imperiul imobiliar în Manhattan cu zeci de ani în urmă, relatează Reuters.
Liderul republican Mike Johnson, amenințat de o destituire, s-a întâlnit vineri cu Donald Trump în Florida pentru a discuta o serie de probleme arzătoare din Congresul american și, în același timp, pentru a încerca să-și salveze postul de președinte al Camerei Reprezentanților, relatează AFP.
Donald Trump și-a îndemnat adepții să-i susțină aplicația de social media Truth Social, deoarece acțiunile companiei-mamă au continuat să scadă, coborând sub 30 de dolari pe unitate, relatează CNBC.
Trump Media este ”o înșelătorie”, iar oamenii care cumpără acțiunile sale sunt ”proști”, a declarat președintelui IAC și Expedia, Barry Diller, într-o critică usturătoare a companiei de social media al cărei acționar majoritar este fostul președinte Donald Trump, transmite CNBC.
Fostul președinte american Donald Trump a depus o cauțiune de 175 de milioane de dolari (140 de milioane de lire sterline) în cazul său de fraudă civilă din New York, evitând astfel confiscarea bunurilor de către stat, anunțță BBC.
Prețul acțiunilor Trump Media & Technology Group a scăzut cu peste 22%, după ce compania de aplicații de social media, strâns legată de fostul președinte Donald Trump, a raportat o pierdere netă de 58,2 milioane de dolari, la venituri de doar 4,1 milioane de dolari în 2023, relatează CNBC.
Guru-ul publicității Martin Sorrell a pus la îndoială perspectivele noii platforme de socializare Truth Social a lui Donald Trump, proaspăt listată la bursă, spunând că în prezent ar fi ”de neînțeles” ca clienții să dorească să cumpere reclame pe site, transmite CNBC.
Valoarea la bursă a companiei Trump Media a urcat din nou la peste 13 miliarde de dolari, în a doua zi de tranzacționare, deși are venituri de doar câteva milioane de dolari și pierderi de zeci de milioane. Analiștii spun că micii investitori cresc cotațiile, într-un nou fenomen “meme stock mania”.
Averea lui Donald Trump a crescut pe hârtie cu 4,6 miliarde de dolari, după prima zi de la listarea la bursă a companiei sale, Trump Media. Valoarea acesteia a fluctuat într-o singură zi, de la un vârf de 13 miliarde de dolari, la 8 miliarde de dolari, la închidere.
Într-o înregistrare video publicată pe rețeaua sa Social Truth, în plină Săptămână Sfântă, fostul președinte american, aflat în căutare disperată de fonduri și imagine, a anunțat marți lansarea unei Biblii, "cartea sa preferată", la prețul de 60 de dolari, relatează Le Figaro.
Prețul acțiunilor companiei de social media a lui Donald Trump a crescut cu peste 50% în câteva minute după debutul său la bursa de pe Wall Street, sub simbolul DJT, transmite CNBC.
Trump Media, compania lui Donald Trump care deține rețeaua de socializare Truth Social, debutează marți la bursă, pe piața NASDAQ, transmite CNBC
Justiția statului New York a redus cauțiunea pe care o are de plătit fostul președinte american Donald Trump, care a obținut o suspendare a judecării sale cu privire la o fraudă civilă estimată la 454 de milioane de dolari, în cazul în care depune o cauțiune în valoare de 175 de milioane de dolari în decurs de zece zile, relatează AFP.